Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 4. (1980)
Arheologie
40 2 cercetări în ele1. De aceea imaginea ce încă ne-o formăm despre comunităţile celtice de la noi, asupra bazei lor economice şi relaţiilor sociale, asupra contactelor culturale şi raporturilor lor cu populaţia indigenă este incompletă, unilaterală. Dar importanţa unei astfel de investigaţii nu rezida numai în depistarea şi precizarea habitatului vest-Laténe. Cu mult mai stringentă pentru noi este cunoaşterea mai deplină a locuirii autohtonilor, atît în fazele prealabile pătrunderei celţilor, cît şi din vremea cînd aceştia au conlocuit mai bine de două veacuri cu localnicii din Transilvania. Ori pentru acesta ultima perioadă s-a remarcat încă de mult că în fapt nu se cunoaşte un facies Laténe în cursul secolelor IV—II care să nu ateste sub o formă directă sau indirectă prezenţa şi activitatea masei indigene, alături şi chiar în sînul grupărilor celtice. Acest habitat comun, impus în cuprinsul arcului carpatic de densitatea mai mare a localnicilor, de unde şi răspîndirea limitată a elementului intrusiv, este însă deosebit de semnificativă cînd se poate identifica în fîşia de cîmpie a Crişurilor şi Someşului, în afară de adăpostul natural al catenelor montane. Căci această zonă de stepă, devenită posesiune a celţilor răsăriteni cam în aceiaşi vreme cu teritoriile întinse ale cîmpiei pannonice ce aparţinuseră unui grup de populaţii amestecate, tîrzii hallstattiene a suferit o dominare politică şi culturală intensă, încît multe comunităţi locale şi-au pierdut identitatea, contopindu-se cu acelea ale noilor veniţi. Astfel, din cele aproape 25 de puncte pe harta de NV a ţării, atestînd locuiri Laténe (aşezări şi necropole) din sec. IV—II î.e.n., prea puţine par a-şi mai fi păstrat independenţa, majoritatea arătînd doar că băştinaşii nu dispăruseră fiind însă siliţi să convieţuiască cu celţii. Descoperirile din aşezările de la Ciumeşti şi de la Berea, de care ne ocupăm în lucrarea de faţă, vin să exemplifice cu destule dovezi, alternativele amintite: prezenţa indigenă în sînul unei comunităţi celtice (Ciumeşti), existenţa unui grup social localnic care dăinuie în paralel cu locuirea Laténe din imediata sa vecinătate (Berea). Credem aşadar că prezentarea exhaustivă a rezultatelor istoricoarheologice asupra aşezărilor menţionate, prima de acest fel pentru epoca şi regiunea respectivă, îşi va avea importanţa sa. Dealtfel, apariţia încă din 1967 a lucrării asupra necropolei de la Ciumeşti2, impunea de la sine un raport complet asupra aşezării oamenilor ce s-au înmormântat în acest cimitir. Tot aşa, despre locuirea indigenă de la Berea, cercetată concomitent cu lucrările efectuate la Ciumeşti, s-au făcut în repetate rînrele Laténe acolo descoperite. Alte aşezări din vremea mai nouă a fierului, sec. III—II î.e.n. se cunosc la Cicir/Arad (cercetări I. H. Crişan şi E. Dörner); Vînători/Mureş; Mediaş-Teba/Sibiu; Moreşti-Podei/Mureş (săpături K. Horedt); Someşeni- Cluj (Cercetări I. Mitrofan). La nici unul din aceste puncte nu s-au depistat însă necropolele corespunzătoare. 2 VI. Zirra, Un cimitir celtic in nord-vestul României. Ciumeşti I, Baia Mare 1967; M. Rusu, Das Keltische Fürstengrab von Ciumeşti în Rumänien, 50 Bericht RGK, 1969 (1971), 267 şi urm.
