Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 13. (1996)
Cultură şi civilizaţie
309 Revistei pentru Istorie. Arheologie şi Filologie, pentru pregătirea lucrărilor în vederea elaborării atât de necesarei Istorii a arheologiei româneşti, nu numai pentru arheologi, ci pentru istoriografia română şi europeană, în genere. Titlurile cuprinse vor ilustra şi volumele XI, XII. XIII, de după moartea lui Gr. Tocilescu, deoarece ele arată evoluţia revistei până la 1912 inclusiv, înaintea războiului al doilea balcanic, situat cronologic în preajma izbucnirii primei conflagraţii mondiale (1913/1914). în aceste volume au fost publicate şi lucrări ale lui Gr. Tocilescu, rămase nepublicate de dinainte de 1909, cât şi unele importante, credem noi, informaţii privitoare la omul Griaore Tocilescu, la ultimii săi ani de viaţă, când, deşi grav bolnav de o cardiopatie care-i va grăbi sfârşitul, continuă să cerceteze la Adamklisi. Sunt referiri importante la viaţa sa şi a primului ŞANTIER ARHEOLOGIC ROMÂNESC, de la Tropaeum Traiani. Până la publicarea integrală a operelor rămase în manuscris de la Gr. Tocilescu şi mai ales a corespondentei sale, aceste informaţii privesc direct şi nemijlocit acest capitol al istoriei arheologiei române. Au fost publicate fragmente din corespondenţa sa, din care noi redăm doar două pasajii semnificative din două scrisori: A. Scrisoare din BAD-NAUHEIM. Villa Hupfeld. datată 26 iulie 1907: „Eu continui cura prescrisă de doctor; am ajuns la 15 băi thermalspondel; iar de Duminecă voi începe băile de Spondel. care alcătuiesc gradul suprem de tărie în tratamentul ce urmez. Oarecare îmbunătăţiri a circulaţiei se simte; apetitul a crescut; insomnia, de care greu sufeream mai zilele trecute, n-a mai revenit; dar ameţeala, slăbiciunea corpului, rămân ca să-mi amintească mereu: că sănătatea a zburat de la mine şi că foarte greu va mai reveni“.....n-am teamă de moarte, căci odată trebuie să mor; dar regret că trebuie să închid ochii, înainte de a-mi fi încheiat opera. Soarta însă aşa a voit. împlinească-se voia ei. Saluturi afectuoase finei, îmbrăţişări finişoarei; d-tale o strângere de sincer şi devotat prieten. Tocilescu“. B. Scrisoare din ADAM-KLISI, Duminecă 23 septembrie 1907: „Aici lucrez continuu la dezgroparea Cetăţii Tropaeum Traiani, scoţând la iveală edificii din ce în ce mai interesante şi noi documente şi materiale pentru chestiunea Adamklisi. îndur aici toate mizeriile, toate lipsurile ce le poate avea cineva într-un mic cătun".....Pe aici mai stau până la 27 septembrie când vin la Bucureşti pentru vreo 4 zile; apoi mă întorc iarăşi la Adamklissi până la 1 -iu noiembrie. Adresa mea aici este: Adamklissi prin gara Medgidia. îmbrăţişări Mărioarei; sărutări de mâini doamnei Apostolescu. Amice recunoscător. Tocilescu“^. Sunt acestea informaţii directe despre omul Grigore Tocilescu, despre firea, luciditatea şi delicateţea sa sufletească, calităţi pe care, e învederat, s-au clădit marile sale aventuri ştiinţifice tinereşti şi mature, opera sa care rezistă dintelui curd al vremii. Semnificativ este şi un fragment în care, precedând scrisorile, autorul, N.l. Apostolescu, răspunde unor critici aduse ilustrului arheolog: „Pentru cunoaşterea adevărului suntem totuşi datori să arătăm că în ultimele sale campanii de săpături, neîntrecutul arheolog a fost secondat astfel: în 1906 cu succes, de inginerul Von Kube din München: în 1907. precum dovedesc scrisorile de mai sus. Tocilescu a stat nemişcat la fata locului: iar de ia 22 mai 1908 până la 15 noiembrie 1909. săpăturile au fost conduse de un tânăr specialist, d-l Heinrich Brötz. elev al prof. V. Thiersch din München, şi recomandat de prof. Dr. Ritterling din Wiesbaden. Apoi în privinţa descoperirii căii principale fvia principálist din cetatea de la Adamklisi în 1910. ducă ce se zice că s-a curăţat locul de urmele săpăturilor lui Tocilescu. noi avem în fată olanul cetătii ridicat de inginerul lacobi încă din 1895. în care se vede că zgomotoasa descoperire din 1910 era cunoscută de 15 ani“^®. Grigore Tocilescu s-a bucurat de asupicii cu totul ieşite din comun, l-a fost încă în tinereţe, nu numai discipol, ci colaborator, secretar de redacţie la diferite reviste, genialului savant care a fost B.P. Hasdeu^. în acelaşi sens e demnă de amintit generozitatea umană.
