Református Kollégium, Marosvásárhely, 1932, 1933
ziua de 30 Octomvrie, aniversarea de 100 ani a morţii lui Alexandru cel Bun ; în aceeaşi zi am sărbătorit şi ziua economiei; în ziua de 31 Octomvrie, serbarea Reformatiunii; în ziua 1 Decemvrie, aniversarea unirii Ardealului: în ziua 24 Ianuarie, serbarea unirii principatelor; în 8 Aprilie, serbarea aniversării de 15 ani a unirii Basarabiei; în 10 Maiu, serbarea Unirii şi a dinastiei; în 25 Maiu, ziua eroilor şi în 8 Iunie, serbarea reîntoarcerii M. Sale Regelui Carol 11. In sfârşit la 21 Iunie, serbarea încheierii anului şcolar. 13. Excursii şcolare mai mare nu am putut aranja în acest an şcolar, din cauza crizei economice generale cunoscute. 14. Tot în cauza greutăţilor financiare ce au apăsat peste tot, nu prea am putut imbogaii muzeele şi laboratoarele noastre nici în acest an şcolar. La laboratoarele noastre s‘au făcut numai reparaţiile urgente şi s'au cumpărat numai materiile absolut necesare. In decursul anului şcolar cărţile bibliotecii noastre mari le-am sporit cu 4 opere cumpărate, în valoare de 620 Lei şi cu 89 opere donate, în 162 volume. Biblioteca elevilor s‘a sporit cc. cu 500 opere, în cea mai parte din donatiuniie primeforului Dr. Bernády Gheorghe şi ale lui Dr. Sámson Ludovic, fost elev al colegiului. I. b) istoria anului şcolar 1933—34. 1. Comitetul şcolar al colegiului ca şi în anii trecuţi şi în anul aceasta şi-a împlinit misiunea cu multă abnegaţie şi multă trudă având în fruntea lui pe omul de mare suprafaţă pe Dr. Gheorghe Bernády. Exemplul său de muncă desinteresată a fost un bun îndreptar pentru toată activitatea Comitetului şcolar. Consiliul eparchial în şedinţa, tinută în zilele de 25—26 Noembrie 1933 a ales în locul vacant de curator în comitet pe contele Iosif Toi- dalagi, iar în locul D-sale ca membru mirean a fost ales Dr. István Mihail, advocat. In locul devenit vacant de preot membru în comitet a fost ales protopopul Pavel Fejér, preot în comuna Iernut şi protopop al trac- tului de Târnave. Comitetul nostru şcolar a suferit şi o mare pierdere în decursul anului şcolar prin moartea neaşteptată în ziua de 7 Maiu 1934 a lui Ştefan Telegdy, advocat, membru al său. A lucrat cu multă dragoste şi devotament pentru Colegiul nostru, pentru care îi vom păstra în totdeauna o frumoasă amintire. Comitetul nostru a iinut în decursul anului şcolar 10 şedinţe, rezolvând în acestea 312 chestiuni. Totalul actelor rezolvite prin şedinţele comitetului se ridică la 595. 2. Corpul profesoral în decursul anului şcolar împreună cu Directorul a fost următorul: 10 profesori titulari, 6 profesori suplinitor, 1 profesor de Igienă şi 6 profesori cu ora dela liceele de stat din localitate. O grea lovitură a încercat Corpul profesoral prin moartea harnicului profesor Ion Kóbori, întâmplată în ziua de 11 Decemvrie 1933. Apreciatul dascăl a stat în slujba Colegiului începând cu anul 1896 şi până la 1921 ; de numele său se leagă multe amintiri şi mai ales clădirea nouă a liceului şi înzestrarea acestuia. Afară de el, Colegiul a 13