Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)
A. Istorie
Monografia Băilor Valea Măriei din Vama Oaş 181 5. Locul Băilor în contextul general ca staţiune şi aprecierea apelor alcaline de către forurile balneare ale vremii. Timp de secole, apele alcaline din zona Oaşului au fost cunoscute şi folosite numai de către localnici, apoi cu timpul vestea proprietăţilor lor curative s-a răspândit. Şi acest lucru s-a întâmplat atunci când aceste domenii treceau din posesia unui conte în posesia altuia, care poate era mai interesat în administrarea mai bună a averilor locului. Aşa s-a întâmplat şi cu partea de hotar denumită “Vale”, care este cuprinsă între cele două hotare şi are forma unei vechi albii de râu, în subsolul căreia la o adâncime de 2-3 m se găseşte un strat de sare destul de gros, amestecat cu alte substanţe minerale şi care au dat naştere la 11 izvoare cu apă alcalină diferită, denumite pe plan local “Borcut”, fiecare apă de izvor având gust şi conţinut chimic diferit. Localnicii din cele două sate dar şi din împrejurimi cunoşteau bine importanţa şi folosirea apei în diferite scopuri de vindecare ale unor boli interne şi externe. La acestea se mai adaugă pitorescul locului care se găseşte în plină pădure de stejar, cu alei amenajate pentru plimbări, apoi se găseau părculeţe cu diferiţi arbuşti şi fel de fel de plante ornamentale (flori), iar poienile pădurii au fost şi sunt şi astăzi presărate cu floricele, după sezon şi anotimp: ghiocei, luşte, narcise, creasta cocoşului, zambile de pădure, sânziene, cupa mierlei, etc. Toate acestea constituie un bun loc de odihnă şi agrement şi în timpurile de faţă, ca şi în trecut. Se presupune că odată descoperite aceste locuri, care, pe atunci aparţineau contelui Károlyi Sándor şi, mai târziu, contelui Anton Károlyi, ei fiind iniţiatorii, împreună cu posesorii din partea hotarului Vămii să se construiască aici Staţiunea Băilor, între anii 1730-1750. Cărămida din care au fost zidite vilele a fost arsă pe proprietatea contesei Eva Darvay, din marginea fostului conac, vis-a-vis de actuala pepinieră9 10. Pe fiecare bucată de cărămidă era aplicat un “M” (Maria). Materialul lemnos a fost asigurat din pădurea existentă la acea vreme. Pentru acoperiş s-a folosit şindrilă din acelaşi material lemnos de esenţă tare. In acea perioadă toate construcţiile, inclusiv cele cu caracter social, se numeau “CASE”, ceea ce se dovedeşte şi prin pasajul de mai jos preluat din “Monografia oraşului Baia Mare şi împrejurimi” scrisă de către istoricul Nagy Péter în a doua jumătate a sec. XIX, în care este amintită şi Vama despre care se scrie, astfel: “...Izvoarele de ape sulfuroase de la Puturoasa şi cele alcaline din «Vale» de pe teritoriul comunei Vama se pare că-s bune nu numai de băut dar şi împotriva reumatismului. Mulţi oameni săraci şi-au săpat gropi în împrejurimile izvoarelor pe care le-au căptuşit cu adeag (argilă) apoi le-a umplut cu apă şi aruncat în ele pietre înfierbântate şi aşa s-au scăldat sub cerul liber, iar cei înstăriţi au folosit apa în casele apropiate izvoarelor”’0. Casele apropiate izvoarelor erau acele “VILE” balneare în care erau şi băile şi se cazau persoanele înstărite, venite aici fie pentru odihnă, fie pentru tratament, “unde se ajunge cu căruţa, cu trăsura sau cu trenul (...) Linia ferată se găseşte la 2 km de Valea Măriei” şi pe atunci staţia (C.F.R.) avea două săli de aşteptare, care au fost utilizate până prin anul 1965. Călătorii care veneau sau plecau de la băi cu trenul la clasa I sau II aveau o sală de aşteptare, iar cei care călătoreau cu trenul la clasa a IlI-a aveau o altă sală. In prezent clădirea este închiriată şi are o singură sală de aşteptare. Mai era un mijloc de transport de călători de la Şoseaua Naţională care trecea prin Vama Satu Mare - Sighet, denumit în documentele vechi "omnibus" şi care a circulat în toată perioada interbelică, fiind proprietatea lui Merza Iosif, proprietarul Băilor. Aşa după cum rezultă din documentele vechi, Staţiunea Balneară Valea Măriei era tot aşa de căutată şi apreciată ca şi staţiunile Borsec, Vatra Dornei, Tuşnad, etc. (mai ales în perioada interbelică, când nu se venea cu bilet de odihnă şi tratament, ci cu recomandarea medicului). Din vechi timpuri, staţiunea era cuprinsă în evidenţa Ministerului Sănătăţii, care, sub diferite forme, populariza în rândul oamenilor avuţi ai acelor timpuri efectele benefice ale staţiunii. Dar un rol şi mai mare în privinţa cunoaşterii "Băilor" îl aveau, în primul rând, chiar proprietarii acestora, care de două secole erau cunoscuţi de către cei din zonă şi sunt menţionaţi mai sus, iar în afară de aceştia o putem aminti, chiar şi temporar, ca posesoare a acestora şi pe Maria Tereza. Apoi, pe la jumătatea sec. al XIX-lea îl găsim aici pe contele Vay Gábor, care le-a stăpânit până în anul 1926. Şi aşa cum se scrie istoria, cu bune şi cu rele, putem să arătăm că în Primul Război Mondial, Băile au suferit anumite stricăciuni, când ideile comunistului Béla Kun au pătruns şi în Vama, încropindu-se chiar un comitet revoluţionar, format din 5 persoane: Amihăiesii Contra Mihai, Gheorghe Cosma de pe strada Luna, Ravas Gabor (ţigan înstărit), Mihai Fănăţean şi Racăş Geza Musteţosu, îndeplinind fiecare câte o funcţie în comitet. Aceştia au început să împartă nu numai pământ ţăranilor, dar şi animale de muncă şi atelaje agricole din conacele boiereşti. Apoi au ajuns şi la Valea Măriei, unde au dislocat geamuri, uşi şi duşumele. Din fericire, partidul lui Kun, aici, nu a durat decât 3-4 săptămâni. Şi, după cum ştim, s-au format şi la Vama "Gărzile Naţionale" de apărare, care au interzis să se facă distrugeri de bunuri în zonă. 9 Informator: Robotin Gheorghe. 10 Vezi Monografia Baia Mare fi împrejurimi, p. 312-320.
