Á. Varga László (szerk.): Ghidul Fondurilor şi Colecţiilor Arhivistice Privitoare la Transilvania Anterioare Anului 1918/1919 – 17. Arhivele Comitatelor Bichiş, Bihor, Cenad, Sătmar, Arhivele Districtului Chioar si Fonduri Arhivistice Păstrate în Alte Arhive din Ungaria. Repertoriu (Bukarest-Budapest, 2017)

Tartalom

Arhiva Comitatului Bichiş16

La mijlocul secolului al 16-lea, teritoriul Comitatului Bichiş a ajuns sub stăpânirea otomană. La ordinul marelui proprietar, marchizul Gheorghe de Brandenburg/30 o parte a diplomelor mai vechi au fost transportate, însă restul surselor s-a distrus. Documentele medievale salvate nu au fost readuse în Bichiş. Crearea documentelor a devenit constantă după reorganizarea comitatului (legea XCII. din 1715), începând cu anul 1715. Iniţial Arhiva a funcţionat în cetatea din Gyula, iar în 1744 s-a mutat în clădirea casei comitatului.

Legea XXV din 1729 a prevăzut predarea anuală de către juzii şi funcţionarii comitatenşi a documentelor referitoare la procese juridice şi politici publice, în original, la Arhiva comitatului. Actele proceselor, depoziţiile de martori şi ale anchetelor puteau fi eliberate părţilor implicate în procese doar sub forma unor copii autentice. Comitatul a avut grijă de păstrarea documentelor vechi. Funcţionarii Comitatului Bichiş cel târziu din 1749 au predat documentele Arhivei, iar stările au luat măsuri şi în privinţa preluării documentelor rămase la funcţionarii decedaţi. în anul 1785, Consiliul Locumtenenţial a reglementat detaliat problemele privind Arhiva, atribuţiile notarului, întocmirea, încheierea şi autentificarea protocoalelor, iar în anul 1797 a aprobat angajarea unui arhivar în Comitatul Bichiş pentru un salariu anual de 250 de forinţi, dar numai pe durata întocmirii registrelor index alfabetic pentru documentele vechi. Mihály Kazay, primul arhivar al comitatului, numit în funcţie în anul 1797 (1797-1818), a preluat toate documentele de la prim-notar şi, în vederea îndeplinirii atribuţiilor, a primit şi instrucţiuni. începând cu anul 1828, prin intermediul pretorilor, exemplarele 2. ale matricolelor confesionale au fost depuse anual în Arhivă. Printr-un ordin al Consiliului Locumtenenţial emis în anul 1832 s-a prevăzut înregistrarea şi prelucrarea documentelor de către personalul oficiului notarului şi nu s-a aprobat îndeplinirea funcţiei de arhivar. Consiliul Locumtenenţial a aprobat doar în anul 1845 ocuparea în permanenţă a funcţiei de notar, pentru o remuneraţie anuală de 250 de forinţi şi o contribuţie de 50 de forinţi pentru chirie.

în primele decenii ce au urmat primei prelucrări a documentelor păstrate în Arhivă, comitatul a acordat puţină atenţie materialului, al cărui cantitate s-a aflat în continuă creştere şi nu s-au îmbunătăţit nici condiţiile de păstrare a documentelor. Până la sfârşitul secolului al 19-lea, arhivarii au efectuat în primul rând sarcini legate de administraţia comitatensă. După perioada lui Mihály Kazay, arhivarii au ocupat funcţia pe perioade scurte, ca angajaţi ai aparatului administrativ comitatens, de unde au înaintat în funcţii care aveau prestigiu mai mare. Regulamentele de organizare comitatense au prevăzut doar ordonarea documentelor şi a actelor normative de către arhivar, care pe lângă acestea a emis copii legalizate, a evaluat necesarul şi a distribuit rechizitele de birou şi a gestionat biblioteca documentară administrativă înfiinţată în anul 1886. Un document important a fost noul regulament de gestionare a documentelor intrat în vigoare la 1 ianuarie 1897, care prevedea separarea arhivei curente de Arhivă. Regulamentul conţinea în mod detaliat sarcinile arhivarului: acesta a gestionat exemplarele 2. ale matricolelor confesionale, registrele apelor, protocoalele comitetului municipal, regulamentele comitatense şi comunale, evidenţele planurilor de exploatare a pădurilor, a întocmit şi a completat evidenţa fundaţiilor şi a asociaţiilor care şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul comitatului. A gestionat, de asemenea, paşapoartele pentru vite, diferitele formulare şi rechizitele de birou.

Lipsa îngrijorătoare a spaţiului de depozitare a fost atenuată odată cu transformarea în anul 1900 a clădirii vechiului penitenciar situat în curtea prefecturii. Nándor Antalóczy (1903-1937), cel care a condus Arhiva timp de peste 30 de ani, a sistematizat documentele, creând o ordine modernă şi în plus a achiziţionat mobilier şi dulapuri pentru păstrarea documentelor care sunt folosite chiar şi astăzi. Antalóczy şi antecesorii săi nu au efectuat cercetări ştiinţifice, însă au deservit istoricii care au cercetat istoricul breslelor şi istoria locală. Ca urmare, începând cu anul 1870, au văzut lumina tiparului o serie de lucrări referitoare la istoria Comitatului Bichiş, de ex. publicaţiile lui Lajos Haan, János Karácsonyi, Mihály Zsilinszky sau Ferenc Scherer. După anul 1950, şefii Arhivei, dar şi personalul instituţiei, pe lângă munca zilnică s-au preocupat

16 Istoricul Arhivei este prezentat detaliat în: Szabó, Ferenc: Békés megye levéltára, 1790—1848. (Arhiva Comitatului Bichiş, 1790-1848) Levéltári Közlemények, 1974. 559-571.; Szabó, Ferenc: A Békés Megyei Levéltár 250 éves történetének fordulópontjai. (Momente de cotitură în cei 250 de ani de istorie ai Arhivei Comitatului Bichiş) Békési Élet, 1982. nr. 3. 275-286.; Merényi-Metzger, Gábor: A Békés Megyei Levéltár vezetőinek archontológiája, 1797-1998. (Arhondologia şefilor Arhivelor Judeţene Békés, 1797-1998) Levéltári Szemle, 1999. nr. 1. 14-21.

37