Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 17-21/2. (2000-2004)
A. Istorie
12 Csortán Ferenc 3. Scurtă istorie a vilaietului 3.1. Premise; epoca preotomană Ţinutul, înainte de pătrunderea otomană, mai ales partea de şes, era relativ bine dezvoltat, având o populaţie densă, numeroase târguri (Vârşeţ, Cseri/Sacoşu-Turcesc, Ceacova, Ictar, Berini, Nădlac, Pâncota, Arad, Ineu) şi chiar oraşe importante (Timişoara, Cenad, Lipova). Insă în urma raidurilor otomane, devenite endemice după 1390, s-au produs mari mutaţii demografice, constând în pierderi de vieţi, plecarea supravieţuitorilor, respectiv în stabilirea a numeroşi refugiaţi sârbi din sudul Dunării2. După cucerirea Belgradului (1521), tot malul stâng al Dunării a fost ocupat, între Belgrad şi cetatea Severinului, respectiv fortificaţiile de la Pancevo (de la gurile Begheiului), Covin/Keve, Haram ori Caraş (de la gurile Caraşovei şi Nerei), cetatea Sfântului Ladislau, în faţa cetăţii Golubaţ, de pe malul drept, şi Orşova. Aceste cetăţi, cu satele aparţinătoare, au fost înglobate în sangeacurile din sudul Dunării (până la înfiinţarea Vilaietului Timişoara). 3.2. Societate şi arhitectură în vilaietul Timişoara 3.2.1. împărţirea administrativă Vilaietul, creat în 1552, se compunea din următoarele sangeacuri: Timişoara, Lipova, Cenad, Arad (desfiinţat după 1566, şi trecut în componenţa noului sangeac Gyula), Ineu şi Modava (Moldova Veche). După 1660 se înfiinţează sangeacurile Lugoj şi Caransebeş. Sangeacurile se împărţeau în subunităţi numite nahie. Sangeacul Timişoara, în 1554, se compunea din 17 nahii. Noul sangeac Modava a fost creat din nahia Modava şi din părţi de miazăzi ale nahiilor Şemlic şi Bogcea (Bocşa), care constituiau nahia Caraşova- Vitelnic. Sangeacul Timişoara avea în continuare următoarele 16 nahii: Timişoara, Felnac/Fîlnak, Ceacova/Ceakîva, Pancevo/Pancîva, Vârşeţ/Şemlik, Bocşa/Bogcea, Sacoşu-Turcesc/Cerin, Ictar, Târgovişte, Fârdea/Fîrdîna, Bozvar/Bozovar, probabil în apropiere de Coşteiul de Sus, Traian Vuia/Bojor, Margina, Făget/Facît, Şuydîia (în apropiere de Mănăştiur), Mănăştiur/Mînoştor3. Sangeacul Gyula cuprindea nahiile Arad, Gyula, Zarand şi Békés4. La sfârşitul secolului al XVII-lea se produce o modificare în organizarea administrativă a teritoriului vilaietului (numit de acum "eyalet"), în documentele vremii folosindu-se, în locul termenului "sangeac", cuvântul "liva", iar în loc de "nahie" termenul de "kaza"5. "Raialele" ("contribuabilii") din aşezările nahiilor, respectiv, sangeacurilor, constituiau hinterlandul fiscal al centrelor militare şi, totodată, asigurau necesarul de forţă de muncă pentru corvezile, muncile obligatorii, destinate întreţinerii sau reparării fortificaţiilor, drumurilor, podurilor. Delimitarea acestor teritorii nu ţinea cont de unităţile administrative-teritoriale din epoca preotomană, şi exprima schimbările ce au intervenit în ordinea importanţei unor centre zonale. 3.2.2. Administraţia locală Sistemul administrativ, centralizat şi subordonat "Porţii" (sultanului, adică administraţiei centrale), exprimă exclusiv interesele otomanilor, interese ce se articulează, până la începutul secolului al XIX-lea, numai pe plan militar. Intr-un asemenea spaţiu social nemusulmanii (creştinii şi evreii) sunt doar "anexe economice" ale sistemului - cu toate că beneficiază de anumite drepturi şi libertăţi, bazate pe unele percepte ale Coranului. Administraţia locală cuprindea conducătorii militari, funcţionarii fiscali (defterdarii), administratorul fundaţiilor pioase — a vakîfurilor — (mütevelli), diverşi administratori (emini), printre care şi conducătorul oraşului (şehr-emini), conducătorii "esnaf'-urilor (a "breslelor", a corporaţiilor profesionale). In oraşe îl găsim şi pe kadiul, respectiv judecătorul care asigura reglementarea juridică a tuturor relaţiilor dintre cetăţeni, inclusiv cele legate de creştini, precum şi pe muftiu, autoritate teologică dar şi juridică6. La Timişoara şi în oraşele reşedinţă de sangeac7 funcţiona şi un "mimarbaşi" (arhitect şef). 2 Engel, Pál, A temesvári és moldovai Szandzsák törökkori települései (1554-1579) (Aşezările din epoca otomană din sangeacurile Timifoara fi Moldova), Szeged, 1996, p. 6. 3 Engel, Pál, op. cit. 4 Marki, p. 4, respectiv Káldi-Nagy, Gyula: A gyulai szandzsák 1567 és 1579 évi összeírása, Békéscsaba, 1982. 5 Dávid, Géza: Adalékok a Temesvári ejalet 18. század* történetéhez (Contribuţii la istoria din secolul 18. a eialetului Timifoara), ín “Keletkutatás” (Budapesta), nr. 1993/2, p. 42-55. 6 Excelentă prezentare a administraţiei vilaietelor central-europene oferă studiul lui Fekete, Lajos şi Nagy, Lajos: Budapest története a török korban (Istoria Budapestei in epoca turcească), Budapesta, 1986, cap. V. Administraţie, administraţia orăfenească, p. 71-84. 7 Evlia Celcbi îl menţionează şi pe cel din Cenad.
