Á. Varga László (szerk.): Ghidul Fondurilor şi Colecţiilor Arhivistice Privitoare la Transilvania Anterioare Anului 1918/1919 – 17. Arhivele Comitatelor Bichiş, Bihor, Cenad, Sătmar, Arhivele Districtului Chioar si Fonduri Arhivistice Păstrate în Alte Arhive din Ungaria. Repertoriu (Bukarest-Budapest, 2017)
Tartalom
Ernő Kiss scria următoarele: „Soarta vitregă a Arhivei comitatului nostru începea imediat cu prăbuşirea revoluţiilor din 1918-1919. Când reşedinţa comitatului a ajuns sub stăpânirea română, fireşte, nu soarta Arhivei a fost prima dintre problemele noii puteri. Chiar dacă primele momente nu au favorizat situaţia Arhivei, nu puteau fi nici în defavoarea acesteia dacă nu s-arfi întâmplat acel moment nefericit când casa comitatului din Cărei s-a incendiat. Ordinea arhivelor a fost perturbată prima dată în acel moment şi nu a existat nici o persoană care a putut să se mai ocupe cu restabilirea ordinii. Nu e de mirare. Noul imperiu român încă nu avea personal calificat, dar şi dacă ar fi avut, acesta trebuia să cunoască în afara limbii materne cel puţin trei limbi pentru o prelucrare arhivistică atât de complexă: maghiara, latina şi germana. în aceste condiţii nu-i de mirare că arhivarul român a permis oricărei persoane accesul la documente. Copii după documente nu au fost eliberate, astfel că cercetătorul a avut de ales între două posibilităţi: ori cumpără de la arhivar originalul, ştim că s-a întâmplat adeseori, ori pur şi simplu îl pune în buzunar şi pleacă din Arhivă. Faptul nu a putut fi considerat nici ca furt, pentru că nimeni nu l-a interzis şi nimeni nu l-a împiedicat. Fireşte, pe parcursul cercetărilor multe documente au fost ridicate de pe locul lor, inclusiv acelea pe care nimeni nu le-a căutat. Acest material - chiar dacă într-o oarecare ordine, doar pentru privire, s-a rearhivat - în general nu s-a pus la locul său iniţial’’47. în perioada anilor 1920-1930, vicecomitele Sătmarului a depus eforturi de mai multe ori pentru redobândirea arhivei comitatului şi s-au încheiat şi convenţii interstatale pentru împărţirea corectă a documentelor, cu respectarea apartenenţei teritoriale.48 După Dictatul de la Viena, în anul 1940, reşedinţa Comitatului Sătmar a devenit Satu Mare şi în acest oraş a fost transferată o parte a arhivei comitatului. Cu puţin mai devreme, autorităţile române au transportat documentele create înainte de 1867 la Cluj Napoca, mai târziu la Turda, unde documentele au suferit pierderi din cauza bombardărilor. La Satu Mare Kálmán Puskás a fost numit în funcţia de arhivar principal şi prima sa preocupare în luna februarie 1944 a fost evacuarea arhivelor la Zajta. De aici au fost transportate documentele amestecate, după „cei patru ani de izgonire”, la noua reşedinţă a unităţii administrativ-teritoriale nou înfiinţate, compusă din teritoriile fostelor comitate trunchiate Sătmar, Ugocea şi Bereg.49. Cu unificare celor două judeţe, această parte a arhivei a ajuns la Nyíregyháza. Sperăm că fondurile ce alcătuiesc Arhiva Comitatului Sătmar vor fi unificate cândva într-o arhivă virtuală. Kujbusné Mécséi Éva 47 ANU AJSzSzB IV B. 757. 3574/1947 ad 5119/1949. 48 Mai detaliat vezi Gottfried, Barna: Szatmár vármegye levéltári anyagának megosztási tervei az 1920-1930-as években. (Planuri de împărţire a materialului arhivistic al Comitatului Sătmar în anii 1920-1930.) In: Szabolcs-szatmár-beregi Levéltári Évkönyv, 19. Redactat de: Galambos, Sándor-Kujbusné Mécséi, Éva. Nyíregyháza, 2011. 159-169. 49 Kujbusné Mécséi, Éva: Szatmár megye levéltárának 20. századi sorsa. (Soarta Arhivei Comitatului Sătmar în secolul 20.) In:.... éltünk mi sokáig két hazában... ". Tanulmányok a 90 éves Kiss András tiszteletére. Speculum Historiae Debreceniense, 9. Publicaţiile Institutului de Istorie al Universităţii Debreţin. Redacat de: Dáné, \éronka-Obomi, Teréz-Sipos, Gábor. Debreţin, 2012. 319-333. 277
