Virag, Paula (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 26/2. (2010)

A. Istorie

File din istoria electrificării judeţului Satu Mare cu precădere a industriei grele, energofage. Este perioada în care s-au dezvoltat şi s-au proiectat mari combinate metalurgice, uzine constructoare de maşini, mari combinate chimice toate mari consumatoare de energie electrică. Dezvoltarea fără precedent, industrializarea economiei organizată pe planuri cincinale determină intensificarea fără precedent a electrificării României, extinderea într­­un ritm rapid a sistemului energetic în toate datele sale, în toate componentele sale de producere, transport, distribuţie, exploatare, furnizare şi întreţinere. Echipamentele electroenergetice, iniţial procurate din importuri, încep să fie achiziţionate din ţară de la întreprinderi care încep a le produce după licenţe cumpărate din ţările occidentale, fie fabricate după concepţii şi licenţe proprii, eliminându-se în felul acesta importurile. Resursele energetice primare folosite, rămân acelaşi, respectiv: petrolul, gazele naturale, cărbunele şi într-o oarecare măsură potenţialul hidroenergetic. Se menţionează, că în judeţul Satu Mare, până în prezent nu au fost realizate nici o centrală electrică semnificativă. La începutul anilor 1970 a fost făcut un studiu pentru amplasarea unei centrale atomoelectrice, unul dintre posibilele amplasări a fost zona de lângă localitatea Pomi. Judeţul Satu Mare este aprovizionat cu energie electrică prin SEN, iar în ce a ce priveşte reţelele de transport şi de distribuţie s-au realizat importante dezvoltări în judeţ. Astfel, s-au realizat şi interconexiuni cu sistemele energetice ale ţărilor vecine, influenţate în mod strict de politici şi aspecte economice dictate de aderarea ţării noastre la CAER. In continuare se vor reaminti - referitor la judeţul Satu Mare - cele mai importante momente ale acestei perioade. în industria electroenergetică dezvoltarea semnificativă a început cu o oarecare întârziere în comparaţie cu multe alte judeţe. Ca măsură organizatorică, iniţiat pe plan naţional, a fost înfiinţarea, pe regiuni, a întreprinderilor de specialitate, în vederea realizării grandiosul plan de electrificare. în regiunea Maramureş (de care a aparţinut şi teritoriul actual al judeţului Satu Mare), în Baia Mare - din nucleul Exploatării Electrice din Combinatul Minier Baia Mare - a luat fiinţă întreprinderea Regională de Electricitate Maramureş (IREM) Baia Mare, prin HCM nr. 170/23.02.1960. Cu data de 1 ianuarie 1963 (predarea - preluarea efectivă a fost făcut la 1 aprilie 1963) pe baza HCM 63/1963 IREM Baia Mare a preluat toate instalaţiile electrice din exploatarea sfaturilor populare şi de la întreprinderea „Victoria” Tăşnad. în zona noastră se înfiinţează două secţii: Secţia Satu Mare şi Secţia Cărei care au aparţinut la IREM Baia Mare. Secţia Satu Mare a avut zona de activitate teritoriul raioanelor Satu Mare şi Oaş, iar Secţia Cărei a avut zona de activitate teritoriul raioanelor Cărei şi Tăşnad. Nucleul secţiilor a constituit-o personalul Uzinelor Electrice precum şi personalul specialist care a deservit reţelele electrice existente la vremea respectivă. Imediat după înfiinţarea secţiilor se completează prin angajări, personalul muncitoresc cât şi personalul de conducere tehnică şi economică. Totodată sunt luate măsuri de completare a dotării cu mijloace de producţie, utilaje, scule, mijloace de protecţie necesare pentru realizarea sarcinilor de organizare a exploatării şi întreţinere a instalaţiilor existente şi viitoare, de extindere a reţelelor existente, de construire a noi reţele electrice de joasă şi medie tensiune, de electrificare a localităţilor neelectrificate şi asigurarea furnizării necesarul de energie electrică a consumatorilor existenţi şi a celor care dorea să folosească această formă de energie. Cerinţele de energie au crescut permanent în toate ramurile vieţii, industrie, agricultura, diferite instituţii, utilizări casnice etc. Fiecare secţie a fost condusă de un şef de secţie, care a avut în subordine compartimentele tehnic, organizare a producţiei şi un compartiment economic cu contabil şef secţie. La nivelul secţiilor a fost rezolvată printre altele: vânzarea şi cumpărarea 125

Next

/
Oldalképek
Tartalom