Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 7-8. (1986-1987)

Istorie

VOIEVOZI LOCALI ÎN ŢINUTURILE SĂTMĂRENE ÎN SECOLUL AL XVIII-LEA

VICTOR V. DRAGOŞ

Perioda de dăinuire a voievodatelor locale mai este încă în discuţie şi rămîne ca o problemă deschisă, căreia i se va putea da răspunsul final numai după cercetarea întregului material de arhivă existent încă necercetat.

Materialul documentar pe care-1 prezentăm ne confirmă faptul că în fostul comitat Satu Mare, voievozii locali sínt pomeniţi de documentele oficiale ca existînd şi în anul 1786.

Întrucît tema ce ne-am propus s-o dezvoltăm în acest material inedit se referă numai la voievozii locali de pe plaiurile sătmărene din secolul al XVIII-lea, vom preciza, încă de la început, că instituţia voievodală locală din Transilvania a mers înainte şi este atestată încă aproape trei secole după abolirea denumirii de mare voievodat, adică din 1541 pînă în 18271.

Căderea eroică a lui Pintea Viteazul la asaltul cetăţii Baia Mare ca şi înfrîngerea „curuţilor“ lui Francisc Rákóczi al II-lea din 1711,1 2 au avut drept consecinţă risipirea speranţelor celor obidiţi într-o soartă mai bună Pentru sătmăreni a urmat o perioadă de aspre răzbunări. Baronul Alexandru Karolyi, începînd din 1712 e răsplătit cu titlul de grof şi cu întinse moşii3 pentru trădarea de la Moftin, a procedat la pedepsirea răzvrătiţilor. I-a strămutat din vetrele lor de baştină şi a spulberat aşezări străvechi. Avînd încuviinţarea Vienei şi sub masca necesităţii economice, a iniţiat colonizări masive de populaţii eterogene peste trupul pînă atunci continuu

1 C. C. Giurescu, Istoria Românilor, 1936, p. 21 şi 272 apud. Ştefan Măreuş, Satmar, voi. I, 1938, p. 148, Oradea; „Totuşi atunci cînd“ (C. C. Giurescu) vorbeşte despre voevozii Românilor din părţile acestea scrie Sătmar şi zice că: „în 1827 găsim în satul Buzeşti din Comitatul Sătmarului un voievod român scutit de serviciile iobăgeşti.“

2 Din istoria Transilvaniei, ed. voi. I, Bucureşti, 1961, p. 231, 233; Istoria României — compendiu, ed. II Bucureşti 1971, p. 190; Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972, p. 147; Istoria lumii în date, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972, p. 196—197; Ştefan Pascu, Revoluţia populară de sub conducerea lui Horea, Editura Militară, Bucureşti, 1984, p. 99—101.

3 Hóman Bálint és Szekfii Gyula, Magyar történet, IV kötet, p. 421—424, reiese că familia Károly achiziţionase moşii între 118.000 şi 154.000 de holzi“ (pogoane) de pămînt.