Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Istorie
156 2 anului 1894 pentru a exprima că sunt alături de cei care erau târâţi in judecăţi pentru vina de a fi corifeii şi purtătorii de stindard în lupta pentru propăşire naţională. Şi să reţinem că în toate aceste momente aspiraţiile românilor nu afirmau şi nu promovau acţiuni care să-i transforme din asupriţi în asupritori. După primul război mondial, după desăvârşirea unităţii naţionale a tuturor românilor faptele memorandiştilor au revenit în atenţia contemporanilor, determinând să lanseze o serie de iniţiative prin care au preconizat cinstirea acelora care au fost participanţi la actul Memorandumului. Intr-un asemenea context locuitorii din zona Lipova au ridicat pe locul numit „La Rugă“ o impresionantă cruce pentru a aminti viitorimii că aici românii din Lipova şi împrejurimi au manifestat solidaritatea lor cu memorandiştii. Prin amplasament dominând zona colinară este remarcabilă de la mare distanţă provocându-1 pe cel care o priveşte să-şi manifeste interesul pentru cunoaşterea menirii ei. Inscripţia ce se afla până în anii regimului totalitar, când a fost îndepărtată, definea concludent această menire. Ridicată prin subscripţie publică, a fost sfinţită în luna mai a anului 1933 în cadrul unor ample manifestări ce au reunit o numeroasă asistenţă care, prin prezenţă a exprimat voinţa de unitate şi de apărare a actului de demnitate de la 1 decembrie 19182. Redăm textul inscripţiei, repetăm, astăzi încă lipsă de la locul cuvenit, considerând că ideile înaintaşilor sunt de mare actualitate şi tocmai de aceea impunând cu atât mai mult, reaşezarea ca mesajul să fie pilduitor şi pentru generaţiile viitoare: „In vremeea aceea, trimis-a poporul Român din Transilvania şi Banat o deputaţiune de 300 în frunte cu Raţiu, Lucaciu, Coroianu, numită a Memorandumului, la Viena, la împărat, ca să se plângă contra asupririi maghiare. Dar Împăratul nu o primea pe ea . .. Neprimirea ofensa poporul Român şi-i făcu şi mult bine: scurtă drumul Unirii pe care împăraţii din Viena nu-1 puteau opri dar îl puteau încurca şi întârzia prin omenie mai multă şi arătat drumul cel fără ocol, istoric, pe care poporul român nu mai trebuia să întârzie să păşească luminat lui îndeajuns după Plevna şi de steaua clară a Regilor României! ... In Lipova atunci, un tânăr de 19 ani adună mii de ţărani pe acest loc numit „La Rugă“ şi puseseră ei un jurământ de credinţă către Naţia Românească. Şi era acel jurământ în acel deal Schimbarea la faţă pentru cele ce trebuiau să se întâmple nu peste multă vreme. A doua zi, luat fost acel tânăr între baionete şi dus la Timişoara să răspundă înaintea asupritorilor contra cărora el s-a sculat. Aruncat a fost apoi în temniţi dar şi vremea temniţelor trecut-a pentru jertfa mult mai mare pe care Neamul Românesc nu pregeta să o aducă, pe fiii săi cei mai buni, toată floarea tinerimii lui, pe altarul Unirii! Iar acel tânăr, din prigonit de atunci, ajuns-a sfetnic în conducerea Ţării Româneşti ce-şi mută hotarele la Curtici precum vestise el de mai înainte. Ridicatus-a această cruce prin subscripţie publică în zilele Domniei Sale Regelui Carol II, al treilea în şirul Regilor întregitorilor de neam, pe locul unde în ziua de 28 Maiu 1892 fu rostit acel jurământ pe care Domnul l-a ascultat şi l-a desăvârşit. 2 Ion Lotreanu, Monografia Banatului, voi. I, Timişoara 1935, p. 242—243;
