Virag, Paula (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 26/2. (2010)

A. Istorie

Paul Dancu Sub pretextul ascuţirii luptei de clasă s-au întocmit liste cu „chiaburii, elemente exploatatoare şi duşmani de clasă” pe care s-au regăsit numele a foarte mulţi evrei . începând cu anul 1949, Partidul a dat dispoziţii de prigonire a mişcării sioniste 81 5 şi pentru frânarea emigrării în Israel . în lucrarea mea am încercat să dau o trecere în revistă a unei perioade oglindită în documentele rămase, perioadă a cărei aspecte rămân încă de elucidat de cercetătorii istorici. Importanţa acestui studiu constă în faptul că oferă un bun instrument pentru cercetarea problematicii holocaustului din perspectiva istoriei evreilor sătmăreni. Totodată reflectă şi poziţia autorităţilor, a instituţiilor, respectiv a organizaţiilor comunitare din acea perioadă în privinţa destinului comunităţii evreilor. Lucrarea de faţă a fost prezentată în limba maghiară la întâlnirea de la Debrecen, din 26-28 mai 2006, a conducătorilor comunităţilor evreieşti din Ungaria şi ţările din jur. întâlnirea s-a bucurat de participarea istoricilor ce studiază istoria evreilor din aceste ţări. Lucrarea a fost apreciată de participanţii la seminar inclusiv de cei ai Facultăţii Rabinice din Budapesta şi a conducerii F.C.E.R., fiind dată ca exemplu de studiu valoros ce aduce elemente de noutate la istoria comunităţilor locale . Documents about the deportation of Jews held in Satu Mare Archives Abstract Satu Mare Jews were an important community and outstanding contributions in the development of old city and county Satmar. About the Jews from Satu Mare appeared during the decades many historical works which told about the aspects of the development of this community, its contribution to economic and cultural prosperity of the city before the first world war and during the inter-war period, the Holocaust tragedy and the resumption of the community after the second world war. 80 DJAN SM- Fond Prefectura SM, Rola 539. 81 DJAN SM- Fond PCR- Fond 157 - Inv. 214. 82 F.C.E.R - Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România. 108

Next

/
Oldalképek
Tartalom