Ravista Catolica, 1904 (5. évfolyam, 17-24. szám, 6. évfolyam, 1-16. szám)
1904-02-01 / 19. szám
292 REVISTA CATOLICÄ. tile imperätii, consulii ?i conducätorii arraa- telor.1) Dupä strälucitul esemplu dat a§adar de S-tul Paul s’a format, §i prin practica veacurilor s’a Intärit marea datorintä a Episcopilor din Biserica Catolicä. ca, la anumite intervale de timp sä meargä la Roma spre a se inchina la mor- mintele Principilor Apostolilor si spre a venera in persoana Pontificelui Roman indeosebi pe cél dintáiu dintre ei, pe Sántul Petru, cela ce pus au fost de Isus Christos cap väzut Bisericei sale si mai mare pästor oilor cuventätoare, rescum- pérate cu pretios sängele seu. Datorintä sacrä dar si mängäiloare este aceastä. Pentru-cä acolo, in fata acelor morminte glorioase, preste cari pietatea crestineascä si géniül catolicismului au ridicat monumentul cel mai märet din lume, Episcopii au prilegiul si de a cere dela Dumnezeu darui intru implinirea misiunei lor, ?i ?i de a$i spune §i ei, de asi asé- mäna, Evangelia, ca sä nu alerge, in desert, pro- poveduindu-o neamurilor imprä§tiale pe suprafata paméniului. Päzitor, de fapt, al acestor morminte sacre este tocmai cela ce tine mo^tenirea apostolicä de a intäri pe fratii sei in credintä. Ri tot de acolo, dela majestoasa inältime a Va- ticanului, Episcopii, privind preste veacurile tre- cutului ca §i preste främentärile timpurilor noa- stre, inältate si incuragiate isi simtesc inimeie vézénd, cä, pe längä toatä multimea si violenta atacurilor indreptate asupra Bisericei Catoiice, aceasta in loc de a scädea, create in putere ?i märire, iar valurile furioase, cánd se par a fi pe punctui de a cufunda acea unieä ?i adevé- ratä corabie a lui Petru, atunci se fráng mai tare §i fränte, ele se risipesc; pentru-cä, ?i co- rabiei, täria, §i cármaciului spriginul, se dä de Cela ce vénturilor poruncesceV §i mariié linistite le §ti face. Cu drept cuvént mängäia asadar Papa Piu IX multimea Episcopilor, adunati la o solemnä ocasiune din toate col^urile lumei impregíurul seu, aslfel: Cu cät legäturile credintii §i ale iu- birii se vor stringe mai tare de piatra angularä a tainicului edificiu, cu atäta mai mult dupä märturia tuturor vérstelor Bisericii, ve veti simti voi stäpäniti de acea tärie si insufletiti de acél curaj, ce se recer din partea sarcinei voastre in fata asalturilor vräjmase precum si a greutätilor nécazurilor voastre.1) Miscat de sentimentul acestei sacre dato- torinte, plecat’am si eu cel mai mic dintre Episcopi, acuma de curönd spre eterna cetate, ca I sä véd §i sä venerez pe Petru in persoana ur- mätorului seu, Papa Piu X. Se impliniserä togmai douezeci si patru de ani, de cänd prin bunavointa Metropolitului loan Vancea de tericitä amintire, si din gratia pontificie, sosisem acolo in vérsta cea mai pläcutä a tineretelor, spre a mé adäpa la limpezile ape ale intelepciunei omenesci §i dumnezeesci, ce curg, si curg mereu cu imbelsugare, din isvorul de;chis cu mäna lu' Petru de Mäntuitorul lumei in stinca neclätinatä a Vaticanului, — ^i unde avui apói fericirea de a primi nu numai darui preotiei, ci si inalta demnilate a episcopiei, care prin confirmarea Pontificelui, mi s’au adaus mie, ca sä tie cununä strälucitoare foarle, dar tot a?a de infricosatä, pe umilitä si nevrednicä i fruntea mea. Plecat'am deci impius de datorinta episco- peascä, de recunoftintä fieascä, dar si de dórul ferbinte ca sä mé véd incä odatä la sinul scum- pei noastre inamé Roma, unde ori-ce piaträ din strävecliile sale monumente, mari ^i dulci cu- vinte gräesce inimilor romänesci, si indeosebi acélóra, cari darui nepretuit. il avem de a ne numera intre fii sei, nu numai dupä sänge, ci si dupä credintä crestineascä ce o märturisim. Aslfel dispusä fund micä inima mea, incä din depärtare, zärind ochii printre norii ceriului märeata cupolä a Bisericii S-tuiui Petru, a in- ceput a se cuprinde, mai bine zis, a träsärit de bucurie adevérata vézéndu-si reimprospétate inai - tätoarele sentimente, cu cari odinioarä ziliiic nu- trindu-se mereu se sforta a se intäri prin cäl- dura lor, si a cáror reimprospetare, crescénd indatä printre ruinele nu mai putin märete ale forului roman, intreagä fiinta mea, a sträbätut'o cu pläcerile amintirilor celor mai pretioase, iar gändul mi-l’a ridicat la meditarea seninä asupra vitalitätii unui popor sustinut de traditiuni a?a ■) Alloc, din ?6 Iun. 1867. ') In libr. Quod Chistus sit Deus. /
