Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 13. (1996)
Istorie
224 oficialităţilor aparatului de stat. La Alba lulia toţi au depus jurământul, fără deosebire de naţionalitate şi religie. La Timişoara majoritatea s-au încadrat în rândurile celor care au prestat jurământul. La Oradea mulţi, între care evrei, au subscris jurământul sau declaraţia de fidelitate. Dat fiind situaţia dezastruoasă a aprovizionării în Oradea, un grup de oameni de afaceri evrei, înzestraţi cu paşapoarte noi, a plecat spre a achiziţiona mărfuri. Cea mai importantă iniţiativă a fost condusă de Nicolae Ullman care era investit cu un acreditiv de 1.000.000 coroane. Au fost statornicite contacte oficiale şi la nivelul comunitar. Astfel, comunitatea din Arad a tradus în româneşte statutele sale pentru informarea autorităţilor48 Contactele între reprezentanţii evreilor şi Consiliul Dirigent (1919-1920) sunt puţin cunoscute din cauza distrugerilor survenite în fondul arhivistic şi raritatea relatărilor de presă, ele de regulă având caracter confidenţial. Din gazeta „Mântuirea“ din februarie 1919, reiese că o delegaţie a Uniunii Naţionale Evreieşti l-a vizitat pe ministrul plenipotenţiar Vasile Erdélyi în legătură cu difuzarea presei străine. Se aminteşte de tratativele dintre luliu Maniu cu doctorul Márton Ernő şi o delegaţie ortodoxă condusă de E. Hirsch. Din altă sursă aflăm de discuţiile purtate între loan Suciu, membru în Consiliul Dirigent şi prim-rabinul Lazăr Schönfeld, asigurându-l că nu poate fi vreo îndoială în problema drepturilor cetăţeneşti ale evreilor48. Din relatările presei aflăm şi despre concluziile acestor contacte. La 8 ianuarie 1920, ziarul „Patria“ publica declaraţia preşedintelui uniunii, dr. Theodor Fischer, reluată şi de „Uj-Kelet", care era în concordanţă cu poziţia adoptată şi până atunci de factorii organizaţiei. El a precizat, privind hotărârile adoptate de conferinţa de pace, că „ne plecăm în faţa ei“. în aprecierea lui doctorul Fischer pleca de la „caracterul real al situaţiunii precum şi în pcsesia unor informaţiuni particulare“. Este „încredinţat“ că „unirea Ardealului şi a părţilor româneşti din Ungaria“ este consfinţită. în ceea ce priveşte poziţia uniunii dr. Fischer a concluzionat: „noi declarăm solemn că vom fi cetăţeni loiali al noului stat. Vom sprijini acţiunea de închegare a statului nou şi dorim înflorirea României“. Totodată, şi-a exprimat încrederea că guvernul va facilita traducerea în fapte a programului uniunii. S-a precizat că ei doresc în cadrul organismelor proprii validarea culturii lor şi posibilitatea de a participa la viaţa de stat, bazată pe sufragiul universal. Referindu-se la legăturile din trecut cu ungurii, dr. Fischer a respins ideea duşmăniei faţă de aceştia, dar s-a disociat de politica lor de rezistenţă faţă de situaţia creată după 1 decembrie 19184^. Plecând de la aceste premize s-a cerut prin doctorul Chaim Weiszburg autorizaţie pentru o şedinţă plenară a conducerii uniunii, considerată de „Curierul Israelit“ din Bucureşti drept „sfatul diriguitor al evreilor“. Şedinţa începută la 27 ianuarie 1920, a discutat realizarea programului uniunii, problema învăţământului evreiesc, a presei etc. în aprecierea posibilităţilor, uniunea pleca de la premiza că parlamentul va asigura condiţiile pentru o autentică viaţă iudaică: „ca să ne declarăm în sensul adevărat al cuvântului cetăţeni ai acestei patrii...“48. în anii 1920-21, au apărut luări de poziţie prin care o parte din evreii din Transilvania îşi manifestau hotărârea de a se integra în minoritatea maghiară. în fruntea acestei orientări a fost prim-rabinul Kecskeméti Lipót din Oradea. în convorbirea avută cu ministrul Diamandi a declarat că ei „vor să se aşeze numai sub ocrotirea minorităţii maghiare“. Odată cu renunţarea la pasivitate şi apariţia primelor organizaţii politice ale minorităţii maghiare din România un număr de lideri evrei pot fi identificaţi în conducerea lor şi fireşte printre membri. Rabinul Kecskeméti a făcut parte din „Alianţa maghiară" şi apoi, (Partidul Maghiar), alături de Hegedűs Nándor, Nagy Sándor etc. Ei au stăruit pentru menţinerea limbii maghiare de predare în şcolile evreieşti, protestând împotriva soluţiei guvernamentale care lăsa la alegerea comunităţilor adoptarea limbii ebraice sau română48. Dincolo de mutaţiile survenite în viaţa politică a evreilor din Transilvania,
