Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Arheologie
5 33 sud-vest către apus, iar interfluviile care despart văile, de acum net asimetrice, coboară la 400—500 m. Aşadar, nu numai prin structură, rocă şi relief (înălţimi între 600 şi 1 000 m, energie de 300—500 m), dar şi prin climatul mai rece şi cu precipitaţii ridicate (700—800 mm/an), prin dominarea pădurilor de fag ori de gorun, prin drumurile ce o străbat de milenii, această zonă geografică este o regiune distinctă a Transilvaniei. Prin pedi mentele şi glacisurile dezvoltate în detrimentul platourilor vulcanice, Subcarpaţii s-au extins către munte şi, o dată cu ei, terenurile agricole, aşezările omeneşti şi căile de comunicaţie. Specificitatea Subcarpaţilor Transilvaniei derivă apoi din scluptarea reliefului, proces demarat prin adâncirea iniţială a râurilor mari în piroclastitele vulcanice şi pietrişurile piemontane vechi existente în latura de vest a platourilor de aglomerate. In timp ce râurile principale şi-au menţinut traseul iniţial de curgere (est-vest), intersectând structurile terţiare prin adâncire epigenetică (epigeneză inversă), arterele secundare s-au adaptat structurilor terţiare, jucând un rol major în definirea structurii morfologice a Subcarpaţilor. Aşadar, se poate spune că, în mare parte, relieful subcarpatic transilvănean a luat naştere pe seama cultelor neogene dezgropate prin eroziune de sub piroclastitele vulcanice. Operaţia a fost îndeplinită, de afluenţii râurilor, între care şi Apa Cuşmedului, astfel că relieful subcarpatic este, mai cu seamă, creaţia reţelelor hidrografice secundare. De aici decurge şi tinereţea geomorfologică a acestei zone. între Târnava Mare şi Târnava Mică, la contactul cu Podişul Transilvaniei, pe arealul dominat de gresiile, nisipurile, marnele şi argilele pliocene, s-au dezvoltat cel mai tipic relief de deraziune, în care crestele interfluviale sinuoase despart versanţii sculptaţi în amfiteatre largi şi vâlcele de deraziune, prelungite, spre baza versantului, cu glacisuri deluviale. Trătăsturile peisajului subcarpatic sunt condiţionate nu numai de relief, dar şi de climă, care se remarcă prin caracteristici submontane de dealuri înalte, expuse vânturilor vestice şi nord-vestice. Temperatura medie anuală se remarcă prin valori de 7—8°C, în ariile depresionare dinspre podiş (Cuşmed, Cristuru Secuiesc) şi scad la 7°C pe dealurile mai înalte (Firtuş, Fiaş, Pitra Mare, Piatra Mică, Becheci). în luna cea mai caldă temperaturile se menţin între 17 şi 18°C, dar în unele bazine depresionare valorile trec de 19°C. Iama, în lunile ianuarie şi februarie se produc cele mai scăzute temperaturi. Valorile medii oscilează între —4 şi —6°C, înregistrându-se adesea valori foarte scăzute. Precipitaţiile sunt puternice influenţate de dispoziţia perpendiculară a culmilor faţă de direcţia vânturilor de vest (20—22%) şi de prezenţa depresiunilor cu aspect de golf în care se realizează cantităţi mari de precipitaţii. în medie, valorile sunt cuprinse între 700 şi 800 mm/an. Variabilitatea neperiodică a cantităţilor anuale de precipitaţii este reflectată de valorile ce depăşesc 650 mm pentru depresiuni şi 800 mm pentru dealuri cu diferenţa între anii ploioşi (1 334 mm la Atid, 1 168 mm la Odorheiu Secuiesc) şi cei deficitari (545 mm la Atid, 277 mm la Odorheiu Secuiesc). în cazul unei activităţi ciclonice intense, s-au înregistrat situaţii de excepţie, cantităţile de precipitaţii ajungând la 1 492 mm (Praid). Cele mai mari cantităţi de apă cad vara (200—300 mm), iar în 3 — Studii şi comunicări, IX—X
