Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)
B. Etnografie - I. Imaginar, mitic şi practici rituale
266 Alina Nógrádi înveşmântate în alb, umblând prin păduri. Identitatea parţială ursitoare-zâne-ursoaice-vile-ielerusalii-spirite ale morţilor trimite spre reprezentarea Dianei-Artemis (în mitologia greco-romană) ca ursoaică şi protectoare a copiilor, adorată alături de Apollo în Arkadia; spre o divinitate feminină, de substrat celtic, atestată în Sicilia, reprezentată ca ursoaică, echivalentă cu Epona, divinitate funerară, care asistă la naşteri şi având ca atribut un corn al abundenţei; spre Madona Horiente medievală, cea cu "labe păroase", confundată cu Richella, Diana sau Irodiada, Arada, Epona, Morrigan — în regiunile în care a fost atestată prezenţa celţilor. • încercarea de a determina nota specifică a acestor reprezentări mitice în mitologia românească şi universală, în capitolul Specificul Zânelor Zori în mitologia românească, se bazează pe numirea lor ca "surori ale soarelui", generând ipoteza că la posibilele substrate celtic şi slav se adaugă nota specifică dată de elemente ale unui cult al Dianei-Artemis (şi Hekate), legat de un cult al lui Apollo, pe teritoriul Daciei romane, perimetru aproape identic cu cel atestat pentru Cântecul Zorilor şi credinţa în Zânele Zori. Atributul de "surori ale soarelui" mărturiseşte apartenenţa lor la un regim imagistic lunar, în mitologia noastră sora soarelui fiind luna, demonic, nocturn, ceea ce infirmă ipotezele că ar fi simple "întruchipări ale destinului" sau avataruri ale unor reprezentări theiste. • Identificarea "nucleului simbolic" al acestor creaţii mitice o presupune şi pe cea a metaforelor nucleare componente: Zânele Zori ca metaforă a Fiinţei Supreme, aici Soarta nestrămutată, şi "dalbul de pribeag", metaforă a planului anthroposului, a sfârşitului inevitabil al vieţii reale, sfârşit transgresat prin "saltul metaforic" în planul unei existenţe imaginate ca posibilă şi ontologizată ca atare, în lumea de dincolo. Analiza noastră avansează câteva ipoteze, motivate prin perspectiva şi modalitatea de abordare a materialului studiat. BIBLIOGRAFIE • Alderink, Larry, J., Creation and Salvation in Ancient Orphism, 1981, The American Philological Association, California. • Bachelarde, Gaston, Apa şi visele, 1997, Editura Univers, Bucureşti • Bărbulescu, Mihai, Cultele greco-romane în provincia Dacia (te%ă de doctoral), 1985, Cluj. • Bărbulescu, Mihai, Interferenţe spirituale în Dacia romană, 1984, Editura Dacia, Cluj. • Benoist, Luc, Semne, simboluri şi mituri, 1995, Editura Humanitás, Bucureşti. • Berciu, Dumitru, Eumea celţilor, 1970, Editura Ştiinţifică, Bucureşti. • Blaga, Lucian, Trilogia culturii, 1969, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti. • Borcilă, Mircea, Dualitatea metaforicului şi principiulpoetic, în Donul Blaga. întâiul veac, 1997, Editura Albatros, Bucureşti. • Both, Nicolae, Contribuţii la Cîntecul Zorilor, în Anuarul Mucului Etnografic al Transivaniei, pe anii 1962- 1964, Cluj, 1966, p. 463- 487.’ • Both, Nicolae, Buhaşul - obicei şi cântec ceremonial de înmormântare din Ţinutul Năsăudului, în Folclor Literar II, 1968, Timişoara, p. 193-221. • Boulanger, Andre, O feu. Legături între orfism şi creştinism, 1992, Editura Meta, Bucureşti. • Brăiloiu, Constantin, Ale mortului din Gorj, 1963, Bucureşti. • Bruckner, Alexander, Mitologia slava, 1923, Editoré Nicola Zanichelli, Bologna. • Caillois, Roger, Eseuri despre imaginape, 1975, Editura Univers, Bucureşti. • Cartea egipteană a morţilor, 1993, Editura Sophia, Arad. • Cassirer, Ernst, Eseu despre om, 1994, Editura Humanitás, Bucureşti.
