Guseth, Klara - Buciuman, Ana-Maria - Varga Zsolt (szerk.): Ghidul Fondurilor şi Colecţiilor Arhivistice Privitoare la Transilvania Anterioare Anului 1918/1919 – 11. JUdeţul Maramureş (Bukarest - Budapest, 2015)

Tartalom

a descris situaţia administraţiei din comitat ca fiind haotică iar arhiva în stare de dezordine, deoarece funcţionarii nu prea au lucrat. Ca urmare, prim-notarul a fost destituit şi vicecomitele a demisionat (Trebuie să menţionăm faptul că situaţia nu a fost mai bună nici în alte comitate).21 Primele informaţii cu privire la condiţiile de păstrare ale arhivei comitatense provin din 1781, când potrivit documentelor, arhiva se păstra într-o încăpere mică, la reşedinţa comitatului (clădirea pretorială). Ulterior (1834), arhiva beneficia de trei încăperi în cadrul noului edificiu pretoriai, unde, din nefericire, documentele au început să mucegăiască, probabil datorită umidităţii emanate de închisorile din apropiere. După mutarea închisorilor şi remedierea problemelor legate de tencuială, încăperile au asigurat condiţii optime de pătrare a arhivei comitatului pentru aproape un secol şi jumătate.22 în timp însă, spaţiul a devenit insuficient, fapt consemnat într-un raport întocmit de arhivarul comitatului, în anul 1880.23 Un alt eveniment major în ceea ce priveşte arhiva comitatului l-a reprezentat anul 1786, când, ca urmare a despărţirii instanţelor judecătoreşti de Oficiul comitatens, actele juridice au fost separate de cele administrative (politice) şi au beneficiat de întocmirea unui repertoriu nou. Trebuie fireşte menţionate şi demersurile împărătesei Maria Terezia, care prin patenta din 17 august 1768 cerea ordonarea şi luarea în evidenţă a arhivei comitatense, de către notarul comitatului, dispoziţii care ne oferă mai multe informaţii valoroase relative la aceasta: distrugerea unor „documente vechi” cu ocazia năvălirii tătarilor din anul 1717, documente neordonate sau aflate încă în păstrarea vechilor dregători comitatenşi, toate acestea cu repercusiuni negative asupra procesului de „dovedire” şi verificare a calităţii de nobil.24 Emericus Matkovits, vicenotar, numit în funcţia de registrator al actelor vechi în 178025, ambiţiosul arhivar comitatens (1831-1833) Gavrilă Mihályi (tatăl dr. loan Mihályi de Apşa), distinsul genealog Gheorghe Petrovai etc., o serie de alţi arhivari ai comitatului, ulterior ai Prefecturii Judeţului Maramureş (ex. loan Bârlea, Paul Joody) şi nu în ultimul rând arhiviştii Arhivelor Naţionale Maramureş (Adalbert Balogh, Coloman Oszóczki, loan Sabău, Vasile Schrek) şi-au pus, de-a lungul creării şi ordonării sale, amprenta asupra arhivei comitatului Maramureş.26 în ceea ce priveşte selecţionarea documentelor, merită menţionat faptul că, până la sfârşitul Primului Război Mondial, au fost eliminate documente financiare, administrative şi judiciare, în anul 1820, ulterior în anul 1886 (selecţionate abia în 1906-1910). Din păcate nu se păstrează inventarele documentelor selecţionate, însă se cunoaşte că, în conformitate cu hotărârea adunării generale a comitatului, documentele create anterior anului 1711 nu puteau fi selecţionate, indiferent de starea de conservare.27 în perioada următoare primei conflagraţii mondiale, ca urmare a celor 14 ani de activitate a arhivarului Prefecturii Maramureş loan Bârlea, se pare că fondul arhivistic creat de comitat a fost în bună parte ordonat, din nefericire însă, în anul 1945, revenit la Sighet în calitate de delegat al Arhivelor Statului de la Bucureşti, acesta menţionează în cuprinsul unui proces-verbal, efectele funeste ale celui de-Al Doilea Război Mondial asupra documentelor.28 Astfel, după înfiinţarea Arhivelor maramureşene, în anul 1962, arhiviştii Filialei Arhivelor Statului Sighet (ex. Vasile Schreck) au selecţionat o cantitate de 400 kg. de documente (acte administrative), broşuri şi cărţi, „complet răvăşite.. .material putrezit”, fără să existe însă vreo precizare cu privire la anii extremi ai documentelor sau vreo evidenţă a acestora.29 21 Illésy János: A magyar levéltárak állapota 1772/1774-ben, ín Századok 37 (1903/8.) 740. 22 Balogh Adalbert, Arhiva Comitatului Maramureş până în anul 1849, în Revista Arhivelor Cluj, 1998, 4, nr. 1-2, p.71-72. 23 Idem, Máramoros megye levéltárügyének alakulása 1918 -ig, în Emlékkönyv Kiss András születésének nyolcvanadik évfor­dulójára, Cluj - Napoca, 2003, p. 25. 24 Idem, Arhiva Comitatului Maramureş până în anul 1849, în Revista Arhivelor Cluj, 1998, 4, nr. 1-2, p.63-66. 25 Acta politica, Acta judicialia, Acta productionalia, Rebus miscellaneis - cuprinse într-un repertoriu comun, legat ulterior în două volume ce cuprind perioada 1665-1779. 26 In ceea ce priveşte numele notarilor, vicenotarilor, zilierilor, arhivarilor, ajutoarelor de arhivari etc. şi contribuţia lor la prelucrarea arhivei comitatului Maramureş până în anul 1949, vezi Balogh Adalbert, Arhiva Comitatului Maramureş până în anul 1849, în Revista Arhivelor Cluj, 1998, 4, nr. 1-2, p. 63-73; iar până la anul 1918 vezi: Balogh Adalbert, Máramoros me­gye levéltárügyének alakulása 1918 -ig, ín Emlékkönyv Kiss András születésének nyolcvanadik évfordulójára, Cluj - Napoca, 2003, p. 22-24. 27 Balogh Adalbert, Máramoros megye levéltárügyének alakulása 1918 -ig, ín Emlékkönyv Kiss András, p. 25—26. 28 Vasile Căpâlnean, op.cit., p. 19. 29 Arhivele Naţionale Maramureş, Fond propriu. Dosar fond nr. 45, act 737/1962. 13

Next

/
Oldalképek
Tartalom