Kelemen Imola (szerk.): A Csíki Székely Múzeum Évkönyve 6. (Csíkszereda, 2010)

Történelem - Pál-Antal Sándor: Csíkszereda a 18. század elején

MIERCUREA CIUC LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL 18-LEA Rezumat Studiul prezintă, în baza izvoarelor arhivistice, istoria târgului Miercurea Ciuc la începutul secolului al 18-lea. Obiectivele sale principale sunt: populaţia, statutul juridic, situaţia economică, viaţa comercială şi sarcinile publice ale populaţiei. Localitatea Miercurea Ciuc a fost începând din evul mediu târg cu privilegii legate de scutire de unele dări, servicii poştale şi cărăuşie. Avea drepturi de autonomie locală, administrativ şi judecătoresc. La începutul secolului al 18-lea, când Principatul Transilvaniei este ani de-a rânduri teatru de război, lovit şi de calamităţi naturale, de ciumă cumplită, la care se adaugă şi o secetă îndelungată (1717-1719), târgul trece printr-o perioadă grea. în aceste împrejurări, populaţia târgului, în loc să crească, este supusă unor pierderi simţitoare. Pierderile în schimb sunt recuperate prin stabilirea în oraş a unor familii din satele vecine. în primul sfert al veacului 18-lea, numărul populaţiei oraşului oscilează între 40-50 de familii, adică între 200-250 de persoane. Locuitorii târgului se ocupă cu agricultura, şi doar în mică măsură de meserii. Mai mulţi se ocupă de cărăuşie, adică de transportul de mărfuri, cât şi de fierberea şi valorificarea băuturilor alcoolice. La un moment dat, prin anii 1730, în mai mult de jumătate din gospodăriile existente în târg, se fierbea „jin ars”, adică ţuică, dar şi bere. Băuturile erau vândute călătorilor, aşezarea aflându-se la răscruce de drumuri principale în direcţia nord-sud şi est-vest, apoi, la târgurile săptămânale şi la cele patru iarmaroace, adică târguri anuale, cât şi militarilor staţionaţi în cetatea Mikó. _________________________________________________CSÍKSZEREDA A 18. SZÁZAD ELEJÉN MIERCUREA CIUC IN THE EARLY 18™ CENTURY Abstract Based on public records sources, our treatise presents the early 18th century history of Miercurea Ciuc, a Szekler market town, focusing on population, jurisdictional status, economical situation, and trade and community organization. Starting with the Middle Ages, Miercurea Ciuc was a market town, acquitted from paying certain taxes and privileged to do postal services and freight transport. It was an autonomous borough and jurisdictional unit. At the start of the 18th century the marketplace goes through a hard time, as Transylvania more than once became a battlefield hit by other calamities as the Black Death as well as a prolonged drought (1717-1719). Under such circumstances, the population of the town suffers losses instead of growing. However, these losses are eased by the moving into the town of a number of families from the neighboring villages. In the first quarter of the century, the population of the town varies between 40-50 families, that is, 200-250 people. The population consists of peasants and a small number of tradesmen. Several people earn their living with carriaging and distilling and selling spirits. In the 1730’s, more than half of the households distilled spirits and brew beer, too. The alcoholic beverages were sold to travelers as the settlement was situated on the meeting point of the highways North to South and East to West, then at the weekly and yearly fairs as well as to the soldiers stationed in the Mikó Castle. 307

Next

/
Oldalképek
Tartalom