Ardelean, Gavril (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria ştiinţele naturale 1. (2000)
Floră şi vegetaţie
aliniamentul văii Eriului coboară la marginea zonei de câmpie. Asociaţia a fost analizată la Pir (rel. 1-5), unde de-a lungul ultimelor ramificaţii ale colinelor învecinate pătrunde în apropierea culoarului Eriului, precum şi la Adoni (rel. 6-10), unde există un pâlc tocmai pe terasa stângă a văii prezentate, la o altitudine de circa 140 m. Pădurea de la Pir (numită “Baglyos”) se întinde pe un teren aproape plan şi are o suprafaţă mai mare, fiind în contact cu celelalte corpuri întinse pe colinele învecinate. Stratul arborilor este dominat aici de carpenul (Carpinus betulis), iar faciesurile sunt marcate de: Carex sylvatica, Dentaria bulbifera, Lamiastrum galeobdolon, şi Symphytum tuberosum, specii care cenosistematic aparţin Ord-lui Fagetalia sylvaticae. Acest fapt justifică includerea asociaţiei prezentate în categoria cenotaxonomică susmenţionată. In schimb, pădurea de la Adoni apare pe o terasă însorită a Eriului, înconjurată de vegetaţie ierboasă mezoxerofilă. Aici speciile Ord-lui Fagetalia sylvaticae sunt ceva mai slab reprezentate, dar şi în această staţiune Symphytum tuberosum domină pe alocuri în stratul ierbaceu. Spre deosebire de pădurea de la Pir, la Adoni stratul arborilor este dominat în primul rând de gorun (Quercus petraea). Se remarcă prezenţa masivă a teiului argintiu (Tilia tomentosa), care subliniază caracterul termofil al acestei staţiuni, fapt de-altfel dovedit şi prin compoziţia stratului ierbaceu. Dintre speciile subtermofile ale acestor staţiuni amintim: Cornus mas, Buglossoides purpurocaerulea şi Muscari botryoides. Spectrul bioformelor este dominat de hemicriptofite (39,60 %), iar al elementelor floristice de eurasiatice (34,92 %) respectiv europene (30,16 %). 3. Quercetum petraeae-cerris Soó 27. Această asociaţie apare pe o suprafaţă restrânsă şi sub formă fragmentară pe o terasă cu expoziţie sudică a culoarului Eriului, la Adoni. Pâlcul este rărit, astfel chiar cu două decenii în urmă (la 8.1 V. 1981) s-a putut executa numai o singură ridicare fitocenologică. Publicăm acest releveu incomplet şi sărac în specii, deoarece el redă compoziţia floristică a ultimei reminiscenţe a asociaţiei lemnoase termofile tratate, din valea Eriului. CHAR. ASS. PhM Eua Quercus petraea 4-5; PhM M Quercus cerris +; QUERCETEA PUBESCENTIS PhM M Quercus pubescens +; G(H) E Doronicum hungaricum +; H Eua(C) Campanula cervicaria +; CARPINION PhM E Tilia cordata +; PhM E Primus avium +; QUERCO-FAGEA PhM E(C') Acer tataricum 2; Phm E Evonymus europaeus 2; Phm E(M) Ligustrum vulgare +; PhM E Crataegus monogyna +; G E Corydalis solida 3; G Ec Symphytum tuberosum +; H(G) Eua(M) Ranunculus ficaria 1; H Eua Primula veris +; H Eua Carex divulsa +; H E Carex sylvatica +; VARIAESYNTAXA TH-H Eua(M) Alliaria petiolata +; Th Eua Veronica hederifolia +. Spectrul bioformelor, în ridicarea noastră, este dominat de fanerofitele, iar al elementelor floristice de europene (45 %) şi eurasiatice (35 %). Caracterul termofil a acestei staţiuni, aflată pe o pantă cu expoziţie sudică de pe terasa Eriului, este dovedit atât prin prezenţa cerului (Quercus cerris), cât $i prin apariţia stejarului pufos (Quercus pubescens). Primăvara stratul ierbaceu este dominat de Corydalis solida, pe lângă care remarcăm prezenţa speciilor Doronicum hungaricum şi Primula veris într-o staţiune de câmpie. Ceretele au mai fost semnalate din Câmpia Tisei de lângă Salonta (11). Apariţia celor două asociaţii din urmă în zona culoarului Eriului este legată de prezenţa pădurilor cu caracter similar din regiunea colinară învecinată. Pe fondul dominării unor specii caracteristice zonelor deluroase, s-au grefat aici speciile răspândite în stejărişele de câmpie, dând o notă caracteristică tipurilor de păduri prezentate. 117
