Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Artă
3 295 deformare sau distorsiune a obiectivului1“. Deformarea este la Aurel Popp exteriorizare vădită a unui eu convulsionat de dramele unei umanităţi lipsite de perspectiva salvării. înzestrarea figurii umane cu valenţele vegetalului dezindividualizarea figurii umane, schematizarea acesteia, iată moduri ale deformării care atestă locuri comune cu expresionismul. Marcată de o accentuată febrilitate, datorată unei nevoi de posesie a realului, corectată de necesitatea de a transfigura acest real deformarea generează în plan formal o autonomizare a tuşei de culoare. Deseori acest caracter se afirmă la nivelul întregii imagini, tensionând semnificativ ansamblul. Pensulaţia rămâne mijlocul expresionist cu cel mai înalt grad de constanţă pe întreg parcursul operei sale. Se manifestă cu aceeaşi pregnanţă atât în perioada debutului cât şi la apogeul creaţiei sale păstrându-şi angulozitatea caracteristică, capacitatea constructivă şi elocvenţa expresivă. Este un medium ce conferă unitate contrastelor cromatice şi/sau trecerilor tonale abrupte. Fie că investeşte un conglomerat amorf („Dacă omul vrea să piară“) fie aflat într-o iminentă stare de dezintegrare („Răstignire“) cu valenţele unei umanităţi dominată de isteria unei catastrofe, tuşa de culoare exprimă imediateţea unor stări senzoriale. Deseori este metamorfozată în element iconografic prin intermediul duplicităţii sale funcţionale ce construieşte configuraţii în măsura în care le distruge sensul când sunt percepute în context. — Expresia degradării şi înstrăinării condiţiei umane în situaţii limită specifice războiului, mizeriei sociale generate de dominaţia capitalismului, valenţele expresioniste ale picturii lui Aurel Popp se manifestă cu precădere în operele create în perioada interbelică. Raportul operei sale cu expresionismul comportă o specificitate aparte al cărei studiu poate pune în evidenţă trasee ale expresionismului în arta românească. VALENCES EXPRESSION ISTES DU PEINTRE AUREL POPP Résumé) Le peintre de l’artiste, influencée par Ies styles qui ont margué l’art du débout du XX-e siede, a évidemment l’empreinte de l’expressionisme aussi. L’auteur, montre que l’expressionisme dans l’oeuvre de l’artiste, Aurel Popp n’est pás le résultat d’une attitude programmatique mais qu’ eile porte l’empreinte de l’unique et te singulier. Ces valences (les valeurs du primitivisme, la dégradation) se manifestent surtout dans les oeuvres crées dans la période interbellique. 1 G. CARLO ARGAN: Arfa modernă,
