Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)
C. Artă
358 Aphrodita Teodorescu Fabrica revine cu insistenţă în motivul plasticii postbelice, mediul, descrierea sa amănunţită primează, figura umană devenind uneori un element de stafaj. Scara la care se fixează raportul om-maşină, om-fabrică este diferită de cea din societatea burgheză, unde predomină mentalitatea că acestuia îi revine rolul de a schimba lumea; gigantismul construcţiei din societatea comunistă semnifică o nouă ordine, politica industralizării şi economia politică socialistă — Ştefan Szonyi, “Lumină pentru uzină”. Oraşul este sporadic figurat, el fiind conturat de aspectul constructiv, şantierist, imaginea schelelor sugerând urbanizarea (Ion Petrovici - “33 desene de la fereastra mea”, Marcel Chirnoagă “Cresc păduri de schele”). Peisajul industrial amplificat prin eliminarea stafajului este altă formă predilectă a artei socialiste. Artiştii preferă stilizările şi meditaţia plastică suprapusă motivului (Henri H. Catargi - “Şantier”). Armonizarea plastică a acestui artist de stuctură clasică transgresează motivul. O altă etapă este etapa decorativă, care se dezvoltă pornind de la ambient. Preferinţa pentru anumite stiluri (Cazangeria-Geta Brătescu, Iulian Olariu, Ion Nicodim) sau anumite unelte (lingura oţelarilor) se explică dincolo de raţiuni simbolice prin posibilitatea de a se transforma atributele obiectual în motivul unui joc plastic de factură preponderent decorativă. Există aici o doză vizibilă de formalism. Arta anilor ’70 priveşte muncitorul ca pe un element totalmente integrat unei societăţi care şi-a stabilit drept valoare fundamentală munca. Muncitorul nu mai rămâne unicul protagonist al ordinii sociale existente, ci unitatea colectivă, societatea ca organism, cu cerinţele, naţiunea este personajul colectiv. O tendinţă nonconstructivistă, care presupune utilizarea limbajului simbolic şi narativist este descrierea peisajului, decorativismul motivului industrial şi tehnic. La Georgeta Borusz, Radu Stoica, Ion Biţan, muncitorul este elementul familiar, unit intr-un tot indestructibil cu ceilalţi. Arta funcţională în plan ideologic îl aşează în contextul general. întreprinderea noastră se opreşte însă la perioada dinaintea lui 1989 şi vizează doar aspecte din arta socialistă şi perioadele sale de apogeu, ce au constituit elementul forte în modelarea personalităţilor artistice. De aici subterfugiile la care a apelat artistul, deghizat în Saltimbanc, Arlechin, Icar, care constituiau, la un nivel mai profund, paravanul dincolo de care izbucneau în puseuri, refulări cu iz sălciu. Scopul nostru va fi, deci, dublu: de a expune fapte istorice şi de artă, de a da o interpretare mai precisă celor mai semnificative dintre acestea şi de a încerca să creăm, urmându-le dezvoltarea, instrumente - imagini critice care să înlesnească analiza lor. Société socialiste et art socialiste Résumé Les particulariiés de l’art moldave qui ont été imposées par l'École de lart de Jassy incluent des renouvelles concemantes P'aspect ontologique. Du point du vue morphologique, on peut mettre en évidence le sens vertical — ascendant de la plastique moldave et l’impact de l’art sur l’bistoire. La période dönt nous nous rapportons c’est la période de Part socialiste. Pendant cela, il s’agit encore de Part inter — et pcstbélique qui a été analysée immédiatementjusqu’aux années ’50. Laparticularité de cette art est son caractere sţylistique et symbolique, et concertant comme facture sţylistique, repertoire iconograpbique, composition. L’art socialiste change la composition d’un seul personage avec Pirn age du personage colectif, en amplifiant le message idéologique, politique et social. Le portrait de l’ouvrier triomphe et pactise avec l’élément narratif caractéristique de Pentiére art socialiste jusqu ’aux années ’70. Le résultat est le passage du niveau symbolique vers Pun plus réel, de l’idée vers Padion, de la projection absolute vers le concret.
