Jakó Zsigmond: Erdélyi okmánytár I. (1023-1300) (Magyar Országos Levéltár kiadványai, II. Forráskiadványok 26. Budapest, 1997)
CERCETAREA IZVORAELOR MEDIEVALE DIPLOMATICE ÎN TRANSILVANIA
Din acest moment, obiectivul principal al culegerii de izvoare istorice säsesti a devenit realizarea acestui plan. Cu scopul de a le publica într-un volum asemänätor, arhivarul Martin Georg Hirling a copiât — la ordinul comitelui säsesc —, ín anii 1790—1792, piesele cele mai importante din arhiva orasului Sibiu si din Arhiva Nationalä Säseascä. Cu acelasi scop au fost alcätuite de cätre Joseph Karl Eder (1760—1810) si cele capte volume in-folio, sub titlul Analecta diplomatám ad Hungáriáé et Transsilvaniae res illustrandaspertinentium, pästrate ín Biblioteca Nationalä Széchényi, la Budapesta. Toate aceste stäruinte au fost încununate de colectia manuscrisà a lui Martin Reschner (1791—1872), intitulatà Diplomatarium continens monumenta antiqua litteraria res Saxonum Transsylvaniáé tarn ecclesiasticas, quam civiles illustrantia. In cele 11 volume in-folio aie ei se gàsesc copiate peste 2000 de diplôme médiévale §i regestele câtorva sute de documente. In aceastà muncà, distinsà si din punctul de vedere al calitàtii, colaboratorii lui Reschner au fost Karl Neugeboren (1789—1861) çi Johann Georg Schaser (1792—1860). In anul 1828 cei trei specialiçti, bine pregàtiti si în paleografie, au prezentat conducerii Nationsuniversität un plan detaliat cu privire la editarea diplomatarului sasilor din Transilvania (v. VerArch 10/1872. 305—307). Deçi plánul a fost sustinut de conducätorii institutiilor compétente, cauza editàrii diplomatarului a e§uat, càci liderii de opinie ai sasilor de la tara, ecleziastici si mireni deopotrivà, au crezut cà prin darea în vileag a diplomelor lor s-ar expune unui pericol privilegiile si interesele lor materiale. Colectivul lui Reschner ar fi purces — cu toate aceste obiectii — la editarea diplomatarului, dar la anuntul publicat de ei în 1830 nu s-au prezentat 50 de persoane care sà subscrie. Realizarea celor doua colectii — Diplomatarium în 11 volume si Collectanea în 7, devenite accesibile în Biblioteca Muzeului Brukenthal — s-au dovedit, totuçi, un act de importantà în istoria stiintei, deoarece dupa doua decenii, o data cu schimbarea conditiilor, din ele a putut sà porneascà publicarea diplomatarului säsesc médiéval. Un roi asemänätor i-a revenit çi colectiei de manuscrise copiate a lui Schaser, numärând peste 1100 de texte, precum çi listei întocmite de Neugeboren despre matériáiul din epoca Arpadianà çi publicatà de el în 1847, sub titlul Tentamen indicis diplomatici publici, ca si manuscrisului cuprinzând copia a 1800 de diplôme provenite din anii 1301— 1500 culese de Karl Schwarz (1817—1875) între 1845 si 1848 din însàrcinarea data de Verein für siebenbürgische Landeskunde. Perioada colectiilor manuscrise säsesti se încheie cu activitatea lui Karl Ludwig Czekelius von Rosenfeld (1804—1869), prin culegerea sa continând copia a 483 diplôme médiévale si regestele a 306. Spre deosebire de precursori, el çi-a extins culegerea si asupra materialului Capitlului Transilvaniei si al Conventului din Cluj-Mänästur. Cerintele vremii însà açteptau deja diplomatare tipàrite, iar conditiile preliminare, prin colectiile manuscrise realizate în privinta sasilor, au si fost create încà la mijlocul secolului al XIX-lea. Referitor la cele de mai sus v. FRANZ ZIMMERMANN: Handschriftliche Urkunden-Sammlungen siebenbürgischen Ursprungs für die Periode bis 1526. In: VerArch 19/1884. 99—125. — GUSTAV GÜNDISCH: Das Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen. In: Wege landeskundlicher Forschung. Köln — Wien 1988. 73—82.
