Satu Mare. Studii şi comunicări 2. (1972)
Arheologie - Istorie
115 le unei lovituri puternice, care a spart coiful, iar ulterior a fost reparat cu o bucată de tablă de bronz nituită cu două nituri tot de bronz. Vasul de bronz (fig. 2). de forma unei ceşti este lucrat din tablă subţire, gros de 1 mm., avînd gura largă, buza uşor evazată, fundul profilat cu „umbo“ în interior. Toarta este lucrată dintr-o bandă de bronz, ornamentată cu patru linii incizate, nituită de corpul vasului cu patru nituri. Dimensiuni: înălţimea 5 cm., diametrul gurii 11,8 cm., diametrul fundului 4,6 cm. Din locul descoperirii provin mai multe fragmente de vase ‘{XXVII/1—3), lucrate exclusiv cu mîna, avînd o culoare roşie în interior şi neagră-lucioasă, în exterior, ornamentate cu canaluri late, oblice sau •orizontale. Fragmentele aparţin probabil unor vase mari de tip. Găva. Au fost descoperite şi cîteva fragmente ceramice aparţinînd străchinilor ou buza curbată spre interior, ceştilor mici cu tortă şi o fusaiolă ornamentată cu crestături. Analogii apropiate pentru aceste fragmente de vase se cunosc de la Berea, Căuaş (3), Sanislău-Livada (4), Sighetul-Marmaţiei (5), Csórva (6). Analogii pentru coiful de bronz de la Pişcolt se cunosc de la Soars (7), Guşteriţa (8), Endrőd (9), Hajdúböszörmény (10), Mezőkövesd (11), Kiskőszeg (12), Nagytétény (13), Keresztéte (14), Csönge (15), Lucky (16), Germania de Nord (17), Corneta-Tarquinia (18), Orienburg (19), Beitzsch (20), Sculesdorf (21), Italia — loc neprecizat — (22), Stassengel (23), 'Zaskov, Spiska Bela, Skocjan (24), Nadap (25). Primul care a încercat încadrarea cronologică a coifurilor de bronz şi în special a exemplarului de la Hajdúböszörmény a fost P. Reinecke. După R. Reinecke, coiful de la Hajdúböszörmény datează din perioada a IV-a a epocii bronzului (26). Gero von Merhart ocupîndu-se cu coifurile de bronz din Europa, stabileşte trei variante principale. Coifurile de tip Hajduböszörmény-Lucky în formă de clopot-Glockenhe'me, sínt datate din fazele mai recente ale culturii „cîmpurilor de urnă“ (Urnenfelderperiod) (27). Reluînd problema coifurilor de bronz A. Mozsolics, stabileşte trei forme principale: 1. coifuri în formă semisferică (Halbkugelförmige) tipul Kiskőszeg 2. coifuri în formă de clopot (Glochenformige) tipul Hajdúböszörmény. 3. coifuri în formă de con (Kegelförmige) tipul Lucky. Cercetătoarea maghiară datează varinta Hajdúböszörmény la fel in fazele mai recente ale culturii „cîmpurilor de urnă“ (iungeren Urnenfelderperiod) (28), adică perioada Ha. B. Patay, P. încadrează coiful descoperit la Mezőküverd (29) în tipul Haiduböszörmény şi datează în perioada Ha. B 1. Pe baza analogiilor, coiful descoperit la Pişcolt se încadrează perfect în grupa Hajdúböszörmény şi datează din perioada ha. B. Din acest grup se cunosc urmă-
