Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 25/2. (2008)

A. Istorie

La acest congres foştii parlamentari erau membri de drept. înafară de aceştia, fiecare circumscripţie trimitea câte 2 delegaţi şi fiecare judeţ câte 5. în ceea ce priveşte circumscripţiile electorale erau luate în considerare cele din toamna anului 1919'4. Astfel, au luat parte la Congres, înafară de deputaţi şi senatori, 542 de delegaţi din cele 22 de judeţe ale Transilvaniei14 15. Congresul P.N.R. a adoptat un proiect de rezoluţie şi s-au ales organele de conducere. Iuliu Maniu a fost reales în funcţia de preşedinte, la propunerea doctorului loan Coltor, care a fost primită cu aplauze îndelungi şi ovaţii entuziaste. Având în vedere faptul că, după cum era şi firesc, partidul s-a extins la nivelul întregii ţări, pentru a se putea face o cât mai bună propagandă electorală, s-a hotărât să se aleagă un comitet de o sută de persoane16. Din rândul acestuia a fost ales, apoi, Comitetul Central Executiv format din următorii lideri: luliu Maniu, preşedinte, Vasile Goldiş, Al. Vaida Voevod, Ştefan Cicio Pop, vicepreşedinţi, Sever Dan, secretar general, Vaier Branisce, Iustin Marşieu, Ion Agârbiceanu, Voicu Niţescu, Aurel Lazăr, Vaier Moldovan, Aurel Dobrescu, George Adam, loan Coltor, Vasile Saftu, Mihai Popovici, membri. Acesta urma să colaboreze permanent cu preşedintele Iuliu Maniu. A fost aleasă şi o comisie de 40 de persoane care să examineze situaţia politică din ţară şi să formuleze proiectul de rezoluţie al congresului17. La acest Congres au mai luat cuvântul Nicolae lorga şi Ion Mihalache, care au vorbit despre reforma agrară şi necesitatea înfăptuirii acesteia, precum şi Al. Vaida-Voevod. Comisia de 40 a prezentat rezoluţia Congresului în care se prevedea tipărirea impresionantului discurs al lui Iuliu Maniu în câteva zeci de mii de exemplare şi răspândirea lui în întreaga ţară. Apoi, se aduceau mulţumiri lui Iuliu Maniu pentru modul cum a condus partidul până la acel moment şi pentru sacrificiile pe care le făcea pentru acest partid. Se sublinia faptul că organizarea partidului se păstra "nealterată", urmând a fi extinsă la nivelul întregii ţări. Comitetul Central Executiv a fost însărcinat cu ducerea tratativelor în vederea colaborării cu partidele a căror principii coincideau cu cele ale P.N.R. Era criticat guvernul Averescu, care guverna prin decrete-legi, Palamentul fiind dizolvat. Combătea orice tendinţă de separatism, "cât şi acele improvizaţii pripite de guvernământ", care nu ofereau continuitatea de drept, nesocotind dezvoltarea istorică firească. Comisia aproba activitatea Comitetului Central Executiv al partidului şi pe cea de guvernământ a cabinetului Vaida. Pe plan extern se aducea recunoştinţă faţă de Puterile Aliate Marin Pop 14 Ibidem, nr. 82, 17 aprilie 1920 15 Ibidem, nr. 90, 27 aprilie 1920 16 De fapt au fost aleşi 125 de fruntaşi în acest comitet. Aceştia proveneau din toate judeţele Transilvaniei şi Banatului şi erau principalii lideri politici ai Partidului Naţional, mulţi dintre ei viitori parlamentari, de aceea publicăm componenţa acestui comitet, în ordine alfabetică: loan Adam, Ion Agârbiceanu, Vaier Branisce, Nicolae Brânzeu, Sever Bocu, Simion Balea, Andrei Bârsan, Lucian Borcea, Iosif Blaga, loan Bianu, Sebastian Bornemisa, Eugen Bran, Coriolan Bohăţiel, loan Buşiţa, Romul Boilă, Gheorghe Bilaşcu, Emil Bologa, Nicolae Bratu, Victor Branisce, Liviu Cigăreanu, Vasile Chiroiu, Aurel Cozma, Vasile Chindriş, Gheorghe Crişan, Romul Curta, loan Coltor, Zosim Chirtop, Gheorghe Dobrin, Victor Deleu, Andrei Doboşi, Sever Dan, Cornel Dărămuş, Candid David, Silviu Dragomir, Sever Erdélyi, Atanasie Ghidiu, Vasile Goldiş, Andrei Ghidiu, Alexandru Gheţie, Lucian Gheorgheviciu, Uarie Holom, Emil Haţieganu, loan Iosif, Gavrilă Iuga, Nicolae Lăzărescu, Dimitrie Lascu, Vasile Lucaciu, Alexandru Lupean, Aurel Lazăr, Iuliu Maniu, Eugen Muntean, Iustin Marşieu, Sever Miclea, Gheorghe Moroianu, loan Moţa, Isidor Marcu, Romul Marchiş, Liviu Micşa, Iosif Macaveiu, Dumitru Manu, Romul Micşa, Cornel Mesaroş, Vaier Moldovan, Victor Moldovan, Iancu Meţian, Izidor Marcu, Ştefan Meteş, Simion Nemeş, Alexandru Nemeş, Voicu Niţescu, Aurel Nilvan, Pompeiu Nistor, Andrei Nicola, Gavril Oşianu, Laurenţiu Oancea, Vasile Pahone, Ştefan Cicio Pop, Laurenţiu Pop, Gheorghe Popoviciu, Uroş Păteanu, Gheorghe Pop, loan Pop-Morlaca, Jacob Pop, loan Pop, Ionel Pop, Ariton Popa, Augustin Pordea, Victor Pralea, Gavril Precup, Emil Precup, Ghiţă Pop, Grigore Pletosu, Traian Petraşcu, Petru Popovici, loan Rafiroiu, Alexandru Rusu, Alexandru Racoţi, Octavian Rusu, Dionisie Roman, loan Roman, protopop Simu, inginer Stoica, Vasile Suciu, loan Sâmpălean, Florian Stan, Vasile Saftu, Eugen Savu, Vasile Sava, Coriolan Steer, Aurel Socol, I. Teculescu, dr. Tălăşescu, Tit Liviu Tilea, Simion Tămaş, Camil Velican, dr. Vescan, Alexandru Vaida Voevod, Aurel Vălean, Romul Veliciu, Torna Vasinca, Nicolae Zigre ( Patria, nr. 91,28 aprilie 1920) 17 Ibidem, nr. 92, 29 aprilie 1920 140

Next

/
Oldalképek
Tartalom