Radoslav, Doru et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări 4. (1980)

Ioan Foriş: Dezvoltarea economico-socială a judeţului Satu Mar epe coordonatele socialismului

13 21 judeţ. Creşterea numerică a membrilor de partid s-a realizat în condi­ţiile amplificării rolului conducător al organizaţiilor de partid, a sporirii atribuţiilor acestora, a punerii în practică a conducerii ştiinţifice a în­tregii noastre vieţi economico-sociale. Afirmarea elementelor unui stil superior de conducere, din interio­rul societăţii, creşterea competenţei politico-organizatorice, ideologice a organelor şi organizaţiilor de partid, situarea comuniştilor ca exemple înaintate de competenţă profesională şi politică, de atitudine civică, au determinat sporirea la cote fără precedent a rolului conducător al orga­nelor şi organizaţiilor de partid, au asigurat capacitatea efectivă a aces­tora de a conduce masele, atît în împrejurările normale ale muncii şi vieţii, cît şi în cele mai grele, aşa cum au fost cele provocate de inun­daţiile din vara anului 1970. Toate aspectele menţionate privind dezvoltarea economico-socială, politică, culturală, a judeţului Satu Mare demonstrează că această stră­veche zonă de viaţă şi cultură românească pulsează în acelaşi ritm cu organismul dinamic al întregii societăţi socialiste româneşti, că perioada ce urmează îi deschide perspective însufleţi to are, de amplificare a reali­zărilor de pînă în prezent. Realităţile şi perspectivele ţării noastre, iar în acest context general ale judeţului Satu Mare, concretizează cu puterea de convingere a faptelor aprecierea făcută de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la Congresul al XI-lea al P.C.R.; „Toate acestea ne dau temeiul să privim cu încredere viitorul, avînd garanţia că dezvol­tarea viitoare economico-socială a ţării dispune de o temelie trainică şi că România va obţine noi şi mari succese în toate domeniile de activi­tate, îşi va făuri o civilizaţie socialistă, tot mai avansată, va merge ferm spre comunism“. Această minunată perspectivă pentru judeţul nostru a primit noi contururi cu ocazia vizitei de lucru efectuată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu şi alţi tovarăşi din conducerea partidului, în iunie 1978 care a prilejuit o nouă şi amplă analiză, la faţa locuui, a multiplelor aspecte ale activităţii organizaţiei noastre judeţene, a tuturor oamenilor muncii din judeţ pentru înfăptui­rea hotărîrilor Congresului al XI-lea şi a Conferinţei naţionale a parti­dului din 1977. Cu acest nou prilej tovarăşul Nicolae Ceauşescu a dat o seamă de indicaţii de o inestimabilă importanţă pentru dezvoltarea şi diversificarea ramurilor economiei judeţene, mai buna utilizare a poten­ţialului material — tehnic şi uman, continuarea amplasării în mod ra­ţional, pe teritoriul judeţului a noi obiective economice şi sociale. Coordonatele pe care va evolua judeţul Satu Mare în perioada 1976—1980 şi în perspectiva anilor 1990, ca dealtfel toate judeţele pa­triei, întreaga ţară, în viziunea programului partidului, a documentelor Congresului al XI-lea, vor duce şi aceste meleaguri pe culmi mereu su-

Next

/
Oldalképek
Tartalom