Guseth, Klara - Buciuman, Ana-Maria - Varga Zsolt (szerk.): Ghidul Fondurilor şi Colecţiilor Arhivistice Privitoare la Transilvania Anterioare Anului 1918/1919 – 11. JUdeţul Maramureş (Bukarest - Budapest, 2015)
Tartalom
Amplasat pe Valea Săsarului, în depresiunea formată de lanţul munţilor vulcanici Oaş-Gutâi-Ţibleş, la întrepătrunderea vechilor ţinuturi româneşti, Maramureş, Chioar şi Lăpuş, oraşul Baia Mare a apărut ca urmare a dezvoltării unei aşezări miniere. Datorită subsolului bogat în aur şi argint, extrase din vechi timpuri (mărturie stând descoperirile arheologice), alături de locuitorii oraşului au fost aduşi aici specialişti străini, denumiţi în documentele vremii ,,oaspeţi”(germani). Pe lângă aceştia, la dezvoltarea mineritului în zonă şi implicit la dezvoltarea oraşului au contribuit şi locuitorii satelor româneşti din jur (domeniul oraşului Baia Mare). Parcurgând etapele specifice apariţiei şi dezvoltării oraşelor miniere din Evul Mediu, ale căror mine, conform uzanţelor timpului, deveneau proprietatea regilor maghiari, Baia Mare (oraş liber regesc ce făcea parte din comitatul Satu Mare) a fost atestat documentar în anul 1329, când regele Carol Robert de Anjou acordă judelui primar al oraşelor Baia Mare şi Baia Sprie (Corradus judex Civitatis Rivuli Dominarum et de Monte Medio), dreptul de a popula teritoriul împădurit existent între cele două oraşe, cu scopul de a dezvolta exploatările miniere din această regiune. Indiferent de diversele teorii istoriografice, referitoare la atestarea documentară a oraşului: diploma particulară emisă de cancelaria regelui Carol Robert de Anjou în anul 132735 sau cea din anul 132936, trebuie reţinut că, la fel ca şi în cazul altor aşezări urbane, oraşul Baia Mare nu este creaţia unui act privilegial, respectiv a diplomelor menţionate şi a celor care au urmat acestora, ci acestea reprezintă doar recunoaşterea unei trepte din evoluţia acestei aşezări. Aşa cum rezultă şi din privilegiul acordat de regele Ludovic I de Anjou, în anul 134737, în secolul al 14-lea, Baia Mare era deja un oraş foarte bine organizat, cu dreptul de a-şi alege în mod liber judele primar şi parohul, de a judeca pe teritoriul oraşului „toate pricinile deopotrivă cele mari şi cele mici” (limitând astfel amestecul comitatului Sătmar în problemele judecătoreşti), scutirea de vamă, dreptul de a organiza o dată pe an târg de 15 zile (la 11 noiembrie, de Sf. Martin), dreptul de a fortifica oraşul cu ziduri de apărare împotriva duşmanilor din afară, hotare stabilite la 3 mile de jur-împrejur, şi o serie de alte privilegii în scopul organizării mai temeinice a mineritului şi a dezvoltării extragerii metalelor preţioase. Toate acestea reprezintă libertăţi specifice oraşelor libere regale, care au asigurat comunităţii o autonomie deplină în organizarea şi conducerea vieţii interne. în plus, confecţionarea sigiliului mare octogonal al oraşului (unic în Europa ca formă şi descriere, fiind surprinzător prin originalitatea lui şi calitatea artistică a câmpului), finalizarea construirii în stil gotic a grandioasei Biserici „Sfântul Ştefan”, în anul 1387 (căreia i se adaugă un turn două secole mai târziu), întreţinerea de către oraş, pe lângă preotul paroh, a 11 capelani (o practică unică în tot regatul), bogatele filoane de aur (care au dat, spre exemplu, în perioada lui Matia Corvin 500 kg. de aur), funcţionarea Monetăriei (ce realiza în Evul Mediu cel mai mare venit net din Ungaria şi Transilvania, cca. 20.000 florini de aur anual, cam 30% din toată cantitatea de monede bătute în regat), târgurile organizate aici (la care participau un număr mare de negustori şi comercianţi din zone îndepărtate: Constantinopol, Albania, Galiţia, Bulgaria etc), funcţionarea Schola Rivulina (şcoală de nivel superior, înfiinţată încă de la jumătatea secolului al 16), înfiinţarea în anul 1748 a Inspectoratului Superior Minier - Inspectorat Oberamt (ce va reorganiza întregul sistem de exploatare a minelor din zonă), activitatea uneia dintre cele mai importante Şcoli de pictură, înfiinţată la sfârşitul secolului al 19-lea etc. reprezintă o dovadă a bogăţiei şi prosperităţii oraşului, deosebita putere economică dobândită de acesta, datorită exploatării metalelor preţioase.38 în tot acest timp oraşul liber regesc Baia Mare (Rivulus Dominarum, Asszonypataka, Nagy Banya, Frauenbach, Neustadt etc.) a fost condus de un Sfat (Consiliu), mai târziu Magistrat, în frunte cu un jude primar, instituţie care generează şi materialul documentar al acestui fond arhivistic. Activitatea Magistratului ca singurul organ al administraţiei orăşeneşti se desfăşura în toate domeniile administrative, ale ordinii Diploma din 1327, cu lipsuri mari din text se păstrează în Ungaria (Budapesta). Este o diplomă cu caracter privat, prin care se acordă unor proprietari pe nume Ladislau şi Erdeu, dreptul de a percepe vamă de trecere peste podul de lângă Zazarbánya (Mina Săsar). Mina sau Baia Săsar reprezenta o parte din actualul oraş Baia Mare, care ulterior în cursul Evului Mediu s-a contopit cu Baia Mare (Rivulus Dominarum). Diploma din 1329 nu se mai păstrează, însă o amintesc diplome ulterioare, aflate inclusiv în păstrarea Arhivelor Naţionale Maramureş. Diploma reprezintă cel mai vechi document din cadrul Fondului Primăria Oraşului Baia Mare. Seria Documente privilegiale. Vezi Monografia Municipiului Baia Mare, voi I, Baia Mare, 1972. 15
