Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 7-8. (1986-1987)
Istorie
274 6 ALsted, Francisc Fasching, Valentin Franck von Franekenstein, Johann Honterus, Johann Schulerus, Valentin Wagner. Cărţi săseşti: toate tipăriturile lui Honterus (între care: Compendium iuris civilis in usum civitatum ac sedium Saxonicarum in Transylvania collectum, Braşov, 1544), Kirchenordnung aller Deutschen in Siebenbürgen, Braşov, 1547, cu varianta ei latină: Reformatio ecclesiarim Saxonicarum in Transylvania, Siebenbürgischer Wiirg-Engel, Sibiu, 1670, Der Sachsen in Siebenbürgen, Sibiu, 1684 ş.a. în totalitatea lor, cărţile străine strivesc pur şi simplu, cantitativ, numărul de cărţi româneşti. Şi, doar, bibliografia braşoveană se opreşte la anul 1750. Spre anul 1800, şi mai ales după, producţia de carte maghiară şi germană din Transilvania a intrat într-un sistem modern, similar celui care se practică astăzi. Cărţile din această perioadă nu sínt nici „vechi“, nici „rare“. Bibliografia ungară veche se opreşte la 1711. în acelaşi timp, tipografiile româneşti, ca şi tipăritura cărţilor, rămîn tributare unui ritm manufacturier, datorită condiţiilor istorice îndeobşte cunoscute, pînă după 1820. Raportate la statutul de naţiune iobăgească a românilor din Transilvania, de entitate negată oficial, prin legile şi constituţia ţării, cărţile româneşti apărute aici sínt adevărate miracole, explicabile în egală măsură prin tenacitatea şi spiritul de sacrificiu al arhiereilor greco-eatoliei, ca şi prin politica indirectă de sprjinire din partea Culţii de la Viena, peste capul Stărilor şi Ordinilor din Principat. Dar, în comparaţie cu numărul cărţilor scoase de beneficiarii constituţiei tripartite, maghiarii şi saşii, ele sínt infime ca număr. Un catalog ipotetic, cuprinzînd cărţile vechi „româneşti“ după acest principiu geografic, pînă la 1830, ar prezenta — fără exagerare! — tabloul unui repertoriu în care o carte cu adevărat românească ar surveni la 100 de cărţi străine. Ar fi, practic, un catalog de carte străină. Or, cele mai elementare reguli de utilitate şi normalitate ştiinţifică trebuie să descurajeze o astfel de întreprindere aventuristă. Cărţile, ca destin individual, se împlinesc într-un spaţiu-cadru care este cultura unui popor, şi care este un fenomen strict original, irepetabil în timp şi spaţiu. Hibridări neinspirate, de genul catalogului de la Braşov, pot suscita comparaţii cantitative pe cît de goale ca sens, pe atît de nocive ca latenţă de exploatare. Clasic accident cînd imitarea se răzbună pe imitator. 2.1. Tendinţe ca cea analizată mai sus sínt cu atît mai inutile, cu cît Bibliografia românească veche rămîne, şi probabil va rămîne încă multă vreme perfectibilă şi în aspectul ei cantitativ, în măsura în care acest lucru poate constitui un deziderat ştiinţific. De altminteri, cunoaşterea cît mai multor cărţi din acest preţios eşantion nu poate fi indiferentă pentru cercetători, căci fiecare nouă revelaţie ne apropie de tabloul genuin al vechii noastre literaturi. Ne apropie doar, căci o recuperare integrală a tipăriturilor de pînă la 1830 este de neconceput, la noi, ca şi în oricare cultură. Dar această îmbogăţire poate fi salutară sau primejdioasă, în măsura în care se păstrează sau nu ca reper cultura naţională, privită în calitatea ei de act unitar, conştient şi finalizator. Autorii marii bibliografii româneşti respectă acest ghidaj, cu excepţia tipăriturilor greceşti, care
