Revista Catolica, 1905 (6. évfolyam, 18-24. szám)
1905-02-15 / 18-20. szám
REVISTA CATOLICA. 271 sä le scoatä acum din blästem«. Apói ridicarea din starea In care a ajuns prin cufundarea ín sensualitate, provenitä din läpädarea §i neascul- tarea lui Dumnezeu precum zice s. bisericä prin cuvintele: »Fiúi Iui Dumnezeu, fiúi omului se face, ca luänd ce este mai prost, se-mi deie mié ce Imi este mai buna. * Acum, fiii mei, dupäce cunoa?tem scopul in- trupärii so cereetäm foloasele aceleia. Iar pen- tru a le putea examina mai bine, pre o minutä sä ne aruncäm privirea la modul cum s’a in- témplat. acest fapt mistic, »nepriceput de oameni si ne§tiut de Ingeri«. Santa evangelie pe scurt ne povesle^te acest fapt astfel: Archangelul Gavriil e trimis de Dumnezeu la o fecioarä seracä, dar cu tótul säntä, spre a-i vesti cä are se fie mama. Fecioara se inspäimäntä, nu de inger, cáci, ca una care din frageda pruncie, dela na§tere, prin o pietate §i curätenie mai presus decät ingereascä, petrecea mai mult in sferile cere^ti, nu i sä pärea ceva sträin a vedea sol ceresc, cea ce a pus-o in spaimä, a fost faima, cä are se fie mamä, §i ea nu stie de bärbat. Pentru acea ea cere informatiune, es- plicare dela inger despre faima miraculoasä, ce i-a adus, dar’ poate sä pätrundä un Inger la in- telesul unei astfel de taine? Nu. Pentru acea, el ii réspunde cu s. bisericä: »Cauti se ?tii dela mine fecioarä tipul zemislirii tale, dar’ acéla e nespus«. Tot ce a §tiut el a fost cä, conceperea ei nu va fi naturalä, ci supranaturalä, provenitä dela scoborirea spiritului sänt §i umbrirea Ta- tälui ceresc. In acest minut cel färä de inceput a lua* inceput, $i cel ce a creat ceriul se umi- le§te in päntecile fecioarei. Iar fecioara privind in eternitate in urma darului cäpätat prin conceperea aceasta diviuä, vede efectele aceleia, §i oare cum räpflä de acele cu un entusiasm divin esclamä cu s. bisericä: »Sufietui mi-a curätit, trupul mi-a sfintit, bisericä incäpätoare de Dumnezeu m’a fäcut, cort de Dumnezeu infrumsetat, läca§ insufletit, venirea prea säntului spirit §i curatä maicä a vietii«. Apoi se duce se-i comu- nice faima mätu§ei sale, unde intoneazä cäntecul de multämire: »Märe?te suflete al meu pe Dom- nuU. L. 1, 46. Si cu drept cuvént dä ea aceasta laudä Iui Dumnezeu in numele nostru al tuturor, pentrucä precum am zis, omenimea in urma blä- stämului célúi de intái pécat s’a deteriorat. A- nume. Vointa i s’a släbit, incät omul nu era in stare se voiascä, a cunoa^te, iubi §i asculta pre Dumnezeu, mintea §i-a fost pierdut puterea de a judeca §i intelege lucrurile, incät s’a scoborit pänä la adorarea fäpturilor §i obiectelor moarte. Inima si-a fost pierdut dórul bucuriei curate, §i in loc de a afla pläcere in ascultarea de Dumnezeu, o cäuta in pläceri trecätoare §i bunuri pe- ritoare lumecti. Pentru acea ca omenimea se poatä afla pe Dumnezeu avea lipsä sä se ino- iascä, iar inoirea aceasta, om nu o putea face, de acea a fäcut-o Dumnezeu, unindu-se cu noi prin intruparea in päntecile fecioarei, nimicind astfel efectele blästämului pécatului original, §i repunea fäptura omeneascä in statul in care a fost inainte de pécat. Dar’ precum §titi, cucernicii mei ascultätori, in urma pécatului s’a fost nimicit legätura iubirii intre Dumnezeu ?i omenime, iar ca omenimea sä se poatä inoi, avea lipsä de acea, ca legätura aceasta sä se reinoiascé mai intäi. Färä de in- noirea acesteia omul era precum ne invatä s. Toma de Aquino, »asemene acelui morbos, care ce e drept i?i poate mi§ca mänile §i p'cioarele, dar’ färä ajutoriu nu-i harnic a se scula din pat«. Ce e drept, omenimea §i pänä atunei pricepea cä este pe o cale retäcitä, care o duce la pier- zare $i osändä, dar ea singurä nu era harnicä a se scula, a rumpe legäturile de mai inainte ?i a pleca pe altä cale. Ea §tia cä drumul pe care merge e contrar vointii lui Dumnezeu, e in impotrivire cu menirea ei, dar rumpend legätura intimä a dragostei dumnezeesti, ea nu era des- toinicä a se ridica din sferile josnice in care petrecea §i a se inälta cu gändirea la Dumnezeu. Si fiind cä omul nu era in stare se o facä, Dumnezeu insu?i s’a scoborit la ei, l’a sprijinit si aju- tat spre a se ridica din patui indelungatei sale boale, luändu-1 sub sprijinul seu, §i conducändu-1 pre calea menirii sale, §i restituind legätura de iubire ce s’a fost rupt prin pecat. Astfel primul folos al intrupärii este restituirea legäturii pärin- te§ti sfärmate prin pécat, implinirea dorintii de mii de ani a omenimei de a se impäcacu Dumnezeu. Pentru acea foarte potrivit cäntä azi s. bisericä; »Astäzi sunt bunele vestiri de bucurie,
