Ardelean, Gavril (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria ştiinţele naturale 2-3. (2001-2002)
Geografie, geologie, pedologie, paleontologie
I Satu Mare-Studii şi comunicări | Voi. II-III - Ştiinţele naturii | pp. 11-17 | Mai 2001-2002 | CADRUL NATURAL AL DEPRESIUNII BAIA MARE Macovei Gheorghe Universitatea de Nord Baia Mare Caracterizarea orohidrografică. Geografic, prin Depresiunea Baia Mare înţelegem o unitate morfostructurală, întinsă pe o suprafaţă de cea. 900 km2, având ca limite naturale următoarele unităţi de relief: • spre nord, rama eruptivului neogen al Munţilor Gutái; • spre est, Dealurile Cavnicului; • spre sud, Depresiunea Copalnicului prin Colinele Curtuiuşului; • spre vest, Munţii Codrului prin Piemontul Codrului. Depresiunea Baia Mare a fost ataşată când la Carpaţii Orientali - în acest caz fiind considerată ca o depresiune marginală a Munţilor Gutái - când la Depresiunea Transilvaniei prin Platforma Someşană. Sârcu (1971), este primul geograf care ataşează Depresiunea Baia Mare la Dealurile Vestice (idee acceptată ulterior de majoritatea geografilor români). Depresiunea este de origine erozivă, fiind sculptată de apele râului Săsar în marnele pannoniene, la poalele Munţilor Gutái. Fundul depresiunii, pe care se găseşte municipiul Baia Mare (reşedinţa judeţului Maramureş), este reprezentat prin albia majoră şi terasele joase ale râului principal, atingând o lungime de aproximativ 20 km. Ca depresiune de contact, sub forma unui uluc îngust, ea se continuă tot pe Valea Săsarului spre est, până la Baia Sprie. Săsarul (principalul drenor al Depresiunii Baia Mare) împreună, cu afluenţii mai importanţi - Valea Chiuzbăii, Valea Limpedea, Valea Firiza, Valea Usturoiului şi Valea Roşie - alcătuiesc reţeaua hidrografică a Depresiunii Baia Mare. Săltând brusc deasupra Depresiunii Baia Mare, Munţii Gutái alcătuiesc unitatea montană de relief, care dă specificul peisagistic al zonei. Alcătuiţi predominant din andezité bazaltoide, culmile montane spre Vf. Igniş (1307 m), crează imaginea de masiv mai greu accesibil. Acest aspect, este, însă, contrazis de prezenţa în interiorul masivului, a unor bazinete (erozionale) depresionare, foarte populate şi accesibile prin drumuri modernizate, ce urcă de obicei, înspre amontele văilor principale. Dintre aceste depresiuni mici, mai importante sunt: Chiuzbaia, Blidar, Firiza, Băiţa, Ulmoasa şi Nistru. Strâns legat de aspectul morfostructural al Depresiunii Baia Mare şi al zonelor limitrofe, clima prezintă următoarele caracteristici generale: media anuală a temperaturii aerului este de 8-10°C (-2°C în luna ianuarie şi +20,5°C în luna iulie); precipitaţiile atmosferice 800-970 mm/an, numărul anual al zilelor cu precipitaţii este cuprins între 130- 155; numărul zilelor cu îngheţ 120-130, iar zilele cu strat de zăpadă de 50-75. Caracterizarea geologică. Primele lucrări geologice din zona Baia Mare au fost legate de bogăţia mineralizaţiilor, asociate domeniului vulcanic neogen. Dintre cercetătorii geologi, care s-au ocupat de zona Baia Mare amintim: Richtofen (1859), Posewitz (1862), care datează gipsurile ca fiind sarmaţiene, Koch (1900), Pálfy (1929), Joskó (1942), Paucă (1954, 1964), Marinescu (1962), Ghiurcă (1968), Gherasi (1970), Boreas (1975, 1987), Edelstein et al. (1980, 1992) etc. 11
