Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 7-8. (1986-1987)
Istorie
240 2 al satelor noastre,4 astfel că, începînd de prin 1712 şi pînă-n preajma primului război mondial, au fost implantate între aşezările sătmărene şi în multe cazuri chiar peste satele româneşti ca Ciumeşti, Sanislău, Tiream etc. peste 35 de colonii. Prin excepţionalele privilegii5 acordate celor veniţi, a scos pe băştinaşi din pămînturile cele mai fertile împingîndu-i spre cele mărginaşe şi neproductive. înăsprind exploatarea, mulţi dintre români şi-au părăsit satele prin fugă din aşezările lor, cuprinse acuma în întinsele domenii ale lui Károlyi. Aşa stînd lucrurile, Károlyi a dispus facerea de cercetări numite „investigaţii“ şi a întocmit şi lungi liste de fugari („profugi“) înscriind în ele denumirea satului, numele celor fugiţi cu indicarea semnalmentelor necesare identificării. Listele le-a trimis comitatelor vecine cerînd urmărirea, prinderea şi trimiterea lor înapoi în puterea sa, pe motivul că respectivii au fost iobagii săi. Numeroase astfel de liste de fugiţi, pot fi cercetate şi azi la Arhivele de stat din Oradea, Cluj-Napoca, Arad etc. Studiind aceste liste, am dat de urma unor voievozi locali de pe plaiurile sătmărene încă nescoşi la lumină, deci cu totul necunoscuţi cercetărilor de istorie locală. Astfel, în „investigaţia“ din 1724 făcută în satul Călineşti („Kánya Háza“) din Oaş, voievodul local Paţiu Iacob („Páczy Jakab Vajda“) declară că din Călineşti au fugit două familii6. Tot în cadrul „investigaţiei“ din 1724 făcută în satul Certeze („Avas Újfalu“) voievodul de aici Cînţa Ursu („Koncza Urzsuly Vajda“) arată că şi din Certeze au fugit 13 familii pe care le şi indică cu numele arătînd şi cu ce vite şi bunuri mişcătoare au plecat7. Un alt document din 1724 ne dezvăluie faptul că un colon din satul Dobra, jud. Satu Mare, om în vîrstă de 70 de ani, — afirmă că el ştie că, prin mijlocirea administratorului domeniului Beltiug, din jud. Satu Mare, s-a trimis o scrisoare lui Suciu Andrei („Szöcs András“), la Sălacea şi mai ştie că acel Suciu Andrei a fost voievod şi jude al porţiunii domeniale din Sălacea (azi jud. Bihor)8. Sălacea se află şi acuma la limita dintre judeţele Satu-Mare şi Bihor, dar pe atunci depindea, economic, de domeniul sătmărean Beltiug. 4 Idem, Magyar történet, IV kötet, cap. III, p. 417—459; Sarkadi Nagy Mihály (Bártok Gábor“, Szatmár — Németi szabad királyi város egyházi és polgári történetei, Szatmári, 1860, p. 258—259, 270—271; Brázay Iénos, Emléklapok a Mező-Petri-i község és R.K. plébánia Történetéből a templom száz éves jubileumára. Nagy Károly, 1886, Introducerea, cap. 9 şi Încheierea (p. 212). 5 Hómán Bálint és Szekfii Gyula, p. 427. s Arhivele Statului Oradea, Fondul Capitlului Episcopiei romano-catolice, Registrul actelor regnicolare, voi. IV, actul nr. 1,66 din 1724, fila 302 pe verso „Bona Avasiensia, Possessio „Kánya háza“ (Călineşti). 7 Arhivele Statului Oradea ca la nota 6... „Possesio Avaş Üjfalu“ (Certeze). 8 Arhivele Statului Oradea ca la nota precedentă... actul nr. 169, fila 312, „Transumptum curae jnquisitionis“.
