Szőcs, Péter Levente (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria arheologie 23-24/1. (2006-2007)
Ioan Emődi - Gáspár Kéry: Două noi topoare de cupru din Bihor
Două noi topoare de cupru din Bihor loan EMÓDI Gáspár KÉRY După depunerea la redacţia anuarului Crista XXX/2000 a articolului privind topoarele din colecţia Dr. Penkert şi de la Şişterea, în aceeaşi zonă geografică au ieşit la iveală alte două piese1. Primul dintre ele a fost descoperit în hotarul comunei Galoşpetreu de către săteanul Jakab János într-un punct aflat la sud-est de cunoscutul sit arheologic Törvény domb-DealulEegii (fig. 1). El este un topor cu tăiş pe braţul inferior, lung şi ciocan pe cel superior, scurt. Aproape întreaga suprafaţă a piesei este acoperită cu un strat de coroziune de culoare verde deschis iar pe părţile laterale apare cuprul roşu constitutiv, acoperit de o subţire patină cafenie. In cîteva locuri lama plugului a zgîriat suprafaţa obiectului. Prelungirea gurii de înmănuşare este conică în partea superioară şi inelară în partea inferioară. Greutatea toporului este de 2525 grame, lungimea de 34 cm (fig. 2). Ca analogii pentru acest topor amintim pe cele de la Hajduhadház2, Coldău3, Petreu4, Ciacova5, Sfăraş6 7. Alexandru Vulpe încadrează aceste topoare în tipul Mezőkeresztes1. Din păcate toate analogiile transilvănene amintite mai sus sunt descoperiri mai vechi, fără observaţii stratigrafice, sau chiar cu locul de descoperire controversat. Topoarele tipului Mezőkeresztes sunt considerate ca fiind produse ale culturii Hodrogkerestţţiir, piesele izolate găsite în afara ariei de răspîndire a acestei culturi fiind obiecte de schimb, importuri. Al doilea topor provine de la Sălacea, fiind găsit acolo mai demult, în împrejurări necunoscute. El are două braţe cu tăişuri în cruce, lungimile braţelor fiind identice. Toată suprafaţa piesei este acoperită de un strat de coroziune verde deschis, care a fost însă pe o latură a unui braţ curăţat prin pilire de către descoperitori. Se pot observa urmele unor mici lovituri, scrijelituri, aplicate încă în antichitate. Lungimea piesei este actualmente de 14,3 cm, greutatea de 625 grame (fig. 3). Braţul inferior a fost conceput original cu o altă formă, dar fie ca urmare a execuţiei defectuoase a turnării, fie datorită ruperii ulterioare a braţului, acesta a fost refăcut prin ciocănite. Ca urmare a acestui procedeu, prin tasarea prin ciocănire a suprafeţelor braţului inferior, marginile acestuia s-au ridicat formând o adâncitură de formă aproximativ triunghiulară. Acest lucru a provocat o înfundate aproape totală a inelului inferior al găurii de înmănuşare, care acum nu se mai profilează din suprafaţa inferioară a toporului. însuşi inelul rotund a fost deformat, turtit în partea lui de jos. Se pare că şi inelul superior al gurii de înmănuşare a fost aplatizat tot atunci prin ciocănire şi pilire. O remediere tehnică identică cunoaştem într-un singur caz, cel al toporului de la Otomani, unde triunghiul format datorită transformării prin ciocănire se poate observa pe ambele laturi şi unde braţul a fost şi mai scurtat8. Prin dimensiunile şi greutatea sa actuală piesa se înscrie printre cele mai mici topoare cunoscute. încadrarea tipologică a piesei de la Sălacea nu se poate face pe baza formei sale actuale, care este rezultatul unei intervenţii mecanice ulterioare. Singurul indiciu care ne poate trăda măcar cu probabilitate tipul original al piesei este unghiul format de cele două braţe. Din acest punct de vedere ar putea fi luate în considerare tipurile Tg. Ocna şi Jászladány, primul însă poate fi exclus datorită formei foarte profilate a inelelor de înmănuşare a tipului respectiv. Seria Jászladány9 rămâne deci prototipul probabil pentru toporul nostru de la Sălacea, iar căutarea unor analogii mai precise ar însemna o încercare hazardată. 1 Cele două topoare fee parte din inventarul Muzeului Sătesc din Galoşpetreu. 2 M. Roska,A. rézcsákányok. In Közlemények ау Erdélyi Nemzeti Atúyeum Erem- és Régiségtárából, 1942, II, 1, p. 35, fig. 33/4. 3 Ibidem, p. 57, fig. 58; Al. Vulpe, DieAxte und Beile in Rumänien, PBF, IX/5,1975, pl. 8, fig 64. 4 Al. Vulpe, op. át, pl. 8, fig. 59B (dar unghiul format de braţele toporului de la Galoşpetreu este mai mare decit la ultimele două analogii). 5 Ibidem, fig. 64 (are însă marginile faţetate). 6 Ibidem, fig. 60 (are însă braţul inferior mai lung). 7 “Hammeraxt vom typ Mezőkeresztes”. De notat este că celelalte exemplare ale acestui tip enumerate de Al. Vulpe (ibidem, harta 51/A cu 16 locuri de descoperire) prezintă deosebiri mai substanţiale. 8 M. Roska, op. át.p. 50, fig 50. 9 Al. Vulpe, op. át. pl. 13-29, şi fig. 1 Satu Mare — Studii fi comunicări, Seria Arheologie, XXIII— XXIV/1, 2006—2007
