Ardelean, Gavril (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria ştiinţele naturale 1. (2000)

Faună

O rudă cu babuşca noastră comună în majoritatea apelor, Rutilus pigus virgo (Heckel, 1852) a fost semnalată în anul 1964 din râul Tur (Bănărescu, 1964), dar de atunci nu s-a mai sesizat în ciuda faptului că în partea ungară a râului specia este prezentă (Győré şi colab., 1999).

Cleanul mic (Leuciscus leuciscus Linnaeus, 1758) a ajuns să fie considerat una dintre speciile cele mai periclitate dintre ihtiofauna autohtonă (Bănărescu, 1994). Colectările mai recente confirmă această idee. în 1997 Bănărescu şi colaboratorii au reuşit să colecţioneze în total 3 exemplare în Crişul Repede la Tileagd, iar noi am prins un singur exemplar în Barcău la Saniob (Harka şi colab. 1998).

Caracuda (Carassius carassius Linnaeus, 1758), atât de răspândită adineaori, a devenit o specie la fel de periclitată ca şi specia anterior amintită (Bănărescu, 1994). Printre cauzele dispariţiei trebuie să menţionăm desecarea bălţilor care i-au asigurat condiţii optime de trai, precum şi introducerea carasului argintiu, specie concurentă mult mai viabilă. Din toată zona, caracuda a mai putut fi găsită numai în Mureş (Nalbant, 1995), dar şi acolo s-a dovedit a fi extrem de rară.

Linul (Tinea tinea Linnaeus, 1758) a suferit la fel în urma dispariţiei bălţilor. Cercetările recente nu l-au semnalat nicăieri în zonă.

Am mai putea aminti ţiparul (Misgurnus fossilis Linnaeus, 1758), mihalţul (Lota lota Linnaeus, 1758), răspărul (Gymnocephalus cernuus Linnaeus, 1758), fiisarui (Aspro streber Siebold, 1863), cega (Acipenser ruthenus Linnaeus, 1758) ca specii ce nu au putut fi colectate sau li s-a restrâns foarte mult arealul de răspândire în ultimul timp.

2. Specii recent apărute sau cu apariţie posibilă

Majoritatea speciilor recent apămte sunt de origine străină, care fiind introduse de om şi-au găsit aici condiţii favorabile de nutriţie şi reproducere, în schimb nu au găsit duşmani şi paraziţi, ceea ce a dus la o gradaţie uneori uimitoare a acestor specii.

Excepţie fac puţinele specii autohtone, care nu că şi-ar mări arealul, dar sunt găsite în zone unde anterior nu au fost semnalate. Astfel, chişcarul (Eudontomyzon danfordi Regan, 1911) a fost găsit de noi în cursul superior al Barcăului (Harka şi colab. 1998), unde se considera anterior că nu trăieşte (Bănărescu, 1969).

Altă a fost situaţia cu Gymnocephalus baloni (Holcik et Hensel, 1974), descrisă relativ recent ca specie nouă şi separată de ghiborţ (G. cernuus). Normal că specia a fost prezentă şi anterior în apele noastre, dar a fost considerată laolaltă cu cealaltă specie. Semnalată de Bănărescu din Crişul Negru în 1981, a fost regăsită aici şi cu ocazia colectărilor recente (Bănărescu şi colab. 1997), fiind găsită şi în Mureş (Nalbant, 1995).

Dintre speciile străine răspândite în apele noastre amintim briceagul (Pseudorasbora parva Schlegel, 1842), carasul argintiu (Carassius auratus Linnaeus, 1758) şi bibanul soare (Lepomis gibbosus Linnaeus, 1758), care au devenit speciile cele mai comune, în dauna faunei piscicole autohtone.

Amintim separat somnul-pitic (Ictalurus nebulosus Le Sueur, 1819), al cărui rudă apropiată, somnul-pitic-negru (Ictalurus melas Rafinesque, 1820) a apărut recent în fauna noastră, fiind constatat în Ier (Wilhelm, 1998) şi Barcău (Harka şi colab. 1998). Răspândirea celui din urmă se pare că duce la diminuarea speciei anterioare.

Dintre speciile care s-au răspândit deja în Ungaria şi ale căror apariţie în apele noastre este de aşteptat, amintim cazul gobiidelor de origine ponto-caspică, care au fost cunoscute din apele salmastre din jurul Mării Negre şi care şi-au început extinderea spre apele dulci din bazinul Dunării (Bănărescu, 1964).

Prima specie semnalată în Ungaria a fost zimbraşul (Proterorhinus marmoratus Pallas, 1811) (Kriesch, 1872), care astăzi a ajuns amonte pe Dunăre până în Ger152