Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 14. (1997)
Arheologie
Faza finală a culturii Otomani şi evoluţia culturală ulterioară acesteia în nord-vestul României * Carol Kacsó Deşi n-au fost lămurite încă toate problemele legate de prezenţa culturii Otomani în nord-vestul României, a devenit evident că teza susţinută multă vreme de cercetătorii din România (Horedt/Rusu/Ordentlich 1962, 323; Rusu 1963, 183; Ordentlich 1963, 137 sq.; idem 1970, 97; Berciu 1966, 195 sqq.; Horedt 1967, 143; idem 1988, 155 sqq.; Chidioşan 1968, 175; Vulpe 1972, 417; Kacsó 1975, 47; Petrescu-Dîmboviţa 1977, 31; idem 1978, 89; Bader 1978, 62; Morintz 1978, 163 sq.), potrivit căreia această cultură s-a extins cronologic pe un interval de timp mai mult sau mai puţin îndelungat din Bronzul târziu, după unii chiar până la sfârşitul fazei Reinecke Bz D, a condus la interpretări greşite. Expresia cea mai recentă a evoluţiei culturii Otomani în acest spaţiu este depozitul de vase de la Valea lui Mihai (Ordentlich 1966). Fără pretenţia de a da o listă completă, menţionez câteva complexe contemporane cu descoperirea de la Valea lui Mihai, în care au şi apărut materiale as° ~înătoare: mormintele târzii de la Streda nad Bodrogom (Polla 1960), Tiszafüred-Majoroshalom (Kovács 1992 a, 97), Tiszakeszi-Szodadomb (Kemenczei 1963, 172, fig. 2, 8-10), rc:turile de locuire din nivelurile superioare ale aşezărilor de la Barca 1 (Hajek 1961, 69 sqq.), Nizna Mysl’a I şi II (Olexa 1992, 197, pl. 1), Spissky Stvrtok (Vladâr 1975, 17 sq.), eventual şi cele de la Túrkeve-Terehalom (Csányi/Táfnoki 1992, 164) şi Tiszafured-Ásotthalom (Kovács 1992 E 132). în vestul, nord-vestul României astfel de descoperiri au mai apărut la Otomani-Cetatea de pământ/Foldvâr (Ordentlich 1963, 133, fig. 14, 2-8 şi fig. 15, 5-6; idem 1970, 94 sq.; Bader 1978, 52 sqq., pl. 25, 12-16) şi Vărşand-Movila dintre vii/Laposhalom (Roska 1941, fig. 7, 1.7). Ar fi posibil ca şi descoperirile provenite din nivelul inferior al aşezării de la Crasna-Csereoldal, de unde s-au publicat doar un topor cu disc de tip 'îi şi o daltă cu toc (Lakó 1983, 73; idem 1986, 51 sq., pl. 4, 2-3; idem 1987, 77 sq., pl. 1, 1-2) să fi aparţinut cronologic aceleiaşi etape ca şi depozitul de la Valea lui Mihai. Existenţa doar a unui număr mic de complexe ce pot fi atribuite fazei finale a locuirii Otomani în nord-vestul României reflectă probabil o realitate istorică, şi anume depopularea parţială a zonei. O masivă deplasare a comunităţilor Otomani a avut loc însă şi mai devreme, atunci când au fost abandonate aşezări ca cele de la Carei-Bobald/Bobáld, Tiream-Holmul Cânepii/Kenderhalom, Pir-Curtea Cetăţii/Várudvar sau necropola de la Pir-Cetate/Vársziget. Acest proces s-a aflat foarte probabil în legătură cu intensa populare a regiunii Tisei superioare, care s-a petrecut în acelaşi timp şi care a dus la întărirea comunităţilor Suciu de Sus. O mişcare inversă, din teritoriul Suciu de Sus înspre vest, sud-vest, împreună cu impulsurile sau dislocările populaţiei tumulare dinspre sud şi vest, a determinat, în etapa finală a perioadei Koszider, sfârşitul culturii Otomani. Populaţia Otomani n-a dispărut însă fără urme, ci a contribuit la formarea a două noi aspecte culturale, grupurile Cehăluţ şi Igriţa. Termenul de grup Cehăluţ l-am folosit pentru prima dată într-un studiu apărut în 1987 (Kacsó, 1987, 72). Consideram aici că prin acest termen se defineşte mai bine şi mai exact realitatea arheologică constatată în nord-vestul României după etapa reprezentată de depozitul de vase de la Valea lui Mihai, decât prin cel de “faza IV a culturii Otomani”,
