Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 25/2. (2008)
A. Istorie
Sárándi Tamás în cele ce urmează, dorim să prezentăm pe scurt planurile legate de germani, în special de şvabii sătmăreni, elaborate de diferitele guverne sau organizaţii din epocă. în strategiile guvernelor maghiare interbelice nu au apărut modificări importante referitoare la politica faţă de minorităţi, respectiv faţă de germanii din Ungaria. în formarea politicii minoritare o influenţă deosebită a avut Teleki Pál. El considera că minorităţile pot fi împărţite în 3 grupuri: cei care au trăit printre alte naţionalităţi majoritare, dar nu şi-au pierdut identitatea - minorităţile tradiţionale. Aşa-numitele minorităţi voluntare erau acelea care au venit şi s-au stabilit în ţară fie voluntar, fie chemaţi. Din acest grup făceau parte şi şvabii. In grupul al treilea se încadrau minorităţile forţate, cei care au ajuns la acest statut în urma modificării graniţelor după primul război mondial, cum ar fi maghiarii care au devenit cetăţeni ai statelor succesorale. Pornind de la ideea că populaţia majoritară aducea atingere exclusiv drepturilor minorităţilor forţate, Teleki considera că doar aceştia au nevoie de protecţie.61 Conform acestei teorii, adoptate de majoritatea guvernelor, şvabilor nu li se cuvenea nici un fel de protecţie. Teleki distingea diferitele grupuri de germani încă din vremea respectivă, acest lucru fiind vizibil şi în politica anilor 40. Clasificarea de mai sus, care anula drepturile mai multor minorităţi, nu era însă admisă de acestea. Astfel, devenea imposibil un acord între majoritate şi minoritate. Poziţia guvernului maghiar reiese foarte clar din memorandul trimis guvernului german în martie 1931.62 Bethlen István împărtăşea ideile lui Teleki, conform cărora germanii din Ungaria nu sunt băştinaşi, ci colonişti care au acceptat de bunăvoie condiţiile şi patriotismul maghiar. Conştientizarea dezavantajelor naţionale în acel moment nu era astfel justificată, iar naţiunea majoritară privea cu antipatie aceste încercări. A recunoscut însă justeţea revendicărilor minorităţii germane în ceea ce priveşte învăţământul şi a făcut promisiuni în acest sens.63 Totodată, Bethlen critica activitatea unor organizaţii germane, susţinute în opinia sa de guvernul german, considerându-le acţiuni de propagandă împotriva Ungariei, care împiedicau ajungerea la un acord. în consecinţă, primministrul susţinea că Germania ar trebui să accepte asimilarea, să nu mai încerce regermanizarea şi săşi exercite în schimb influenţa în direcţia colaborării între minorităţile germane şi maghiare din statele succesorale.64 Memorandul menţionat tratează detaliat şvabii sătmăreni, vorbind chiar de „chestiunea sătmăreană”. Prim-ministrul considera că în zona sătmăreană nu este vorba de întărirea conştiinţei naţionale, ci de regermanizarea şvabilor asimilaţi. Ideea lui Teleki este prezentă şi aici, Bethlen considerând, la rândul său, că saşii şi şvabii trebuie diferenţiaţi. în opinia sa, liderii şvabi sunt aşezaţi pe o poziţie ofensivă, însă nu sunt sprijiniţi de populaţia şvabă, care se distanţează din ce în ce mai mult. Potrivit punctului de vedere maghiar, şvabii ar fi ajuns la aceleaşi rezultate fără atacarea maghiarilor, şi chiar pierderile economice puteau fi diminuate. Memorandul sublinia că situaţia şvabilor din Ungaria este mai grea decât în statele succesorale, dar că, din punct de vedere cultural, aceştia sunt mai liberi.65 în perioada interbelică, în opinia publică maghiară se răspândise mitul conform căruia situaţia şvabilor era mult mai bună înainte de 1918, adică înainte de încadrarea lor în statele succesorale. Această percepţie s-a dovedit a fi falsă, deoarece atât comunitatea şvabilor bănăţeni, cât şi cea a şvabilor sătmăreni se diminuase considerabil din cauza asimilării, respectiv a desfiinţării educaţiei în limba germană, fenomene curente până în 1918. Totodată, ruptura în acest proces de asimilare a contribuit la apariţia şi întărirea sentimentului naţional.66 61 Tot în opinia sa, faptul că o minoritate ajunge să fie majoritate în anumite situaţii nu este de ajuns, decât dacă este vorba de o minoritate forţată. Mai pe larg, vezi: Norbert Spannenberger, A magyarországi Volksbund..., pp- 74-75. 62 Scopul memorandului a fost începerea unui dialog privind colaborarea minorităţilor din statele succesorale, dar, din cauza conflictelor de interese, negocierile nu au avut loc. Textul memorandului este publicat în Tilkovszky Lóránt: Magyar memorandum és német válasz. A Duna-medencei kisebbségi problémákról, 1931, in. Századok 2003/6, continuare 2004/1. 63 Din cauza rezistenţei autorităţilor locale şi a bisericii, acest lucru nu s- a realizat. 64 Tilkovszky Lórándt-Weidinger Melinda: Magyar memorandum... p. 185. 65 Idem, p. 178. Autorul memorandului pune întrebarea că deşi este adevărat că şvabii au mai multe şcoli decât în 1918, este oare sigur că nu ar avea la fel de multe şcoli în cazul dominaţiei maghiare? Pe baza rezultatelor obţinute de şvabii din Ungaria în ceea ce priveşte educaţia, probabil că nu. 66 Eiler Ferenc, Német és magyar nemzetpolitikák.., pp. 97-98. 232
