Á. Varga László (szerk.): Ghidul Fondurilor şi Colecţiilor Arhivistice Privitoare la Transilvania Anterioare Anului 1918/1919 – 17. Arhivele Comitatelor Bichiş, Bihor, Cenad, Sătmar, Arhivele Districtului Chioar si Fonduri Arhivistice Păstrate în Alte Arhive din Ungaria. Repertoriu (Bukarest-Budapest, 2017)
Tartalom
comitatelor au fost înfiinţate posturi de arhivar. în 1752 Consiliul Locumtenenţial a obţinut emiterea unei instrucţiuni din partea reginei, cu scopul rezolvării problemelor arhivelor. Graţie ineficacităţii acesteia, în 1769 forurile superioare au solicitat evaluarea şi conscrierea arhivelor. Iosif al II-lea a ordonat înfiinţarea unor posturi comitatense de registrator. Până la 1820, în fiecare comitat au fost înfiinţate posturi de arhivar. Reformele lui Iosif al II-lea au avut impact şi asupra arhivelor comitatense şi ale locurilor de adeverire, împăratul a hotărât înfiinţarea unui nou oficiu pentru gestionarea problemelor de carte funciară, Tabla Provincială din Buda, lângă care a fost organizată şi o arhivă, în care urmau a fi transportate documentele cu valoare juridică ale locurilor de adeverire şi dosarele de judecată ale arhivelor comitatense. înainte de predare, documentele au fost înregistrate în registre la fiecare arhivă a locurilor de adeverire şi în 21 de arhive comitatense. Registrele au fost predate instituţiei nou înfiinţate, dar după moartea împăratului Tabla Provincială şi arhiva sa a fost desfiinţată, iar materialul său arhivistic a fost depus la arhiva Curiei. în prima parte a secolului al 19-lea, documentele păstrate în arhivele menţionate mai sus s-au înmulţit şi paralel a devenit mai profesional şi modul de executare a atribuţiilor. Arhivele orăşeneşti şi comitatense erau strâns legate de administraţia oraşului şi a comitatului. Mult timp arhivele au existat doar pentru garantarea drepturilor, însă de la sfârşitul secolului al 18-lea au păşit pragul lor şi cercetătorii ştiinţifici. (Anterior anului 1848 doar sporadic.) După reprimarea revoluţiei din 1848-1849, s-a încetat autoguvernarea comitatelor, iar arhiyele comitatense au fost supravegheate de către prefecţi. Sistemul anterior s-a restabilit după reconcilierea austro-ungară din 1867. Documentele scrise în limba germană, create în perioada administraţiei austriece, faţă de care s-a manifestat o ură profundă, în mai multe comitate au fost distruse, pricinuind astfel pierderi de neînlocuit ştiinţei istoriei. în anii 1860 şi mai ales după reconcilierea austro-ungară s-au purtat discuţii referitoare la problema arhivelor comitatense şi orăşeneşti (ale municipiilor). Odată cu desfiinţarea sistemului feudal şi formarea relaţiilor capitaliste, s-a schimbat şi rolul arhivelor. Istoricii Academiei Maghiare de Ştiinţe (AMŞ) au elaborat planuri pentru folosirea arhivelor în scop ştiinţific. S-a ivit ideea depunerii arhivelor orăşeneşti şi comitatense mai vechi şi a arhivelor închise ale locurilor de adeverire la Arhiva Naţională sau la arhive „regionale” ce urmau să funcţioneze în subordinea Arhivei Naţionale, proiect rămas nerealizat. S-a discutat şi despre organizarea supravegherii profesionale centrale a arhivelor comitatense şi ale municipiilor, dar nici acest plan nu a fost elaborat, fiind luate doar unele măsuri în acest sens. în anul 1880 Arhiva Naţională, la ordinul Ministerului de Interne (Arhiva Naţională şi arhivele municipalităţilor, până la sfârşitul Primului Război Mondial, au fost subordonate Ministerului de Interne) a evaluat printr-un chestionar situaţia arhivelor şi s-a constatat că oraşele şi comitatele au solicitat destul de des sprijinul său în probleme de ordonare şi selecţionare a documentelor. Legea nr. I din 1883 a însemnat un important progres cu privire la condiţiile de angajare a arhivarilor. Cerinţele pentru îndeplinirea postului de arhivar al arhivelor comitatense şi al municipiilor erau promovarea celor opt clase gimnaziale şi a examenului de gestionar, în faţa comisiei de examinare din cadrul Arhivei Naţionale. Subiectele probei erau: cunoaşterea corespunzătoare a limbii maghiare, latine şi germane şi a regulilor de ortografie. Ca urmare a introducerii examinării, posturile de arhivar au fost ocupate de către persoane competente. Prima normă de drept care a prevăzut gestionarea documentelor în mod unitar în cadrul arhivelor comitatense a fost Regulamentul privind administraţia comitatului, emis prin Ordonanţa nr. 125.000/1902 a ministrului de interne. Paragrafele 235-243 au conţinut anumite puncte de orientare cu privire la administrarea arhivelor comitatense. Pe lângă ordonanţă, Arhiva Naţională a elaborat un regulament arhivistic detaliat, care până la urmă nu a fost editat. în perioada 1914-1916, Arhiva Naţională a evaluat situaţia şi deficienţele arhivelor municipalităţilor la faţa locului, scopul acţiunii fiind pregătirea introducerii controlului profesional asupra arhivelor. Evaluarea a fost efectuată de către arhivarul Arhivei Naţionale, András Komáromy. Komáromy a întocmit rapoartele, însă măsurile propuse de el nu au mai fost luate din cauza războiului şi a căderii imperiului. Arhivele comitatense au păstrat materialul arhivistic al instituţiilor comitatense şi nu au preluat documentele create de oraşele fără consiliu şi de comune. 10
