Jakó Zsigmond: Erdélyi okmánytár I. (1023-1300) (Magyar Országos Levéltár kiadványai, II. Forráskiadványok 26. Budapest, 1997)

CERCETAREA IZVORAELOR MEDIEVALE DIPLOMATICE ÎN TRANSILVANIA

vári Károly, 9 din manuscrisele lui Hevenesi, iar din transcrierile lui Wagner Károly (1732—1790) si Lakics György (1739—1814) cate 5 texte. Cercetäri de arhivä a întreprins la contii Wass, si cu sprijinul lor, în arhivele altor câteva familii de aristocrati. Din cauza posibilitá^ilor sale mult mai nefavorabile decât aie cercetätorilor maghiari si sasi, rolul lui Sincai în istoria stiintei nu consta în explorarea unor date noi, necunoscute, ci în transmiterea istoriografiei românesti a materialului de diplome descoperit pânà atun­ci, precum si în deschiderea catre conceptia moderna si în metode de cercetare moderne. Referitor la cele de mai sus v. GHEORGHE SINCAI: Hronica románilor. I— III. Bucureçti 1967—1969 (Studiu introductiv çi note de Manóle Neagoe). — K.ISS ANDRÁS: Gheorghe Sincai, a forrásgyűjtő. Művelődéstörténeti Tanulmányok. Bukarest 1980. — ANDREI KlSS: Gheorghe Sincai si stiinfele fundamentale ale istoriei. In: Revista Arhivelor 4/1973. nr. 2. PUBLICATII DE DIPLOMATARE PÂNÀ ÎN 1918 Ca urmare a explorärii cu succès a izvoarelor istorice, în fervoarea generala de la sfîrsitul secolului XVIII s-au facut si primele încercari de a publica diplómele médiévale ale Transilvaniei în volume tipárite. Szeredai Antal (1740—1799) a éditât câte-un diplo­matar referitor la episcopii si la Capitlul Transilvaniei (Series antiquorum et recentiorum episcoporum Transsilvaniae. Albae Carolinae 1790. — Notitia veteris et novi capituli ecclesiae Albensis Transsilvaniae. Albae Carolinae 1791). Acestea ínsá n-au fost conti­núate multa vreme, partial din cauza rázboaielor napoleoniene, dar mai ales din cauza stagnärii generale în viata spiritualá, provocatá de política interna reaccionará. Publicarea diplomatarelor a devenit iarási actúala dupä 1830, poate tocmai ca efect al aparitiei ope­rei lui Fejér György, Codex diplomaticus . Cäci cadrul institucional era creat pentru acest lucru, anume prin înftintarea asociatiei säsesti Verein für siebenbürgische Landeskunde (1840), iar ca organism al vietii stiintifice maghiare — initierea în 1841 a Muzeului National Ardelean. La început se pärea cä persoana lui Kemény József va asigura colaborarea dintre maghiari si sasi în domeniul publicärii izvoarelor médiévale. Dar accentuarea nationalis­melor, iar pe urmä amintirile reciproc répulsive ale revolutiei din 1848—49 au împiede­cat pânà la urmä unirea fortelor, si astfel cele trei neamuri transilvane au pornit pe cäi separate spre editarea izvoarelor. Fiecare a identificat istoria Transilvaniei cu propriul tre­cut. Din matériáiul de izvoare ale trecutului comun sasii si românii au aratat interes numai fatä de documéntele care se refera la ei. Maghiarilor nu le-a scäpat din vederé Tran­silvania în ansamblu decât pe motivul cä ei si-au privit trecutul ca fiind identic cu stata­litatea Transilvaniei. Lipsa reconcilierilor, amestecarea criteriilor stiintifice cu puñete de vedere aie politicului pot fi învinuite în mare mäsurä pentru disproportiile care se observa în privinta bazei documentare a istoriei Transilvaniei în ultimul secol si jumâtate — stare däinuind pânà în zilele noastre. întrucât cercetarea maghiarä si-a concentrât atentia, unilateral, asupra perioadei principatului, iar istoriografia româneasca asupra explorärii izvoarelor din secolele XVIII —XIX, publicatiile de documente s-au constituit, fireste, în acest fei. Tot în aceastä directie si-a exercitat efectul schimbarea intervenitä în plan con­cepcional, dupä care Transilvania nu mai era considerará o unitate de dezvoltare istoricä,

Next

/
Oldalképek
Tartalom