Marisia - Maros Megyei Múzeum Évkönyve 34-35/3. (2015)

Ion Zainea, Vilsonia Balog: Cultura şi cenzura. Cazul revistei "Familia" din Oradea (1966-1970)

Marisia XXXIV-XXXV

Dobrogeanu-Gherea”, semnat de M. Unghianu, (nr. 5), aborda numai limitele lui Gherea, situändu-se flagrant Jn afara aprecierilor fäcute" pänä atunci Tn critica noasträ cu privire la „omul politic, ideologul §i criticul Gherea”, afirmänd cä acesta „este uneori important postum mai ales prin erorile sale" §i cä ceea ce ne-а läsat prezintä astäzi un interes exclusiv didactic. Aprecieri nepotrivite cu privire la Academia Romána, face dr. Petre Vancea ín articolul „Despre spiritui unei academii moderne” (nr. 3), deoarece acuza Academia de dogmatism §i pleda pentru instaurarea unui spirit nou, spirit din care „trebuie eliminate imitatia servilä a unor modele sträine §i teama care umple de amäräciune sufletele tari §i paralizeazá sutlefele slabe §i inclinate la conformism”.

Fragmentul din románul Janus" de Eugen Barbu, care se ocupa de „anumite perioade de dupä 23 august’, Tntre care episodul detinutilor de la Canal, a fost oprit de la aparitie deoarece continea referiri la perioada stalinistä §i revolutia din Ungaria (1956)17. ín pagina „De vorbä cu Eugen Barbu”, semnatä de Neagu Basarab, cenzorii au intervenit deoarece intervievatul aratä unele neajunsuri existente Tn cadrul Uniunii scriitorilor, Tntre acestea problema tinerilor scriitori, care „sint clienti ai Fondului literar din motive electorale”. („Ai scris о poezie? Vino incoace, iti dau cinci sute §i la viitoarele alegeri ai grijä cu cine votezi'). In acest spirit, Eugen Barbu criticä „viciile actualei structuri organizatorice a Uniunii scriitoriloF, care ar trebui „sä devinä о institute de administrare a bunurilor produse de scriitori”, iar, „de ideologie ar cam fi obligatoriu sä ne ocupäm cu totii, nu insä la ocazii festive. Pe urmä, prea multe banchete nu fac bine”. La una din Tntrebäri, in care sunt implicate puterea, arbitrariul, desfräul, dezgustul, nebunia etc. §i daeä artistul este liber sä dea solutii care-i convin, Eugen Barbu afirmä: „O, in artist nu mai crede nimeni. Nu ascultä nimeni de ei Politicianul §i financiarul sint cei doi zei. Anticii visau ca filozofii sä conducä cetätile. §i numai ei, dar iatä cä au trecut mii de ani §i nimeni nu a avut cu rajul sä le incredinteze cetatea. §i ei sint poate de vinä, au idei ciudate...”.

Punänd la Tncercare vigilenta cenzurii, in articolul „Alienare §i dezalienare", Henri Wald prezintä teoriile §i ipotezele unui economist francez, Frangois Perroux, care, prin conceptiile §i convingerile sale nu contestä cä „cea mai perfectabilä societate de pänä acum este orinduirea socialistä", dar nu mai crede cä „misiunea istoricä a realizärii ei apartine proletariatuluf’. Exasperat de indrumarea literaturii, in cronica „Critice”, Gh. Grigurcu introducea о frazä, sesizatä de cenzori, in care aräta cä „literature interbelicä nu s-а supus unei operatii de indrumare, de organizare §i valorificare unicä". In articolul publicat cu prilejul implinirii a cinci ani de la reaparitia revistei, redactorul gef, Alexandru Andritoiu, nu scapä prilejul de a „intepa” acele „organe care pun anumite piedici in publicarea unor materiale mai cu rezonantä",

17 Citäm: „Murisé gloriosul conducätor de ogti, murisé titanul acéla care fäcea piramide de morti §i nu dädea inapoi, se putea presupune cä murisé nedreptatea, dar nu era a§a. Undeva in Ungaria, ni§te tineri nebuni iegiserä pe stradä §i infruntaserä tancurile cu stiele de benziné simple, cocteil Molotov, ce ironie, §i fuseserä impu§cati §i crima se näscuse, iar cu momentul ei de singe, contrarevolutionarii uciseserä semeni de partid §i era ca in timpul mai vechi cind la zid fusese ingropatä Comuna...”. ”Ce §tim noi, atit am apueat sä aflu cä dupä aceea trebuie §i aici victime, se deschideau dosare präfuite §i se inchideau §i iarä furä inchigi altii §i altii..„...Migcärile sociale au nevoie ca de aer de victime, de procese, nu se poate altfel. Ceva inlocuie§te altceva, §i cum ar face-о färä impotrivire, nu este firesc...”. Despre detinutii de la Canal, „chiaburii”, spune cä „väd in ispä§ire ceva ce ii trebuie lui D-zeu §i poate natiunii”, fiind „o clasä care crede despre ea cä e sortitä sä pläteascä". Citäm: „Täranii §i ei indurau. Erau a§a numitii chiaburi... §tiu sä care pämintul economicos, a duce о roabä nu e lucru u§or. Mu§chii lor erau adevärate pirghii de rezistentä... §tiu sä §i mänince mai prost...”.

271