Ciubotă, Viorel (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 9-10. (1992-1993)
Istorie
CONTRIBUŢII LA ISTORICUL DEZVOLTĂRII MINERITULUI IN OAŞ INTRE ANII 1760—1918, (partea I-a) ADALBERT BALOGH Bogăţiile subsolului din munţii şi depresiunea Oaşului au fost cunoscute şi sporadic exploatate încă din epoca bronzului. Această afirmaţie se bazează pe existenţa unor frecvente surpări ale suprafeţei terenului începând cu zona vestică — Tarna Mare, Turţ şi Batarci şi până în Valea Puturoasă din hotarul satului Vama — rămăşiţe ale unor galerii uneori de câteva sute de metri, săpate încă cu dalta şi ciocanul, înainte de folosirea prafului de puşcă în minerit, urme descrise de specialiştii în minerit începând cu ultimul sfert de veac al secolului al XVIII-lea şi până la sfârşitul secolului al XIX-lea, depozitele de zgură găsite în vecinătatea unor vechi topitorii cât şi descoperirile arheologice de la Batarci, Târşolţ şi altele. Toponomiile ca „Dealul băii“, „Drumul băii“, „Piciorul băiţa“, şi altele ca şi legendele populare legate de existenţa odinioară în această zonă a unor mine bogate de aur şi argint, în esenţa lor confirmă preocupările multiseculare a locuitorilor din Oaş legate de exploatarea şi prelucrarea minereurilor. Documentele arhivistice directe cunoscute de noi, care vorbesc despre această activitate din zona Oaşului, sunt relativ recente, datate doar din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea1. Din acestea rezultă că pe intervalul de peste un secol şi jumătate care face obiectul cercetărilor noastre, cel mai mare interes s-a manifestat faţă de metalele preţioase: aurul şi argintul şi implicit faţă de plumbul şi cositorul, metale însoţitoare în această zonă. Activităţile de cercetare, de explorare şi mai rar de exploatare a acestor metale sunt legate îndeosebi de Tarna Mare, Turţ, Racşa, Bixad şi Vama dar atenţia exploratorilor s-au extins şi asupra terenurilor situate în hotarul localităţilor Batarci, Cămărzana, Gherţa Mică, Negreşti, Oraşul Nou şi Lăchinţa, precum şi spre zona vecină a Maramureşului istoric între Certeze şi Remeţi. Exploatarea şi prelucrarea zăcămintelor de pirită dar îndeosebi a limonitei din jurul Certezei, Moiseniului şi Negreştiului este legată de numele Asociaţiei din Oaş pentru fabrica de fier cu sediul de la Moiseni cu o activitate mai bogată între 1851—1865 care îşi va extinde proprietatea şi asupra unor perimetre miniere acordate pentru fier din raza localităţii Tarna Mare, cunoscute deja de câteva decenii. Interesul faţă de exploatarea fierului din Oaş va fi reînnoit la mijlocul primului deceniu 1 îndrumător in Arhivele Statului judeţul Maramureş, Bucureşti, 1974, p. 188.
