Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 15-16. (1998-1999)
Artă şi etnografie
632 Daniela Oltean După ritualul tipic, stegarul lovea cu băţul de la steag în masa de onoare, scutura steagul în vânt deslănţuind clinchetul numeroşilor săi clopoţei, obţinând astfel atenţia nuntaşilor, pentru a da apoi cuvântul “tarostelui’care striga: “Măi socăciţe măi! Măi gazdele căşii măi! Colacii puilor miresii Să vie pe faţa mesii!”14 Supravieţuirea unui substrat arhaic al credinţelor precreştine, reprezentate îndeosebi prin cultul soarelui şi fertilităţii, este ilustrată de “colacul soarelui” prin care mirii privesc la ieşirea lor din biserică către soare, astrul dătător de viaţă, pe care desigur şi-o doresc cât mai bogată şi mai luminoasă. După ce mireasa priveşte prin colac către soare, îl oferă mirelui care face acelaşi lucru, “să aibă prunci frumoşi şi strălucitori ca soarele”. Colacul este trecut după confecţionare prin jugul boilor, pentru ca tinerii căsătoriţi “să tragă împreună cum trag boii înjug”. între colac şi steagul de nuntă, asociate frecvent în ceremonialul nupţial, poate fi remarcată o relaţie de dependenţă. “Aceeaşi idee a divinităţii primordiale ca divinitate feminină apare... în ritualul împerechierii simbolice a substitutelor mirelui (brad, steag, băţ înflorat) şi ale miresei (măr, colac, taler...)”. împerecherea simbolică se realiza prin ’’împlântarea bradului în colac şi a steagului de nuntă în măr, petrecerea băţului înflorat prin colacul găurit, spargerea talerului miresei, întors cu faţa în jos, dintr-o lovitură cu prăjina steagului de nuntă etc.”15 La chemarea stegaşului, se aducea pe masă “talerul miresei, o farfurie mică de lemn, care se aşează întoarsă pe masă. Stegaşul o izbeşte cu steagul şi dintr-o lovitură trebuie să o crepe, căci astfel rămâne de râs: o aluzie la rolul mirelui în noaptea nunţii”.16 Această împerechere simbolică în Ţara Oaşului se realiza şi prin unirea celor doi colaci ai mirilor cu o “oiagă de pălincă”, numită şi “osia carului”, care la final revenea stegarului. Gestul unirii dintre colac şi steag, reprezintă o “imagine simbol a acelei axis mundi care uneşte Cerul patern cu Pământul matern într-o “nuntire” a elementelor cosmogonice”.17 în cele mai dese cazuri stegarul ţine steagul deasupra capului, “adresând în felul acesta un apel către cer, el creează o legătură între ceresc şi pământesc”.18 în tradiţia românească alaiul nupţial avea obligatoriu în frunte steagul, asociind această imagine cu aceea a unei oştiri care are în frunte stindardul de luptă. Chiar S. FI. Marian remarcă că în Transilvania steagul de nuntă e luat drept simbol al eroismului. El era purtat de către un călăreţ voinic, numit “stegariu” sau “stegieş”, care o aduce pe mireasă la mire, fapt ce echivala cu un “război de cucerire” pe care-1 poartă având în frunte stindardul de luptă. în Ţara Oaşului “stegaşul” este urmat îndeaproape de o ceată de feciori care fac parte din “oastea” mirelui. Apropriindu-se de casa miresei, aleargă în goană spre aceasta, trecând peste grupul de feciori din “oastea” miresei care încearcă să-i oprească, şi luptând cu unele socăciţe care fac mari eforturi să le răpească steagul. Paza atentă şi energică a steagului este o îndatorire a stegaşului şi a cetei sale, deoarece în cazul în care i se răpeşte 14 Ibidem 15 L.Stan,’’întemeierea adăposturilor spiritului între gestul sacru şi actul natural”, în REF, Tomul 42, 1-2, 1997, p.151. 18 V.Scurtu, op.cil., p.49 n L.Stan, op.cit„ p.151 18 J.Chevalier, op.cil„ voi.III, p.264
