Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)

Istorie

196

2

Traducerea operei eminesciene este continuă în zilele noastre, totuşi considerăm necesar periodizarea acestui proces în două etape, limita lor fiind data eliberării ţării noastre.

Traducerile din opera lui Eminescu, după rezultatele cercetărilor din ultimii ani (vezi descoperirile lui Teofil Pugnariu publicate sub titlul Prima traducere maghiară din Eminescu, Korunk, 1964. 10: 456—8), n-au apărut după moartea poetului, cum se ştia până acum, ci încă în timpul vieţii lui. Prima tălmăcire a publicat-o Sándor József, Atât de fragedă (Cseresznyefa fehér virága) în numărul din 25 decembrie 1885 al gazetei clujene Kolozsvári Közlöny, apoi Laurenţiu Bran, sub pseudonimul Szamosújvári, a publicat cinci traduceri în gazeta Szilágy-Somlyó, în anul 1899, în ordinea următoare: De ce nu-mi vii (Miért nem jössz?), Melancolie (Melancholia), Departe sunt de tine (Távol tőled), Despărţirea (Elválás) şi Povestea teiului (Bűvös vadász).

Cu toate că meritul primei traduceri de Eminescu îi revine lui Sándor József, cele mai multe traduceri se datorese lui Laurenţiu Bran, care le-a publicat mai târziu şi în volum. La aprecierea traducerilor trebuie să avem în vedere că lăudabila lui intenţie de a populariza pe Eminescu în limba maghiară nu a fost susţinută de talentul poetic necesar sarcinii pe care a luat asupră-şi. Totuşi traducerile lui Bran ating media nivelului primelor traduceri din limba română, atât în privinţa fidelităţii textului cât şi în cea a formei poetice.

In mare măsură acelaşi lucru îl putem spune şi despre următorii traducători din opera lui Eminescu: despre Dux Armin, Mihai Pervu şi despre traducătorul cel mai activ, Szőcs Géza. Tot din pana acestor traducători au ieşit şi primele articole şi studii în limba maghiară despre Eminescu. Cu mult mai bogată şi mai documentată este teza de doctorat a lui Ehe Cristea publicată în 1895.

Primele traduceri şi articole scrise despre Eminescu în limba maghiară sunt o dovadă că admiratorii lui entuziaşti s-au străduit să dea o traducere demnă de original, descoperind publicului maghiar măreţia lui poetică.

Fără îndoială, aceste traduceri de început au contribuit la cunoaşterea mai profundă a poeziei lui Eminescu de către cititorii maghiari după primul război mondial. Şi cât de mare a fost interesul faţă de poet ne-a arătat observaţia lui Szőcs Géza că, după publicarea studiilor sale, cititorii l-au rugat prin scrisori să le facă cunoscute mai pe larg poeziile celui mai mare poet român.

Dintre traducătorii lui Eminescu din primii 50 de ani de după moartea lui traducerile cele mai reuşite, cele mai artistice se datorese poetului sătmărean Dsida Jenő, şi a poetei Berde Maria din Târgu-Mureş. Dsida Jenő le-a publicat poeziile traduse de el în volumul său Angyalok citeráján (Pe ţitera îngerilor), în anul 1933.

Traducerea artistică a operei lui Eminescu s-a putut dezvolta remarcabil în anii de după eliberare. Aceasta era perioada de când opera poetului a fost interpretată mai complet, când, datorită cercetărilor de istorie literară ale lui G. Călinescu şi ale academicianului Perpessicius, datorită constatărilor publicate de Tudor Vianu şi de Silvian Iosifescu cititorii de azi primesc un portret complet şi adevărat al poetului.