Á. Varga László (szerk.): Ghidul Fondurilor şi Colecţiilor Arhivistice Privitoare la Transilvania Anterioare Anului 1918/1919 – 17. Arhivele Comitatelor Bichiş, Bihor, Cenad, Sătmar, Arhivele Districtului Chioar si Fonduri Arhivistice Păstrate în Alte Arhive din Ungaria. Repertoriu (Bukarest-Budapest, 2017)

Tartalom

Naţional al Arhivelor (CNA). CNA a îndrumat şi a controlat direct funcţionarea şi activitatea profesională a arhivelor publice, dar şi a arhivelor private de importanţă naţională.

Doar Arhiva de Istorie Militară a rămas în afara acestei reţele, fiind îndrumată de către Ministerul Apărării Naţionale. Până la urmă, arhivele cercuale nu au fost înfiinţate. Arhivele fostelor municipalităţi (după unificarea lor parţială) au fost rebotezate, primind denumirea de arhive publice, şi au funcţionat din 1952 ca arhive teritoriale de stat. între timp, în perioada 1952-1955 în cercurile profesionale şi ale administraţiei de stat au avut loc polemici serioase pe tema apartenenţei arhivelor în ierarhia instituţională.

începând cu 1 ianuarie 1956, arhivele au intrat în subordinea Consiliului de Miniştri, iar după reprimarea revoluţiei din 1956, din aprilie 1957 în subordinea ministrului culturii. Paralel CNA, ca instituţie de sine stătătoare s-a desfiinţat şi a funcţionat în continuare ca o structură organizatorică în cadrul Ministerului Culturii sub denumirea de Secţia Arhivistică, până la 31 decembrie 1967, având atribuţii identice ca CNA.

în anii 1950, sub egida CNA a fost înfiinţată o nouă arhivă. Mai devreme, arhivele nu s-au preocupat cu documente economice. Prin naţionalizarea instituţiilor bancare, a întreprinderilor, uzinelor şi cooperativelor, s-a ivit necesitatea rezolvării problemelor legate de materialul arhivistic de gen economic. în perioada 1950— 1952, CNA şi-a asumat colecţionarea documentelor create de instituţiile economice mai importante. Printr-o dispoziţie ministerială emisă la sfârşitul anului 1952, la 1 ianuarie 1953 a fost organizată Arhiva Economică Centrală. Noua instituţie a preluat de pe întregul teritoriul al ţării materialul arhivistic cu valoare istorică, creat de organele economice de importanţă naţională. înfiinţarea sa a fost motivată cu caracterul specific al documentelor economice. Arhiva a funcţionat până la 31 decembrie 1961, atribuţiile şi documentele sale fiind preluate de către Arhiva Naţională şi arhivele teritoriale.

în anii 1968-1969 au avut loc reorganizări profunde în domeniul arhivelor.

Pe de o parte, la data de 1 iunie 1970 începea activitatea noii arhive naţionale sub denumirea de Arhiva Centrală Maghiară Nouă (ACMN). Arhiva, mai înainte o secţie a Arhivei Naţionale, a luat fiinţă din motive politico-ideologice, scopul ei fiind colecţionarea şi păstrarea documentelor create după anul 1945 de ministere şi organe cu competenţe naţionale.

Pe de altă parte, faţă de centralizarea din perioada anterioară, reţeaua arhivelor a fost descentralizată, arhivele teritoriale de stat intrând în subordinea directă a consiliilor judeţene. Noua normă de drept, decretul- lege nr. 27 din 1969, precum şi ordonanţa de guvern nr. 30/1969 (2. IX) au prevăzut că doar cele două arhive naţionale (ANU, ACMN) şi arhivele susţinute de consiliile judeţene intrau în categoria arhivelor generale (cu privire la faptul că acestea au preluat documentele tuturor instituţiilor care şi-au desfăşurat activitatea pe aria lor de competenţă). Restul arhivelor (Arhiva de Istorie Militară, arhivele ecleziastice şi altele, înfiinţate între timp) au fost considerate ca fiind arhive sectoriale specializate.

Potrivit normelor de drept, nu existau arhive private, doar material arhivistic aflat în păstrarea persoanelor fizice. Aceste norme de drept nu au reglementat arhivele partidului unic, gestionate în afara sistemului arhivelor menţionat mai sus.

Perioada ce începea cu sfârşitul celei de a doua conflagraţii mondiale a fost marcată de directorului general al Arhivei Naţionale, Győző Ember (1909-1993), personalitatea de seamă a arhivisticii din Ungaria. A stat în fruntea instituţiei timp de trei decenii, începând cu 1949 şi până la pensionarea sa din anul 1978. Datorită măsurilor sale, activităţile în instituţie cum ar fi: preluările de documente, ordonarea şi inventarierea materialului arhivistic, au devenit mai organizate, mai planificate. De numele său se leagă stabilirea sistemelor de ordonare a documentelor şi a cerinţelor profesionale privitoare la întocmirea instrumentelor de evidenţă modeme. Sub îndrumarea sa au apărut, începând cu anii 1960, repertoriile, inventarele folosite şi astăzi.

în anul 1958 la Arhiva Naţională a fost introdus sistemul secţiilor, spre deosebire de arhivele judeţene, la care se aplică sistemul fondurilor principale.

Secţiile cuprind arhive, fonduri cu cantităţi mari de documente, grupate în baza unor criterii, care pot fi: istorice, tipologice (stabilite după creator sau fond arhivistic), cronologice, ori după felul lor. Secţiile sunt marcate cu litere, iar în cadrul secţiilor fondurile şi părţile structurale cu cifre. Arhivele autorităţilor guvernamentale şi Arhiva Regnicolară au rămas în secţii diferite şi au fost create, în baza criteriului tipologic, Secţiile Arhive Judecătoreşti şi Arhive Economice. După felul documentelor au fost delimitate Colecţiile de Hărţi, de Planuri, de Microfilme, de Fotografii şi de Sigilii. în baza criteriului cronologic au fost grupate în secţii: Arhiva Diplomatică, arhivele din 1848-1849, arhivele perioadei absolutismului, arhivele autorităţilor guvernamentale din perioada capitalistă, documentele organelor guvernamentale din perioada sfaturilor şi documentele „ autorităţilor guvernamentale centrale din perioada democraţiei populare ” (Secţia M).

17