Ardelean, Gavril (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria ştiinţele naturale 1. (2000)
Geografie, geologie, paleontologie
1 Satu Mare - Studii şi comunicări Voi. I - Ştiinţele naturii [ pp. 13-18 | Mai 2000 | GEOGRAFIA ŞI ECOLOGIA CÂMPIEI IERULUI Zoltán Benedek Carei în partea de nord-vest a României (judeţele Bihor şi Satu Mare) se află o zonă mlăştinoasă, care poartă denumirea de Câmpia Ierului. Această câmpie se întinde într-o vale de forma unei coveţi, începând de la râul Crasna până la Barcău. în formarea văii un rol important au avut râurile Someş, Tisa şi Crasna. Geografii maghiari, încă în secolul trecut, au semnalat prezenţa unor resturi de meandre de dimensiuni mai mari decât acelea pe care le-ar fi putut genera un râu de talia Ierului. într-adevăr, şi în prezent, după canalizare, pe marginea dreaptă a văii Ierului în dreptul viilor comunei Tarcea, şi între localităţile Vezendiu-Andrid, s-au păstrat câteva zone de meandre foarte clar vizibile, de dimensiuni corespunzătoare unui râu cel puţin.de talia Someşului. Geologul Sümeghi şi geograful Cholnoki au considerat valea Ierului o albie fluviatilă mare care servea drept arteră principală de scurgere pentru întreg sistemul de râuri din partea nord-estică a depresiunii panonice (Tisa, Someş, Crasna, Bodrog, Ung etc.) (Sümeghi, 1944). Formarea reţelei hidrografice din nordul Câmpiei Tisei este în strânsă legătură cu evoluţia hidrografică a acestei regiuni. La alcătuirea geologică a acestei regiuni participă depozite sedimentare cretacice, paleogene, miocéné şi pleistocene depuse peste un fundament cristalin paleozoic fragmentat (Ţenu, 1981). în timpul cretacicului superior are loc fragmentarea fundamentului cristalin paleozoic, care la vest de linia de disloca ţie Ardud-Tăşnad-Cheţ suferă o scufundare în trepte, dând naştere unui mare şanţ tectonic (Armei, 1977), care face legătura între bazinul Tisei Superioare şi depresiunea Crişurilor. Deasupra acestei dislocaţii tectonice se află câmpia aluvionară Someş-Crasna şi Ier. Pe acesta, apele acelui bazin l-au utilizat ca albie de scurgere spre Depresiunea Panonică, urmând grabenul mare al Ierului. Mişcările de basculare a postamentului nu s-au încheiat în terţiar, ci au continuat pe tot timpul pleistocenului. în pleistocenul superior au loc scufundări în zona nordică a Câmpiei Tisei, în Bodrogköz şi în Câmpia Someşului (Borsy, 1953). Scufundările se întind şi spre sud. Mişcările de subsidenţă din pleistocenul superior schimbă şi aspectul reţelei hidrografice din Câmpia Crasna-Ier. Ca urmare a mişcărilor epirogenice, Valea Ierului rămâne suspendată faţă de nivelul Câmpiei Someşene. Prima dată Tisa, apoi în pleistocenul inferior faza Vürm IV şi Someşul părăsesc Valea Ierului. Pe traseul fostei văi a Ierului rămâne doar firul Crasnei (fig. nr. 1). Dar, debitul Crasnei în holocen nu mai are efect asupra geomorfologiei văii. Pe valea dreaptă a Ierului se disting trei terase pleistocene, şi lipseşte terasa holocenă. Aceasta dovedeşte o vie activitate fluviatilă în tot cursul pleistocenului (Bogdan, 1963; Benedek, 1960). Stagnarea unei curgeri normale la sfârşitul pleistocenului şi înlocuirea ei printr-un proces de împotmolire a dat naştere la formarea complexelor de meandre şi de bălţi (fig. nr. 2). Aceste afirmaţii, înainte menţionate, au fost stabilite de autor pe baza analizelor forajelor de mare adâncime, a analizei mineralogice a pietrişurilor, a mineralelor grele din nisipuri cât şi a diagramelor sporo-polinice din albiile părăsite (Benedek, 1969, 1982, Bogdan-Diaconeasa, 1963). 13
