Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 14. (1997)
Artă şi etnografie
362 Liviu Paul expresionistă. La E. Baj această metamorfoză constituie motivul central al portretelor sale. Tema, adică portretul în sine nu face altceva decât să accentueze această translaţie subliniară şi prin intervenţia unor sumare tuşe a căror prezenţă instituie o relaţie de comunicare între parte şi întreg. Portretul - gest expresiv Dacă pictura lui Dubuffet şi Baj reactualizează preocuparea specifică expresionismului vizând materia, Wilhelm de Kooning şi Fr. Bacon apelează la un limbaj pictural bazat pe expresivitatea gestului, a tuşei de culoare. Incluzând în programul lor şi portretul, pictura acestora propune două modalităţi specifice şi semnificative de abordare a portretului. Semnificative atât prin modul în care integrează, într-o pictură totală de amplă respiraţie cuceririle stilistice ale expresionismului abstract cât şi prin modul de elaborare a motivului pictural şi de construcţie a formei. Creaţia portretistică a celor doi artişti posedă o notă stilistică comună : utilizarea tuşei picturale a “gestului” ca mijloc principal uneori chiar unic de a vehicula/releva conţinuturi ascunse, subiacente imaginii picturale. Această lume picturală deşi revendică o asemănare cu o posibilă fizionomie (şi uneori chiar nominalizează o fizionomie anume) transcende realitatea imediată cu ajutorul unei alchimii ce se instituie între motiv şi trimiterile pe care acesta le sugerează fie prin apelul la teme picturale clasice arhicunoscute fie sondând zone obscure ale subconştientului. Dacă gestul în pictura lui Fr. Bacon desfigurează, în cazul său portretul fiind considerat ca “limită extremă a devalorizării figurii umane”5 la W. de Kooning gestul este : “... exploziv şi dezintegrează realitatea”6, figura umană putând fi reconstituită din fragmente picturale cu vagi conotaţii anatomice. Primul “des-figurează” prin intermediul unui gest pictural care sondează traume existenţiale; cel de al doilea “des-integrează” prin intermediul unui gest care exprimă pulsuri interioare. în pictura lui Fr. Bacon gestul descrie febril şi sacadat un ecorşeu esenţializat pe un fundal aplatizat a cărui monotonie este întreruptă de tuşe fulgurante ce configurează un decor dezolant. Figura umană exibează deseori o structură viscerală; penelul artistului preluând rolul unui instrument chirurgical care într-un mod necruţător şi oripilant disecă aparenţe fugitive. Alteori o fizionomie crispată este anulată printr-un gest precipitat care şterge o configuraţie facială minuţios redată; imaginea redată exprimând un non sens anatomic. “Studiile” lui Fr. Bacon după portretul papei Inocenţiu al X-lea de Velăsquez îi caracterizează în mare măsură opera portretistică. Imaginea desfigurată a papei, prizonieră în spaţiul negru şi gol al fundalului devine o halucinantă efigie, o urmă a existenţei trasată de o scriitură picturală nervoasă şi anguasată. Studiile lui Fr. Bacon îşi propun să descopere brutal adevăruri deseori ascunse de ficţiune, să demistifice o realitate care sondată în profunzime poate deveni respingătoare. Expresia figurii anulează fizionomia portretului care poate fi doar presupusă cu ajutorul recuzitei specifice : vestimentaţie şi fotoliu reduse la sumare indicaţii. Trăsături de penel aşezate convulsiv; combinate cu accente liniare, contorsionate de o forţă gravitaţională ce acţionează brutal asupra figurii, crează o atmosferă tensionată cu un pronunţat caracter lugubru, subliniat şi de o gamă cromatică ce opune galbenuri acidulate unor movuri reci. 5 Giulio Carlo Argan "Aria modernă”, voi II, p. 213. r’ Idem, p. 215.
