Satu Mare. Studii şi comunicări 2. (1972)
Arheologie - Istorie
276 unitare în special a fost aleasă aşa-zisa cale legală, calea justiţiei. Urs nou mijloc de a masca abuzul şi teroarea, de a înşela masele“ (18). In faţa acestei situaţii, Sindicatele unitare au continuat să lucreze în condiţii excepţional de grele. Unele din ele au reuşit să-şi continue activitatea în mod legal. La Satu Mare, serviciul siguranţei a primit în ziua de 13 aprilie 1929 dispoziţia Ministerului de interne privind închiderea tuturor sediilor oficiale din ţară ale Sindicatelor unitare. In; baza acestei dispoziţiuni şeful siguranţei, împreună cu prim-procurorul şi prefectul poliţiei, s-au deplasat la sediul Sindicatelor unitare din Satu Mare de pe strada Cuza Vodă nr. 23, unde au găsit cîţiva muncitori. Muncitorii de faţă au afirmat că secretarul sindicatului, pe nume Steinhardt Hermann, se află în închisoarea procuraturii din Timişoara, unde a participat la Congresul Sindicatelor unitare. Cercetînd sediul, şeful siguranţei a ordonat golirea localului şi adunarea tuturor cărţilor, actelor şi scrisorilor aflate în sediu. După terminarea acestei operaţiuni, şefii organelor represive locale au închis şi sigilat sediul Sindicatelor unitare (19). Peste cîteva zile, organele represive ale statului burghezo-moşieresc au tăbărît asupra unei consfătuiri la care se discuta situaţia mişcării sindicale în urma evenimentelor sîngeroase de la Timişoara. Dintre cei prezenţi, siguranţa locolă a arestat 12 persoane şi a rechiziţionat mai multe manifeste „incendiatoare“, care chemau muncitorimea la grevă generală (20). După aceste* intîmplări siguranţa a mai" efectuat şi alte percheziţii, operînd totodată mai multe arestări (21). Ziarul Szamos, ocupîndu-se de percheziţiile, arestările şi cercetările efectuate de organele represive din Satu Mare, relatînd că „toată străduinţa: oficialităţilor se îndreaptă spre a dovedi că muncitorimea din sindicate a desfăşurat în mod expres activitate politică“ arăta cititorilor săi faptul că orgonele represive cercetează fiecare sindicat in parte, pentru ca apoi să poată transfera toate cazurile procuraturii, care va face demersurile necesare în vederea dizolvării Sindicatelor unitare (22). Procesul sindicaliştilor arestaţi, denumiţi de organele represive şi de presa burgheză „comunişti“, a şi avut loc în ziua de 22 aprilie 1929. In acest proces înscenat — ca de altfel şi în celelalte procese similare din ţară, — s-au judecat Sindicatele unitare, denumite arbitrar de oficialităţile regimului burghezo-mcşieresc „organizaţii politice — comuniste“. Este adevărat că aceste sindicate au fost organizate pe baza principiilor luptei declasă, în conducerea lor aflîndu-se şi luptători comunişti. Partidul Comunist Român a organizat şi a folosit această organizaţie profesională în scopul lărgirii şi întăririi legăturilor sale cu masele. In perioada de care ne ocupăm, organizaţia locală a P.C.R. care număra numai 35 de membrii, îşi exercita influenţa în rîndurile maselor muncitoare în primul rînd prin Sindicatele unitare (23). Completul de judecată al Tribunalului din Satu Mare, numit pentru procesul Sindicatelor unitare, era format din: judecătorul Dascăl (preşedinte), Dragocescu (judecător asesor).
