Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)
A. Istorie
Evoluţia populaţiei din Plasa Cărei, între anii 1880-1941, din punct de vedere al recensămintelor. Aspecte etno-confesionale şi economico-sociale Andrea Bertici în intervalul anilor 1880-1941, Comitatul Satu Mare, caracterizat de o mare diversitate etnoconfesională, datorită evenimentelor istorice, a trecut prin mai multe schimbări teritorial-administrative, fiind obiectul de interes atât al Ungariei (1867-1918 Austro-Ungaria) cât şi al României. Transformările pe plan politic, au avut impact asupra evoluţiei populaţiei, şi au marcat atât relaţiile dintre state cât şi relaţiile interconfesionale şi interetnice din cadrul aceleiaşi ţări. Principalul indicator pentru cercetarea fenomenelor istorico-demografice, este numărul populaţiei1, iar recensămintele sunt surse importante de date, care însă datorită conjuncturilor politice, deseori au suportat amprenta intereselor statelor. Obiectul principal al lucrării de faţă este studiul evoluţiei etno-confesionale şi economico-sociale a populaţiei din Plasa Cărei, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, din punct de vedere al recensămintelor. ^ Necesitatea cercetării evoluţiei demografice a unei populaţii, dintr-o regiune pluriculturală, se impune, în special, cu privire la problema relaţiilor interetnice. Demografia, inaugurată în secolele al XVITlea, XVIII- lea prin lucrările lui John Grăunţ (1662) şi Robert Malthus (1766-1843) serveşte drept bază acelor discipline, care au obiectul de studiu evoluţia populaţiei privită în contextul evenimentelor istorice, şi care s-au dezvoltat la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea. Geografia populaţiei, prin utilizarea indicatorilor demografici, pentru măsurarea populaţiei, pune accentul pe factoml regional, contribuind astfel la o înţelegere mai profundă a transformărilor din societate. Friedrich Ratzel, întemeietorul acestei discipline, în lucrarea “Geografie antropologică”(1891) subliniază, în afară de importanţa mediului, şi acei factori legaţi de viaţa economică şi socială, care au impact asupra populaţiei2. Dezvoltarea geografiei sociale, este strâns legată de numele cercetătorilor germani Ruppert şi Schaffer (1969), care tratează regiunea, ca mediul care reflectă interacţiunea grupurilor sociale. La începutul epocii contemporane, se conturează o nouă disciplină, cu baze demografice şi cu influenţe din ştiinţele istorice: demografia istorică. Constituirea ca disciplină datează din anul 1956, prin publicarea lucrării demografului Louis Henry şi istoricului arhivist Michel Fleury. Cercetătorii reconstituiesc familii dintr-o comunitate rurală, utilizând datele registrelor parohiale. Această disciplină prezintă anumite asemănări şi diferenţe faţă de celelalte ştiinţe ale populaţiei, atât din perspectiva metodelor utilizate, cât şi din perspectiva izvoarelor de cercetare. în afară de recensăminte, de statistica stării civile şi a mişcării populaţiei, care sunt surse principale ale demografiei şi geografiei populaţiei, demografia istorică utilizează şi registrele parohiale. în România întemeietorul statisticii populaţiei, Sabin Mănuilă (activitatea lui fiind între anii 1930- 1947), a avut importante preocupări atât în domeniul demografiei cât şi în cel al demografiei istorice. Ca director general, a condus Recensământul din anul 1930, a fost director al Centrului de Statistică, iar mai târziu al Institutului de Demografie şi Recensământ (1933). Dezvoltarea demografiei istorice în România, se leagă de numele istoricului Ştefan Pascu, prin coordonarea căruia, are loc publicarea colecţiei: “Populaţie şi societate. Studii de demografie istorică (1972-1980)”. Prin activitatea lui Louis Roman, se înfiinţează în anii ’80, la Bucureşti, în cadrul Facultăţii de Istorie, Laboratorul de Demografie Istorică, unde s-au elaborat cercetări referitoare la fenomene demografice3. La sfârşitul secolului al XX-lea, se realizează tot mai multe cercetări în cadrul diferitelor instituţii, cum este Facultatea de Istorie a Universităţii “Babeş-Bolyai”, Arhivele Naţionale - filiala Cluj, precum şi Centrul de Studii Transilvănene din Cluj-Napoca. Au adus importante contribuţii în acest domeniu soţii Sorina şi loan Bolovan. De asemenea, s-au efectuat cercetări importante 1 Thirring Lajos, Magyarország népessége 1869-1949 között, p. 222, cf. “Magyarország történeti demográfiája”, Szerkesztette Kovacsics József, Közgazdasági és Jogi könyvkiadó, Budapest, 1963. 2 Jürgen Bähr, Bevölkerungsgeoghraphie, ed. Eugen Ulmer, Stuttgart, 1997, p. 12. 3 Sorina Paula Bolovan, Familia în satul românesc din Transilvania, ed. Centrul de Studii Transilvănene, Fundaţia Culturală Română, Cluj Napoca, 1999, p. 14. Satu Mare - Studii şi comunicări (Seria II Istorie-Etnografie-Artă), nr. XVII — XXI, 2000-2004
