Sike, Tamás (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria ştiinţele naturale şi medicale 10-11. (2009-2010)
Tamás Sike: Analiza cantitativă şi calitativă a hranei la strigă (Tyto alba guttata) în Judeţul Satu Mare
Satu Mare - Studii şi Comunicări Seria Ştiinţele NaturiiMo\. X-XI (2009-2010) uşor vechimea ingluviilor găsite şi perioada pe care o caracterizează. Dintre ingluviile adunate doar pe cele întregi le-am folosit în cadrul acestui studiu. In cazul în care ingluviile adunate au fost în număr mare, cele prelucrate au fost alese întâmplător. Pentru determinarea spectrului trofic şi pentru studierea diferenţelor regionale ale acestuia am prelucrat eşantioane mai mari (maximum 100 ingluvii), dar câteodată din unele localităţi s-au putut aduna mult mai puţine ingluvii întregi. Prelucrarea ingluviilor s-a efectuat cu metoda spălării (Schmidt 1967b), care face posibilă prelucrarea rapidă a unui număr mare de ingluvii. Ingluviile au fost puse în apă pe eşantioane, iar după câteva zile, după ce acestea s-au dezintegrat, leam decantat, înlăturând părul. In apă am pus detergent şi dezinfectant. Pierderea unor părţi de craniu, sau a unor mandibule în timpul colectării sau prelucrării ingluviilor este inevitabilă. Lipsa acestora poate fi compensată dacă mandibulele drepte şi stângi, respectiv craniile sunt determinate şi numărate separate pe specii, iar efectivul unei specii intr-un eşantion este dat în totdeauna de partea de craniu găsită în numărul cel mai mare (Schmidt 1967b). Determinarea speciilor pradă s-a efectuat în laboratoarele Muzeului Judeţean Satu Mare cu ajutorul stereomicroscopului şi şublerului (cu precizie de 0,1 mm). In cazul mamiferelor determinarea a fost făcută pe baza craniilor şi a mandibulelor, respectiv pe seama suprafeţei molarilor, cu sprijinul următoarelor determinatoare: Újhelyi 1994, Popescu şi Murariu 2001, Murariu 2000a, Valenciuc 2002. In cazul păsărilor determinarea după cranii este simplă, dar acestea sunt găsite de multe ori deteriorate sau rupte în mai multe bucăţi. Totodată, se întâmplă ca strigile să decapiteze păsările înainte de a le consuma (Glue 1967). De aceea la determinarea speciilor de păsări am folosit şi oasele membrelor (humerus, tarsus, tibia), a căror mărime este relativ constantă în cazul unei specii, prezintă caractere specifice uşor de recunoscut şi în mod regulat se află întregi în ingluvii (Schmidt 1967b, Újhelyi 1992, Jánossy 1983). In această lucrare, cele trei specii ale subgenului Sylvaemus (Apodemus sylvaticus, Apodemus flavicollis, Apodemus microps) sunt tratate comun sub denumirea de Apodemus spp., deoarece acestea nu pot fi determinate cu exactitate pe baza caracterelor osteologice. Nu am separat nici cei doi reprezentanţi ai genului Mus (şoarecele de casă - Mus musculus şi şoarecele de mişune - M. spicilegus) deoarece arcul zygomatic necesar determinării acestora (Orsini şi colab. 1983, Demeter şi colab. 1996) a fost foarte des deteriorat. Deşi am găsit în ingluvii atât oase de şobolan cenuşiu (Rattus norvegicus) cât şi de şobolan negru (Rattus rattus), în majoritatea cazurilor acestea au fost indivizi juvenili, în cazul cărora apartenenţa la o specie nu poate fi determinată. De aceea toti acestea sunt J cuprinşi sub denumirea genului: Rattus. Reprezentarea în biomasă a diferitelor specii pradă am estimat-o pe baza greutăţii medii a acestora. Greutatea medie am stabilit-o bazându-mă pe de o parte pe date proprii pe de altă parte pe literatura de specialitate (Popescu şi Murariu 2001, Murariu 2000, Valenciuc 2002). Pentru ca eşantioanele formate dintrun număr diferit de ingluvii să poată fi comparabile, diferiţii componenţi ai hranei sunt comparaţi pe baza frecvenţei 123
