Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 13. (1996)
Arheologie
37 încadrează în acelaş orizont cu cele două morminte de înhumaţie în poziţie chircită de la Tiream-Cânepişte - la finele bronzului mijlociu. Tot în acest orizont cronologic se încadrează şi mormântul-chircit de la Opályi-Tangazdaság cu un inventar bogat ceramic, împreună cu un topor de luptă din bronz şi pumnal de bronz precum şi complexul (poate mormânt ?) de la Valea lui Mihai - „Groapa cu lut“ cu elemente clare de tip Koszider (P. Németh, 1966, p. 88; Bona, 1993, p. 79-80). în concluzie - după părerea noastră - cultura Otomani apare în nord-vestul României (Valea Eriului, Bereteului şi Câmpia Nirului fără antecedente (primele nivele de locuire la unele aşezări de tip „teil“ aparţin grupului cultural Sanislău- ultima fază a bronzului timpuriu - Tiream, Otomani - Cetăţuie. Sălacea-Dealul-Vida, Carei-Bobald, Dindeşti-Cetate, Andrid-Bikadomb - Dâmbul Taurului, Săcueni - Cetatea Boului şi altele), dar primeşte o coloratură destul de importantă, de la grupul local, fapt care este oglindit în biritualismul culturii - înhumaţie în poziţie chircită şi incineraţie în urnă precum şi în repertoriul ceramic (Németi, Roman! 1995. p. 25-32; Sz. Máthé, 1994, p. 29; Bona, 1993, p. 78). Din Câmpia Someşului dispunem de descoperiri puţine, am spune, insuficiente date în legătură cu ritul şi ritualul de înmormântare; cele două morminte plane de incineraţie în urnă şi mormântul de incineraţie în tumul indică o zonă a incineraţiilor în epoca bronzului clasic. Practicarea consecventă a ritului de incineraţie de purtătorii culturii Suciu de Sus. T. Bader, care a cercetat tumulul de la Medieşul Aurit-Togul lui Schweizer, plasează complexul funerar, anterior mormântului de la Gyulahâza-Nyirkarâsz (orizontul Lăpuş), iar cea ce priveşte depunerea osemintelor umane arse într-un fel de cutie de lemn (Bona, 1993, p. 82) săpată adânc sub tumul, autorul săpăturii, nu pomeneşte nimic „cadavrul a fost aşezat pe rug, a urmat apoi depunerea ofrandei, a grupului de vase (în timpul cinerării defunctului a avut loc ospăţul, spargerea vaselor şi aruncarea lor în foc) la marginea vetrei funerare. Pe acesta a fost ridicată o movilă, din pământul din jur“ - deci arderea s-a făcut pe loc şi tumulu s-a ridicat pe solul antic (Bader, 1978, p. 68-70). în epoca bronzului târziu, ritul funerar caracteristic este incineraţia în urnă - M. nr. 6 de la Ciumeşti-Bostănărie, Sanislău-Păşună, Valea lui Mihai, str. Breslelor sau poate şi incineraţia în groapă, cum ar indica M. 123 de la Pişcolt-Nisipărie. Aceste descoperiri cronologic se leagă de grupul Hajdubagos (Kovács, 1970, fig. 6 - harta de răspândire; Németi, 1978. p. 120; Kacsó. 1987, p. 72, Idem, 1990, p. 42 - grupul Cehăluţ). Ritul de înmormântare de incineraţie în urnă se generalizează în cultura Gáva (Németi, 1981-82, p. 51-54, pl. XVII, XVIII, XIX/1-11). , în legătură cu practicarea unor ritualuri cultico-magice menţionăm următoarele: -îngroparea de cranii umane sunt atestate de la Pişcolt - „Nisipărie“ - M. nr. 66, 73,122, 183, mormântul nr. 1 - Tiream „Cânepişte“ şi un craniu uman de la Sanislău-'Grajduri“ din gr. 2. Cea ce este comun la toate aceste descoperiri, lipsa totală a inventarului funerar, deci nu pot fi considerate ca morminte în înţelesul strict al cuvântului. Cranii umane, cum am văzut, au apărut şi în peştera Igriţa. în aceste cazuri, craniile umane au apărut în contexte de Baden şi Coţofeni. Complexele de ia Pişcolt şi cel de la Sanislău sunt săpate într-un strat de cultură Baden, dar pe baza observaţiilor strategrafice sunt post Baden. Mormântul nr. 1 de la Tiream aparţine epocii bronzului. Depuneri de cranii umane în gropi funerare sunt atestate şi în cultura Wietenberg, la descoperirile de la Derşida - M. 2 (Chidioşan, 1980, p. 23, 25), Poiana Aiudului şi Sibişeni (Andriţoiu, 1994, p. 158). O altă categorie de complexe sunt reprezentate prin descoperiri de fragmente de cranii umane de la Carei-Bobald, Lazuri, fragment de schelet mutilat (ciopârţit) de la Carei- Bobald sau complexul de la Andrid - „Curtea Grajdurilor“ cu mai multe schelete de adulţi şi de copii şi mormântul nr. 2 de la Tiream. Asemenea complexe sunt menţionate tot din cultura Wietenberg de la Derşida - M. 1 (?), Sibişeni - M. 40, Oarţa de Sus, Ampoiţa (Andriţoiu, 1994, p. 150). Aceste complexe funerare descoperite în zona cercetată de noi, par să indice practicarea în cadrul culturii Otomani (poate şi în cultura Suciu de Sus) a sacrificilor cu
