Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Arheologie
44 4 fi exclus să se fi folosit şi pentru vase şi, ca încercare, pentru redus minereul. Tocmai această eventuală destinaţie îi ridică valoarea ca descoperire arheologică de sine stătătoare. Ca tip cuptorul poate fi încadrat tehnologic în aşa numitele cuptoare verticale simple, în comparaţie cu cuptoarele verticale cu placă perforată descoperite atât în vestul provinciei romane Dacia, pe Mureş, în staţiunea arheologică de la Micia* 8 *, cât şi în nord-vestul vetrei dacice, 'la dacii liberi de epocă romană, în staţiunea arheologică de la Meâieşul Aurit8, pe Someş, la poalele Munţilor Oaşului. Pentru încadrarea cronologică şi istorică ceramica poate da un răspuns, lupele şi zgura nefiind deocamdată, după cunoştinţele noastre, până la noi .analize metalografioe, operante în acest sens (a mai fost descoperit şi un prâsnel de lut ars, lucrat cu mâna, din pastă negricioasă după ardere, probabil ardere secundară). Ceramica constă din fragmente de vase, din olărie de două cunoscute feluri în toate aşezările dacice de epocă romană: a) olărie lucrată cu mâna (în condiţii casnice, proprii fiecărei gospodării) şi deci redând specificul intim al comunităţii respective, reprezentată în descoperirea noastră prin vase-borcan lucrate din pastă brună sau brună negricioasă, sfărimicioasă, pastă fiind degresată neglijent şi ■arsă incomplet, sugerând deşeuri de „fabricaţie", şi b) olărie modelată la roata rapidă, folosind pastă bine aleasă şi arsă în cele două variante găsite constant în aşezările dacice de epocă romană — de culoare cenuşie şi cărămizie. Menţionăm fragmente de funduri inelare. Această olărie lucrată la roată, cenuşie şi mai ales cea cărămizie şi roşcată, denotă evidente imitaţii după ceramica romană provincială sau câteva fragmente chiar vase provenind din schimburile comerciale ■ale dacilor de la Biharea cu centrele de olărit din Dacia romană. Aceste fragmente ceramice permit datarea cuptorului, cu mare probabilitate (chiar dacă ceramica a fost aruncată în cuptor ulterior folosirii .lui, faptul întâmplindu-se imediat după folosire când cavitatea acestuia — camera de ardere, gropile etc. nu erau acoperite, deci în acelaşi anotimp cu ultima folosire) în sec. III, eventual începutul sec. IV e.n., şi impun atribuirea cultural-istorică a cuptorului dacilor de epocă romană sau imediat post-romană. Rămâne însă ca viitoarele descoperiri, de la Biharea sau din alte staţiuni, să aducă noi precizări asupra acestui tip interesant de cuptor. V. Descoperiri post-romane (de epocă romano-bizantină). După cum am amintit, groapa cu material arheologic BrCD—Ha A,, a fost suprapusă de o construcţie datând din sec. V—VI e.n. (S-I). Este o construcţie patrulateră (4,20 mX3,60 m), cu marginile rotunjite, foarte probabil cu acoperişul în patru ape, cu o şarpantă de lemn şi înveli-8 O. Floca, St. Ferenczi, L. Mărghitdn, Micia. Grupul de cuptoare romane de ars ceramică, Deva, 1970, p. 38—64. 8 S. Dumitraşcu, Două centre de prelucrat ceramică în Crişana: Biharea (j. Bihor) şi Medieşul Aurit (j. Satu Mare), în Studii şi comunicări de istorie a civilizaţiei populare din România, I, Sibiu, 1981, p. 233—240.
