Revista Catolica, 1903 (5. évfolyam, 1-16. szám)
1903-08-01 / 7. szám
REVISTA CATOLICA. 109 teta lui il urmäri pina la Brundusium si nu-’l päräsi in tot timpul cälätoriei, iar speranta, cä impresiuni, si noué pretefuguri in mijlocul strá- lucirii vietei orientale, Tar fi despärtit in fine de hidoasa tovaräsä, reraase o ilusie. Cu cit zilele fi lunile treceau mai incet, indoelile fi chinurile crefteau peste mesurä in sufletul lui inspaimintat, ca griul Italiei, care sé inmultefte fi create mai semet pe tärinele Nilului. La inceput voia se-’si infunde gindurile in petreceri fi se reapucä de viat,a din Roma. In zädar! Atunci se gindi la sinucidere. Citi din pretenii sei de altädatä ifi cäuta- serä in moarte odichna, ce nu o poate da viata, üpsitä de ori ce pläcere fi ori ce satisfactie. Ri o clipä, o singurä scurtä clipa ar fi fost in de- ajuns pentru a muri, pentru a cäftiga pacea! Ri-fi alesese chiar felul rnortii, cänd un vis ciu- dat il opri. Visa, cä trecea peste un riu intr’o luntre. Pe maiul opus, sub chipul unei sclave istovit.e de suferintä fi de réftrifte, isi vezu tristeta, care-1 astepta si salutindu-'l prietenos ii zicea: — Ti-am esit intru intimpinare. Intiia data in viata sa, lui Cinna i se fäcu fricä, intelese, cä dacä nici nu se putea gindi la viata de apoi. färä tristete, tristeta l’ar fi urmärit §i dincolo de mormint. Atunci, ca ultim leac, hotäri se se indrepte cäträ filosofii Serrpeului, spera, cä dinsii ii vor deslega greaua problemä a suferintei sale. Dar nimenea nu se pricepu. II primirä in mijlocul lor. ce e drept, cu demonstratiuni de onoare, nu- mindu-1 , titlu reservat Romanilor nobili fi invetati. Acest lucru pläcu la inceput lui Cinna, apoi i se fäcu greatä ca de o baljocurä, de oare ce intelepciunea sa i se pärea foarte ti- cäloasä, cänd nici mäcar nu isbulia se-’i tälmä- ceascä cruda indoialä ce-’i chinuia. Pe vremea aceea. cél mai intelept fi renu- mit filosof al orafului era nobilul Timon din Atena, care de mai multi ani träia in Alexandria, unde se dusese, spre a studia sliinta Egiptului. Se zicea despre dinsul. cä cunoafte toate ftiin- tele si toate sistemele filosofice; fi era om cu caractet blajin si cu minte pätrunzetoare. Cinna observa indatä marea deosebire intre Timon si ceilalti filosofi sterpi fi pedanti fi in scurt timp sé impreteni cu venerabilul bétrin. Timon avea o conceptie inaltä despre mi- siunea omului pe pämint si vorbia de ea cu mare avint, insä mai presus de toate, adinca tristete, ce in deobfte insotia cuvintele lui, ii cäftigarä inima tinérului Roman; acesta de mai multe ori era cit pe aici se-’l intrebe, care era pricina ace- lei tristete fi in acela.fi timp se-’i deschizä in- treagä inima sa. III. Intr’o sarä, putin dupä apusul soarelui, Timon fi Cinna rämäseserä singuri pe terasa, care dädea ín spre maie, fi disputau despre metem- psicozajjsufletelor. Acea oarä tristä-dulce fi elo- cinta caldä a filosofuiui, invitau pe tiner la con- fidentä luind deci de mlnä pe bätrin, ii mär- turisi marele chin al viefei sale fi cuväntul pentru care incercase a sé apropia de filosofi. — Cei putin, — zise la urmä, — am mingäierea cä am fäcut cunoftinta ta; fi dacä acuma tu nu-mi destäinuefti misterul vietei mele, pot fi sigur, cä nimeni in lume nu va putea se mi-1 deslufeascä vre-odatä. Timon se uita lung pe luciul apei, care se ’ntindea inaintea lui resfrängind lumina bälae a lumii. Apoi zice: — Vezut-ai cirdurile de paseri, care vin aici iarna din intunecoasa Meazä-noapte ? Sti tu ce cautä eie in Egipet? — Luminä fi cäldurä. — Ri inima omului cautä lumina, care nu e alt-ceva decit adeverul fi cäldura, care nu-i alt-ceva decit iubirea. Insä päserile stiu unde sé gäseascä fericirea, pecit, timp sufletele retäcesc pe calea cea grea, plinä detristetä si de suferintä. — Ri pentru ce nobile Timon, sufletele nu-si pot gäsi calea? —■ Era un timp, cind iti gäseai pacea in zei; insä acuma credinta e istovitä, ca untul de lemn xntr’o candelä. Se credea, cä filosofia ar fi pentru suflete soarele adevérului; insä tu ftii prea bine, la Roma fi in academiile din Atena, stoicii fed pe ruiuele filosofiei, dändu-se drept soli ai päcii, denfii aduc cu sine numai nelinifte. Nu vedem, dibuim prin intunerec fi in zädar, infinzend tnäniie inainte, cäutäm prin noapte efirea. — Ri tu Timon! n’ai gäsit-o? — Am cäutat-o si n’am gäsit-o. Tu ai cäu- tat-o in pläceri, eu in misterele gindirii si amin- doi am rémas in intunerec. Tu nu suferi singur, pretene; in tine sufere sufletul lum i. Ri de cind nu mai erezi in zei? — La Roma ii cinstim in public ; ba chiar cäräm mereu zei noi din Asia fi din Egipet ; dar nimeni nu crede sincer intr’insii, decit numai poate zarzavagii, cári vin in fie-care zi dela tarä in oraf. — Ri acestia sunt singurii, cári nu sunt nefericiti. — Da! ca aceia care sé inchinä animalelor si plantelor. — Ri aceia, care ca nifte animale sätule, träesc de inertie fi de somn. — Spune-mi! Ti sé pare, cä se pläteste osteneala de a träi?
