Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 15-16. (1998-1999)
Arheologie
46 Carol Kacsó vârf de lance - care a fost menţionat sau ilustrat de mai multe ori8, fără a fi însă precizată fie localitatea sa de descoperire, fie apartenenţa sa la un depozit9. Din păcate, chiar câteva descoperiri recente sunt într-o situaţie asemănătoare. Din depozitul de la Săcel, descoperit în 1968 în apropiere de pârâul Valea Largă, n-a fost salvat decît un topor cu ceafa prelungită10, iar depozitul de la Kereăi, deşi găsit în 1986, este pierdut, fiind totuşi consemnat faptul că era format din trei brăţări11. Câteva dintre descoperiri au precizat doar ţinutul de provenienţă - Maramureş - fără a fi cunoscute localităţile lor de descoperire. Caracterul acestor descoperiri nu poate fi stabilit cu certitudine, am considerat totuşi că ele aparţin categoriei depozitelor, având în vedere indicaţia că piesele ce le pot fi atribuite au acelaşi an de descoperire şi au ajuns şi în aceleaşi colecţii. Am denumit aceste depozite: Maramureş I, II, III şi IV. Depozitul Maramureş I, format din trei piese, a fost descoperit în 1783 şi a ajuns în colecţia Colegiului reformat din Preăov12. Teritoriul de descoperire al acestui depozit stă totuşi sub un oarecare semn de întrebare, întrucât sursa primară de informaţie afirmă că locul de descoperire s-ar fi aflat pe malul Someşului. Depozitul Maramureş II are în compoziţie cinci piese, despre care se precizează că au fost descoperite în 1842 şi au ajuns în colecţia Colegiului reformat din Debrecen13. Cele zece brăţări găsite împreună, achiziţionate de T. Lehoczky la 2-3 septembrie 1883, formează depozitul Maramureş III14, iar depozitului Maramureş IV îi aparţin cele două vârfuri de lance cu patina identică, achiziţionate de Muzeul Naţional din Budapesta în 194615. în mod aproape cert, cele două pieSe provin dintr-un depozit mai mare. Pare destul de probabil că tot unor depozite le-au aparţinut cele trei piese - un celt, o brăţară şi o bară de bronz, care au fost găsite în 1863 la Sarasău16, respectiv cele trei topoare achiziţionate în ziua de 15 februarie 1896 de către T. Lehoczky la Sighetu Marmaţiei17. în ceea ce priveşte ultima descoperire, colecţionarul din Munkács n-a precizat localitatea unde au fost găsite topoarele, din acest motiv doar provenienţa lor din Maramureş pare î igură, nu şi apariţia lor la Sighetu Marmaţiei, fapt totuşi posibil, având în 8 ArchÉrt 10, 1876, 294: Magyarorvosok 1878, 164; Hampel 1880, 44; idem 1886 a, pl. 27, 4; idem 1886 b, pi. 27, 4; idem 1892, 59; Pulszky 1897, pi. 51, 4; Pasternak 1928, 167, Nr. 17; Roska 1942, 109 sq., nr. 66; Mozsolics 1973, 183. 9 Apartenenţa sa la depozitul din 1870 a putut fi stabilită pe baza manuscrisului lui Mihályi (Mihályi Manuscris, 14). !° Kacsó 1977 b, 29, fig. 3. " Kacsó 1995 a, 14. 17 Hampel 1880, 65 sq.; Kacsó 1995 a, 14 sq. 13 Hampel 1892, 86; Roska 1942, 171, nr. 141; Kacsó 1995 a, 15, fig. 2, 1-3. 14 Lehoczky 1892, 159; idem Manuscris I, 44; Kacsó 1995 a, 15. 15 Kacsó 1995 a, 15, fig. 2, 5-6. 16 ArchÉrt 10, 1876, 294; Magyarorvosok 1878, 165; Hampel 1886 a, 98; idem 1892, 87 şi 137; Kacsó 1977 a, 135, fig. 1,8 şi fig. 4,2; idem 1995 a, 21 sq. în manuscrisul lui Mihályi (Mihályi Manuscris, 15 şi 22) atât brăţara cât şi bara sunt menţionate ca descoperite în 1870. Este evident că autorul greşeşte atunci când precizează anul de descoperire, întrucât tot el spune, ca de altfel şi Hampel, că bara de la Sarasău a figurat în expoziţia universală de la Paris din 1867. 17 Lehoczky 1912, 32; idem Manuscris II, 64 sq.; Jankovich 1931, pl. 6,17. 22; Nestor 1932, 128; Kacsó 1995 a, 17, fig. 3, 1-2
