Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Istorie
9 99 fi scutit de dijma semănăturilor, decât cei de pe moşiile bisericeşti sau curţile nobiliare. Dijma din cereale se dădea în stoguri şi snopi. Din registrele de dijmă ale comitatului Ugocea pe anii 1572—1575 rezultă că iobagii fără semănături erau obligaţi în contul dijmei la banii secerii (pecunia falcis) sau banii creştinităţii (pecunia christianitatis), care figurează când separat, când împreună, cuantumul lor fiind 6—9 d. de persoană.62 Iobagii din Gherţa Mică şi Gherţa Mare dădeau în dijmă, după sesia întreagă, câte 2 mierţe de grâu, 2 de ovăz şi 2 de secară, după cum reiese din urbariul acestor localităţi întocmit la 1604.63 Urbariile ulterioare din 1622, 1628 şi 1690 înscriu constant dijma din oi, porci şi stupi. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în satele domeniului Satu Mare, după cum rezultă din registrul de dijmă fiscală al comitatului pe anul 1632.64 La mijlocul veacului al XVII-lea dijma din grâu era de 6 d. de 10 dăi, cea din vin 8 d. de 10 găleţi, din roi 3 d. iar dijma mieilor „se răscumpăra după placul provizorului“. A patra parte din dijme revenea predicatorului.65 Iobagii din târgul Oraşu Nou, aparţinând domeniului Medieşu Aurit, dădeau la 1690 nonă din grâu, decimă din vin, iar pentru răscumpărarea dijmei porcilor dădeau câte o jumătate găleată (cubulus) de vin, fie că aveau porci, fie că nu.66 Dijmă regală sau nonă din semănături nu se încasa nicăieri până la reglementarea urbarială din 1774. Pare lucru curios, dar contele Anton Károlyi percepea, de la supuşii săi din Tur, nonă din porci până pe la 1772—1773,67 situaţie neîntâlnită în întregul comitat. Odată cu reglementările urbariale a revenit în uz nona din toate produsele, inclusiv din in şi cânepă unde existau asemenea culturi. Slujbele. Mai puţin sesizabilă în secolul al XVI-lea, asistăm pe parcursul celor următoare la o creştere accentuată a economiei domeniale. Cererea crescândă de produse, atât pe piaţa internă cât şi cea externă, a impus, în chip firesc, nevoia extinderii rezervei senioriale, sporirii numărului supuşilor şi, implicit, a sarcinilor feudale. Dintre acestea, slujbele au cunoscut o creştere disproporţionată, nelimitată, după bunul plac şi pretenţiile stăpânului feudal. Urbariul din 1592 consemnează printre obligaţiile iobagilor din satele Oaşului cositul şi cărăuşitul de lemne 3 zile în cetatea Seini, crâşmăritul vinului pentru provizorul cetăţii.68 Iobagii din Gherţa Mică şi Gherţa Mare, potrivit urbariului din 1604 al localităţii Turulung, prestau robota pe bază de acord încheiat cu stăpânirea, în care se preciza suprafaţa de arat, semănat şi recoltat. Contractul prevedea obligaţia de a ara 136 iugăre de teren, cosi 4 fânete şi săpa câteva vii.69 Dincolo de această excepţie, în întreg Oaşul slujbele şi, îndeosebi, robota vor fi prestate după 62 Szabó István, op. cit., p. 142. 63 Ibidem, p. 188. 64 D. Prodan, Iobăgia în Transilvania în sec. XVII, voi. I, p. 183. 65 Borovszky Samu, Szatmár-Németi, Budapesta, f.a., p. 196. 68 D. Prodan, Iobăgia în Transilvania în sec. XVII, voi. I, p. 192. 67 Arh. St. Satu Mare, fond Tribunalul judeţean Satu Mare. Acte urbariale, dos. nr. 1770/1772. 68 Géresi Kálmán, op. cit., p. 538. 69 Szabó István, op. cit., p. 188. T
